Din momentul în care Darwin si-a publicat,
în 1859, cartea sa, “Originea speciilor”, în care isi afirma credinta ca omul
si maimuta au un stramos comun, ideea aceasta a prins imediat radacini adânci
în mintea acelora care nu credeau în raportul biblic asupra originii lumii si
în existenta lui Dumnezeu. In mod progresiv, aceasta ideologie a transformismului
evolutionist s-a extins în cercurile stiintifice si în centrele academice, pâna
chiar si în cele religioase, devenind cea mai acceptata si raspândita conceptie
de explicare a lumii si originilor ei.
Majoritatea persoanelor care au trecut prin universitate sau prin scoala secundara, cred ca fosilele descoperite pâna acum, ale asa numitului „om-maimuta”, constituie cu adevarat un fundament solid si stiintific, care ar demonstra fara nici o îndoiala originea noastra din maimuta. Totusi, ceea ce nu stie marea majoritate a oamenilor, pentru ca comunitatea stiintifica nu este interesata sa promoveze o asemenea informatie, este ca fiecare din aceste fosile au fost rând pe rând cercetate în amanuntime, puse la îndoiala si în cele din urma respinse ca verigi intermediare între maimutele primitive si fiinta umana.
S-a demonstrat ca ilustratiile pe care le contin cartile de popularizare ale evolutionismului, privitor la arborele evolutiei de la protoplasma la om prin regnul animal, sunt în acord mai degraba cu ideologia si cu dorintele personale ale autorilor lor, decât cu cercetarea stiintifica serioasa. In engleza, aceasta se numeste „wishfull thinking”, adica formarea credintei si luarea deciziei în acord cu ceea ce îsi doreste, cu ceea îi place sau îsi imagineaza cineva, decât prin recurgerea la evidente, rationalitate si realitate. Ceea ce este sigur, este faptul ca ultimele analize paleontologice si biochimice au demontat complet pretinsul arbore al evolutiei.
Fraude si interpretari eronate.
S-a demonstrat, pe de o parte, ca în construirea ideologei transformiste, s-a recurs într-un mod cu totul necinstit la dovezi mincinoase. De pilda, omul de Piltdown, care timp de aproape 40 de ani s-a bucurat de notorietate publica si a fost considerat ca proba a tranzitiei de la maimuta la om, în peste 500 de teze doctorale, s-a dovedit a fi o frauda scandaloasa si intentionata. La fel s-a întâmplat si cu omul de Nebraska, bazat pe descoperirea unui singur dinte, de la care s-a pornit în modelarea din ghips a întregii fosile, pretins umanoida, pentru ca în cele din urma sa se demonstreze ca dintele respectiv apartinea în realitate unui porc de multa vreme disparut. De asemenea, Homo habilis s-a dovedit a fi o înselatoare fosila amestecata, compusa din parti a doua fosile, una umana si cealalta de maimuta.
Pe de alta parte, s-a demonstrat ca fosilele reale care s-au descoperit si care au fost prezentate ca dovezi ale tranzitiei de la om la maimuta, în realitate nu reprezinta asemenea dovezi, ci doar niste resturi fosilizate, fie umane, fie de maimuta, carora, însa, li s-au dat o eronata interpretare, din motive strict ideologice. De pilda, faimoasa specie Australopithecus si cea denumita Paranthropus, în realitate sunt maimute similare celor actuale, precum gorilele, urangutanii si cimpanzeii, si care erau foarte bine adaptate la mediul lor ambiental, motiv pentru care au fost respinse din lista de verigi intermediare sau de posibili stramosi ai omului.
Iar, fosilele clasificate ca specia Homo, considerate la început ca adevaratul „om-maimuta”, au rezultat a fi fost autentice fiinte umane. Nu exista semne de tranzitie graduala între Homo habilis si Homo erectus. Nici între Homo erectus si oricare dintre fosilele din specia sa, ca Homo sapiens, Homo Neanderthal, etc. Despre omul de Neanderthal s-a dovedit, de pilda, ca era la fel de uman ca si noi, doar ca suferea de artrita si rahitism. Arborele evolutiv si relatiile dintre specii s-a construit de o maniera pur ipotetica si este bazat doar pe simple observatii si presupuneri apriorii. Realitatea este ca speciile ramân stabile si nu se observa nici un semn de tranzitie de la o specie la alta.
