In fiecare an, cu ocazia Pastelor,
pretutindeni în lumea crestina au loc procesiuni în amintirea traseului Via
Dolorosa, strabatut de Domnul Isus Hristos cu crucea pe umeri pâna la Golgota,
locul rastignirii. Un asemenea traseu traditonal se afla în muntii Alpi
italieni numit “statiile crucii”, pe care multi crestini cu ocazia marii
sarbatori în amintirea jertfei mântuirii, îl strabat cu devotiune. Traseul se
încheie în fata unui mare crucifix. Un turist a observat o mica poteca care
pornea de la crucifix, plina de tufisuri si ierburi, semn ca demult nu mai
calcase nimeni pe acolo. Curios sa vada unde duce, a pornit în directia ei si,
spre surprinderea lui, a descoperit o grota sapata în stanca ca un
mormânt deschis cu o piatra alaturi la intrare. Era simbolul mormantului gol
lasat de Isus, Cel inviat. A fost însa neglijat, pentru ca, dupa ce oamenii
strabateau traseul, se opreau obositi la o oarecare distanta de cruce, o
priveau cu gesturi de devotiune si apoi plecau, uitând ca în spatele crucii se
gasea ultimul punct comemorativ al traseului Via Dolorosa, mormântul gol,
dovada învierii.
In aceste zile, în lumea crestina
ortodoxa si greco-catolica, se celebreaza marea sarbatoare a Pastelor. Milioane
de oameni participa la cea mai importanta sarbatoare din calendarul liturgic
bisericesc, si îsi aduc aminte cu reverenta si sentimente pioase de jertfa
Mântuitorului pe cruce pentru pacatele noastre. Dar, câti dintre ei mai cred cu
convingere în învierea Sa dintre cei morti, si în consecintele pe care ea le
are asupra conditiei noastre efemere pe acest pamânt?
Acest adevar al învierii lui Isus
dintre cei morti, împreuna cu jertfa ispasitoare de pe cruce, reprezinta nu
numai esenta Pastelui crestin, ci si temelia credintei si sperantei noastre.
Totusi, el este tot mai greu de acceptat si de crezut, nu numai in societatea
seculara, ci chiar si printre unii dintre cei ce se declara crestini. Thomas
Jefferson, al 3-lea presedinte al SUA, care a semnat declaratia de
independenta, este o ilustratie perfecta a unei parti importante a
crestinismului actual. Desi se declara crestin, totusi, nu a putut accepta
elementele miraculoase din Scriptura. El si-a editat propria versiune a
Bibliei, în care toate referintele la supranatural au fost sterse. În Noul
Testament s-a limitat numai la învatatura morala a lui Isus. Cuvintele de
incheiere ale Evangheliei din Biblia lui Jefferson, sunt acestea: “Acolo ei
l-au pus pe Isus si au asezat o piatra mare la gura mormantului si au plecat”.
O asemenea evanghelie nu poate fi o Evanghelie în adevaratul sens al
cuvântului, deoarece nu are nici o veste buna in ea.
A inviat Isus cu adevarat? Iata o
întrebare tulburatoare! Pentru ca daca Isus n-a inviat, atunci oricat de
atragatoare ar fi învatatura Lui morala, El n-ar fi Mântuitorul nostru,
Evanghelia Sa nu ar fi adevarata, credinta noastra nu ar avea nici o temelie,
predicarea crestina n-ar raspândi decât minciuni, iar viata noastra pe pamânt
nu ar avea nici un viitor si nici o speranta. Care este adevarul? A inviat Isus
cu adevarat sau învierea Lui nu este nimic mai mult decat o interesanta
fictiune?
Impotriva marturisirii credintei de
veacuri a bisericii în învierea lui Isus, de-a lungul vremii, s-a ridicat multa
opozitie. Unii, considerandu-L pe Isus un mit, au pus la indoiala însasi
existenta Lui istorica, si au anulat astfel orice discutie despre învierea Lui.
Dar, probele istoriei antice, disponibile astazi, si cercetarile
întreprinse în acesta privinta au demonstrat, daca nu mai mult, cel putin
istoricitatea lui Isus din Nazaret. Neputând eluda existenta istorica a
Mantuitorului si veridicitatea condamnarii si executarii Lui prin rastignirea
pe cruce, sceptici au negat totusi posibilitatea învierii Lui, aducand o
serie de obiectii.
OBIECTII ÎMPOTRIVA ÎNVIERII
1. Corpul lui Isus fusese furat de
catre ucenici. Prima negare a învierii a avut loc imediat, duminica
dis-de-dimineata, cand soldatii raportand autoritatilor religioase ale iudeilor
cele întamplate la mormant, prin mituire cu bani, acestia au fost determinati
sa minta, ca in timp ce dormeau, au venit ucenicii Lui si L-au furat. Câta
greutate poate sa aiba o asemenea obiectie, se poate vedea cand ne gandim la
masurile foarte stricte de siguranta luate de catre conducatori, pentru ca sa
faca imposibila orice eventuala încercare de-a ucenicilor sa fure trupul lui
Isus, care din punctul lor de vedere ar fi fost o înselare si mai mare decat
cea dintâi, cand El afirmase ca este Mesia (Mat. 27:64). Ei au asezat o garda
romana la gura mormantului, a carui intrare a fost întarita si pecetluita.
In plus, cine si-ar imagina ca niste ucenici deprimati, lasi si infricosati la
gândul ca ar putea sa aiba si ei aceeasi soarta ca si Isus, ar fi riscat sa se
înfrunte unor garzi romane? O asemenea obiectie nu are nici un suport logic.
Si totusi, cum putem explica faptul ca,
dupa ce vineri spre apusul soarelui, corpul neînsufletit al lui Isus fusese
asezat în mormant, de catre cei apropiati Lui, desi fusese pazit cu mare grija
de catre garzile de soldati romani, vestiti pentru disciplina si brutalitatea
lor, totusi, duminica dis de dimineata nu a mai fost gasit înlauntru. Si nici
dupa aceea, corpul Sau mort nu a mai reaparut. Nimeni nu l-a mai vazut.
Nimeni n-a pretins vreodata ca detine vreun os din trupul Lui ca relicva. Ce
s-a intamplat cu trupul mort al lui Isus? Enigma aceasta nu poate fi
explicata decât prin învierea Lui.
2. O alta obiectie impotriva învierii,
sustine ca povestea mormantului gol si presupusa lipsa a trupului mort al lui
Isus, se poate explica prin faptul ca femeile care s-au dus la mormant
dis-de-dimineata au gresit mormantul. Au mers la unul gol. Si cum nu L-au
gasit acolo, pe fondul deceptiei in legatura cu sperantele iluzorii ce dominau
mintea lor, au presupus ca a înviat, pentru ca presupunerea lor, pe fondul
psihologic pe care îl traiau, mai pe urma, sa se transforme în certitudine.
Totusi, femeile au fost prezente la
îmbalsamarea si înmormântarea trupului lui Isus. Ele stiau bine unde era El
înmormântat. Chiar s-au
înselat? Iar Petru si Ioan, care dupa vestea adusa de femei,
au alergat la mormant s-au inselat si ei in ce priveste adevaratul mormânt al
lui Isus? Totusi, chiar daca am presupune ca femeile si ucenicii ar fi gresit
mormântul, nu se poate spune ca autoritatile iudeilor nu stiau unde era, pentru
ca au pus soldati sa-L pazeasca. Iar atunci cand ucenicii, la câteva zile dupa
eveniment, au inceput sa vesteasca învierea Lui, foarte simplu ei ar fi putut
prezenta trupul mort al lui Isus ca proba împotriva “ratacirii” apostolilor.
Dar autoritatile n-au facut asa ceva. De ce? Ar fi fost arma lor cea mai
puternica împotriva adevarului învierii. Autoritatile nu au facut lucrul
acesta, pur si simplu, pentru ca nu posedau corpul lui Isus, desi îl pazisera
cu grija si luasera toate masurile împotriva disparitiei acestuia. El nu se mai
gasea in mormânt. Desigur, pentru ei aceasta era o enigma, pe care din pricina
împotrivirii inimii lor nu puteau s-o explice. Daca ar fi putut aduce vreo
proba împotriva, cu siguranta ei ar fi adus-o. Dar nu o aveau. Si acest lucru
arata lipsa de temei a acestei obiectii.
3. Halucinatie sau iluzii.
O a treia obiectie, este menita sa dea o lovitura serioasa credintei in
învierea lui Isus Hristos. Ea încearca, în aparenta cu o oarecare seriozitate
si caracter stiintific, sa puna “presupusa” înviere pe seama unor
fenomene psihologice bine cunoscute, cum sunt halucinatiile si iluziile, ce nu
sunt decat niste manifestari ale alterarii constientului. In starile iluzorii
si de halucinatie omul vede în mintea lui ceva ce nu exista în realitate, sau
vede proiectata în imagini ideea pe care anterior mintea lui o acceptase ca
adevarata. Desi aceste fenomene psihologice sunt cunoscute în psihiatrie,
totusi, datele pe care ni le ofera marturiile de care dispunem, nu pot fi
explicate pe baza principiilor psihologice care determina aparitia iluziilor si
halucinatiilor.
Este imposibil din punct de vedere
psihologic, ca mai mult de 500 de persoane (1 Cor. 15:6) care au marturisit ca
L-au vazut, L-au auzit, L-au pipait, si nu toti deodata, ci in contexte diferite,
de o maniera repetitiva, sa fi avut halucinatii si iluzii. Rapoartele pe
care le avem despre ei ii prezinta, nu in stari de transa, de excitatie, de
extaz mistic, care sa favorizeze aparitia haucinatiilor si iluziilor, ci in
conditii psihologice si de constiinta cu totul normale, fie in camera de sus,
fie la mare in timp ce pescuiau, fie in gradina (Ioan 20:15). Ba mai mult, cei
mai multi dintre ei nu aveau o dispozitie mentala favorabila acceptarii
minunii invierii. Pur si simplu nu credeau. Toma chiar a obiectat
impotriva convingerii de mai târziu a celorlalti ucenici, spunand ca nu va
crede pana nu va avea toate probele. Iar Isus i le-a dat. O asemenea
stare mentala exclude pur si simplu posibilitatea iluziei si halucinatiei.
La multi ani dupa cruce – ne spune
Pavel in 1Cor.15:6 – majoritatea acestor martori oculari ai învierii inca se
gaseau în viata si puteau dovedi acest lucru. Crestinii din prima si chiar a
doua generatie, au putut avea la dispozitie marturia directa a acestor martori
ai învierii. Nu este de mirare ca o asemenea credinta, care d.p.v. stiintific
este irationala si incredibila, sa fie totusi acceptata pe o scara atat de
extinsa în primele secole, in ciuda cruntei opozitii fata de urmasii lui Isus.
4. Cea de-a patra obiectie, s-ar putea
sa ofere o anumita argumetatie logica doar acelor minti care cauta inadins sa
respiga invierea lui Isus ca un fapt autentic. Ea sustine ca Isus in realitate
nu a murit, ci doar a cazut într-o stare de inconstienta, un fel de lesin
profund. Apoi cand a fost asezat în gropa rece, Si-a revenit si a pretins ca a
inviat, si astfel s-a nascut crestinismul.
Totusi, în lumina datelor istorice de
care dispunem în legatura cu rastignirea - si sa nu uitam ca Evangheliile sunt
în primul rand niste rapoarte istorice - aceasta teorie nu are nici un
fundament. Ioan a fost martor ocular la ceea ce s-a intamplat pe cruce (Ioan
19:26). Deci, marturia lui este directa si nu intermediata. Mai mult, el tine
sa ne spuna ca marturia lui este adevarata, este demna de incredere. (Ioan
19:35). Ioan isi scrie Evanghelia ce-i poarte numele, intr-un timp cand
gnosticii crestini, motivati de ideile filozofiei pagâne, despre raportul
dintre materie si spirit, respingeau realitatea întruparii lui Hristos, si in
consecinta si realitatea mortii Lui pe cruce. Ei spuneau ca atât întruparea cât
si moartea pe cruce au fost doar aparente si nu reale.
In Evanghelia sa la capitolul 19, el ne
ofera cateva informatii, care certifica pâna în detalii stiintifice, daca putem
vorbi asa, realitatea mortii lui Isus. Iudeii, vazând ca se apropie
sabatul, si fiindca ziua aceea de sabat corespundea si cu Pastele, nu puteau
îngadui ca cei rastigniti sa ramâna pe cruce dupa apusul soarelui. Ar fi fost o
încalcare grava a Legii (Deut.21:23). Pentru ca sa le grabeasca moartea, ei au
cerut lui Pilat sa le zdrobeasca fluierele picioarelor. Ne-mai-avand
posibilitatea sa-si ridice pieptul în forta picioarelor pentru a respira,în
foarte scurt timp, ei aveau sa moara prin sufocare. Soldatii romani au venit si
au zdrobit picioarele celor doi tâlhari, dar cand au ajuns în dreptul lui
Isus, au constatat ca era mort. De aceea Lui nu i-au zdobit picioarele,
împlinind fara sa stie o proorocie. Totusi, unul dintre soldati, probabil sa se
asigure mai bine ca era mort, I-a strapuns coasta în dreptul inimii cu o
sulita. Ioan, spune ca din rana adânca a iesit sânge si apa. Daca Isus în acel
moment nu era decat lesinat, cu certitudine, aceasta strapungere i-ar fi fost
fatala. In plus, sa observam ca Ioan, fara sa stie, da un detaliu care pentru
stiinta medicala contemporana este o proba ca a survenit moartea biologica.
Acest fenomen descris de Ioana se întampla, fie imediat dupa ce a survenit
moartea, când fuidul sangvin se separa de cel apos, fie in cazul unui infart
mortal, când sangele din inima se ameteca cu lichidul pericardic ce înconjoara
inima. Ceea ce raporteaza Ioan, ca din coasta Lui a iesit sânge si apa este o
proba, care nu poate fi rasturnata de niciun argument, ca Isus cu certitudine
atunci cand a fost luat de pe cruce era mort, nu doar lesinat. Moartea
biologica a lui Isus nu poate fi contestata. Cum moartea Lui nu
poate fi contestata, reaparitia Mantuitorului a treia zi, dupa ce biologic
murise, probata obiectiv de marturia a peste 500 de persoane, demonstreaza
autenticitata învierii.
UCENICII SI ÎNVIEREA
Cum am putea explica faptul ca ucenicii, lasi, fricosi si tradatori, în zilele urmatoare învierii se manifesta cu totul diferit, marturisindu-L pe Domnul Isus Hristos cu atâta putere si fara frica, atitudine ce nu i-a parasit nici macar atunci când s-au confruntat cu propriul lor martiraj? Acest fapt demonstreaza ca ceva extraordinar s-a întamplat cu ei, ca o convingere ferma a pus stapanire pe inima lor. Era certitudinea pe care au primit-o in urma dovezilor de neînlaturat ca El înviase. Este posibil ca cineva sa moara pentru o minciuna în care crede in mod eronat, dar cine ar fi capabil sa moara pentru o idee despre care stie ca este o minciuna?
Nici o veste din lumea aceasta nu poate fi mai pretioasa pentru noi, cei care zilnic asistam cu oroare si durere la spectacolul amenintator al mortii, ce se desfasoara sub privirile noastre, ca aceasta veste ca Hristos a murit pentru noi, dar a înviat si a înfrânt astfel legaturile mortii si ale mormântului.
Sigmund Freud, fundatorul psihiatriei, a scris urmatoarele: “Iar in cele din urma, se gaseste dureroasa enigma a mortii, pentru care nici un remediu înca nu s-a gasit, si probabil niciodata nu se va gasi”. Cuvinte descurajante pentru sceptici si necredinciosi! Dar pentru cel ce crede in Isus, moartea nu mai este o enigma. “Eu sunt invierea si viata” – a spus Isus. “Cine crede in Mine, chiar daca ar fi murit, va trai” (Ioan 11:25). Pentru cel credincios, moartea nu este decât o trecere catre viata deplina în Dumnezeu. Deoarece, cei care mor cu credinta în Mântuitorul Isus Hristos, chiar daca trupul lor pamântesc se odihneste în mormânt în asteptarea reasezarii tuturor lucrurilor stricate prin pacat, totusi, viata lor este ascunsa cu Hristos în Dumnezeu (Col.3:3). Si "când Se va arata El, vom fi ca El, pentru ca Îl vom vedea asa cum este" (1 Ioan 3:2). La fel ca El! Asa cum L-au vazut ucenicii. Acelasi Isus de dinainte de cruce, aceeasi persoana, aceeasi fiinta la fel de reala ca mai înainte. Moartea nu este sfârsitul definitiv, asa cum cred scepticii. Moartea nu încheie totul, odata pentru totdeauna. Din clipa învierii Domnului Isus, moartea nu mai este decât un pas catre un alt început al vietii desavârsite în Dumnezeu.
UCENICII SI ÎNVIEREA
Cum am putea explica faptul ca ucenicii, lasi, fricosi si tradatori, în zilele urmatoare învierii se manifesta cu totul diferit, marturisindu-L pe Domnul Isus Hristos cu atâta putere si fara frica, atitudine ce nu i-a parasit nici macar atunci când s-au confruntat cu propriul lor martiraj? Acest fapt demonstreaza ca ceva extraordinar s-a întamplat cu ei, ca o convingere ferma a pus stapanire pe inima lor. Era certitudinea pe care au primit-o in urma dovezilor de neînlaturat ca El înviase. Este posibil ca cineva sa moara pentru o minciuna în care crede in mod eronat, dar cine ar fi capabil sa moara pentru o idee despre care stie ca este o minciuna?
Daca ei si-ar fi fabricat propria lor versiune a faptelor, numai
ca sa-si spele obrazul de rusinea deceptiei, sau din motive elitiste, ca sa fie
întemeietori unei noi religii, sau pur si simplu din pricina unei concluzii
subiective a mintii lor dispusa sa se agate de orice iluzie, ca mecanism de
protectie împotriva dureroasei deceptii pe care o resimteau din greu în orele ce
au urmat rastignirii, nu dupa multa vreme, în lipsa fundamentului unei
convingeri ferme ar fi renuntat si nu si-ar fi sacrificat viata pentru ceva ce
nu ar fi avut o baza solida. Si totusi ei au fost dispusi sa-si dea viata
pentru El. Aceasta demonstreaza existenta în sufletul lor a unei convingeri
ferme bazata pe o învierea reala, demonstrata cu probe de neinlaturat.
Necredinciosii au spus ca mesajul ucenicilor cu privire la
învierea lui Isus nu este decât o farsa premeditata. Totusi sa ne gandim la
faptul ca mesajul învierii lui Isus a fost predicat în zilele urmatoare,
imediat dupa rastignire, când în mintea oamenilor totul înca era foarte
proaspat si au facut lucrul acesta în locul în care s-au petrecut faptele. Sunt
mentionati cel putin 16 martori ai evenimentelor, printre care si Iosif
din Arimatea, si Nicodim membri ai sinedriului, figuri bine cunoscute celor din
Ierusalim. Daca mesajul apostolilor privitor la înviere ar fi fost un fals
premeditat, ei nu ar fi inceput sa-si raspandeasca ideile decat dupa un timp
cand lucrurile se vor fi asezat, si vor fi fost uitate asa incât oamenii sa nu
mai poata verifica veridicitatea celor afirmate de ei. Probabil vor fi inceput
sa faca acest lucru intr-un loc mai îndepartat, nu chiar in Ierusalim, un loc unde
falsul nu ar fi fost usor de detectat, si cu siguranta nu ar fi fost
folosite ca marturie nume de persoane renumite binecunoscute, ci ar fi inventat
niste nume presupus renumite care nu ar fi putut implica riscul verificarii
teoriei lor. Gânditi-va cat de usor ar fi putut distruge preotii si
conducatorii miscarea crestina, dovedindu-le falsitatea mesajului, daca
lucrurile nu s-ar fi petrecut chiar asa cum le vesteau ei in Evangheia lor.
Daca ei ar fi dorit sa vesteasca o minciuna – oricare ar fi fost
motivele lor sa faca acest lucru – cu siguranta nu si-ar fi construit mesajul
în jurul unei teme atat de controversate si incredibile cum este invierea, care
a ridicat atata opozitie, ci mai degraba ar fi fost mai inteligent sa predice
un mesaj centrat în învatatura Lui morala, de pilda despre dragoste, evitand
astfel multe probleme create de o tema atât de controversata. Si totusi ei
si-au fundamentat mesajul pe învierea Lui. Si au avut forta în proclamarea
acestui mesaj, pentru ca predicau, nu o minciuna, ci un adevar.
IMPORTANTA ÎNVIERII
IMPORTANTA ÎNVIERII
Nici o veste din lumea aceasta nu poate fi mai pretioasa pentru noi, cei care zilnic asistam cu oroare si durere la spectacolul amenintator al mortii, ce se desfasoara sub privirile noastre, ca aceasta veste ca Hristos a murit pentru noi, dar a înviat si a înfrânt astfel legaturile mortii si ale mormântului.
Sigmund Freud, fundatorul psihiatriei, a scris urmatoarele: “Iar in cele din urma, se gaseste dureroasa enigma a mortii, pentru care nici un remediu înca nu s-a gasit, si probabil niciodata nu se va gasi”. Cuvinte descurajante pentru sceptici si necredinciosi! Dar pentru cel ce crede in Isus, moartea nu mai este o enigma. “Eu sunt invierea si viata” – a spus Isus. “Cine crede in Mine, chiar daca ar fi murit, va trai” (Ioan 11:25). Pentru cel credincios, moartea nu este decât o trecere catre viata deplina în Dumnezeu. Deoarece, cei care mor cu credinta în Mântuitorul Isus Hristos, chiar daca trupul lor pamântesc se odihneste în mormânt în asteptarea reasezarii tuturor lucrurilor stricate prin pacat, totusi, viata lor este ascunsa cu Hristos în Dumnezeu (Col.3:3). Si "când Se va arata El, vom fi ca El, pentru ca Îl vom vedea asa cum este" (1 Ioan 3:2). La fel ca El! Asa cum L-au vazut ucenicii. Acelasi Isus de dinainte de cruce, aceeasi persoana, aceeasi fiinta la fel de reala ca mai înainte. Moartea nu este sfârsitul definitiv, asa cum cred scepticii. Moartea nu încheie totul, odata pentru totdeauna. Din clipa învierii Domnului Isus, moartea nu mai este decât un pas catre un alt început al vietii desavârsite în Dumnezeu.
De-a lungul secolelor, cel mai sudic punct al Africii a fost
cunoscut sub numele de Capul furtunilor. Acolo, se spune ca se petreceau
furtuni teribile in antichitate. Multe secole nimeni n-a stiut ce se gaseste
dincolo de acel punct geografic, deoarece niciunul dintre cei care s-au
încumetat sa se aventureze sa-l treaca nu s-a mai întors vreodata sa
povesteasca ce a vazut. In 1497, exploratorul portughez, Vasco de Gama, a
reusit cu succes sa treaca de acel punct si sa gaseasca dincolo de furtunile
teribile ale acelui loc o mare linistita, iar mai încolo tarmurile Indiei. Din
acel moment, numele acelui punct geografic din partea cea mai de sud a Africii,
a fost schimbat din Capul furtunilor în Capul bunei sperante.
Inainte ca Isus Hristos sa fi înviat din morti, moartea era capul
furtunilor în care orice speranta de viata dincolo erau spulberate. Nimeni nu
stia ce se afla dincolo de acel punct final, pana când acum aproape 2000 de
ani, într-o duminica dis-de –dimineata, acele vechi viziuni ale lui Isaia din
cap.53 s-au transformat în victoria lui Isus asupra ultimului nostru mare
inamic. In acea dimineata glorioasa Isus a înfrant pe Satana si stapanirea lui
asupra mormântului. Asa cum exloratorii din secolele ce au urmat lui Vasco de
Gama, au putut sa vada dincolo de acel antic cap al furtunilor, la fel noi
astazi putem sa privim dincolo de moarte spre speranta cerului si a vietii
eterne împreuna cu Isus, care, la mareata Lui aratare pe norii cerului îmbracat
în glorie, ne va face partasi aceleiasi experiente a învierii de care a avut si
El parte si va transforma pentru totdeauna trupul starii noastre smerite si-l
va face asemenea trupului Sau gorificat.
Aceasta este speranta noastra crestina. Acesta este mesajul
crestinismului in lume. Acesta este motivul pentru care dorim sa ducem lupta
credintei pâna la sfarsit, oricât de vitrega ne-ar fi soarta pe acest pamânt.
De aceea, vrem sa-L slujim pe Dumnezeu si sa traim pentru El, si sa vestim prin
invierea noastra la o viata noua ca Isus cu adevarat a inviat dintre cei morti.