Studii cerebrale si craniene.
Una din metodele de construire a arborelui evolutiv si de trasare a liniilor de înrudire evolutiva dintre diferitele specii fosile si omul actual, s-a bazat pe studierea capacitatii craniene si a marimii creierului. Totusi, realitatea este ca capacitatea craniana a omului este foarte ampla. Când se analizeaza craniul diverselor rase omenesti care exista astazi, capacitatea acestuia oscileaza între 700 cm cubi si 2.200 cm cubi. Iar, aceasta variatie nu are nimic de-a face cu inteligenta, asa cum evolutionistii, în mod eronat, fac relatie între marimea craniului si nivelul de dezvoltare evolutiva a creierului si a inteligentei. Studiile arata ca sunt la fel de multi inteligenti sau lipsiti de inteligenta, atât printre cei cu craniul mic, cât si printre cei cu craniul mare.
Capacitatea craniana medie a urangutanilor actuali este în jur de 400 cm cubi, a cimpanzeilor de 450 cm cubi si a gorilelor de 500 cm cubi. La om, însa media aceasta atinge 1.750 cm cubi.
Antropologii au elaborat diferiti indici cefalici (care apartine capului), comparând greutatea creierului cu greutatea totala a individului, sau cu maduva spinarii, ori cu proportia între ariile prefrontale ale cortexului si totalitatea acestuia. Din asemenea studii a rezultat urmatorul indice cefalic al lui Schenk: Om – 35, Cimpanzeu – 5,2, Gorila – 3, Cimpanzeu – 3, Cal – 0,97, Balena – 0,47, Câine – 0,37, Pisica – 0,25, Vrabie – 0,03, Strut – 0,02, Porumbel – 0,01, Gaina – 0,001.
Cifrele de mai sus arata cu claritate saltul enorm care ne separa de cimpanzeu, primatul cel mai apropiat omului în privinta indicelui cefalic. Alti indicatori, arata ca în dotarea sa cerebrala fiinta umana depaseste antropoizii cei mai asemanatori, în cifre care se ridica la peste 300 %. Asemenea date scot în evidenta notabila diferenta care ne separa de maimute, în ciuda a ceea ce evolutionismul încearca sa ne faca sa credem.
Volumul cranian mediu la Australopithecus era asemanator maimutelor actuale, în jur de 500 cm cubi, adica se afla la nivelul propriu maimutelor. Totusi, fosilele apartinând speciei denumita Homo, ca Homo erectus depasea 1000 de cm cubi. De exemplu, omul de Java si cel de Pekin, atingeau capacitatea medie de 1300 cm cubi, în timp ce omul de Neanderthal a ajuns chiar sa depaseasca capacitatea craniana a omului modern. Toate aceste fosile au un volum cerebral care le include în rangul pe care-l posedam si noi astazi.
Ce înseamna acest lucru? Inseamna ca în ciuda pretentiilor teoriei darwiniste, singurul lucru sigur este existenta a doua mari grupe de fosile diferite, grupa maimutelor si grupa oamenilor, si ca nu exista nici o dovada de tranzitie între ele. Grupa „omul-maimuta”, predicata de atâta vreme de evolutionism, pur si simplu, nu exista.
Asemanari genetice.
Dar, ce se poate spune despre marea asemanare care exista din punct de vedere genetic între om si cimpanzeu, despre care se afirma ca se ridica chiar pâna la 98%? Nu este oare aceasta o dovada ca omul se coboara din maimuta? Doar 2% diferenta! Ideea pare convingatoare, iar evolutionistii recurg la ea ca sa ne convinga de teoria lor. Insa, daca privim aceasta problema si din perspectiva deosebiri care exista între om si cimpanzeu, ne putem da seama cât de enorma este aceasta deosebire. Ce diferenta colosala exista, de pilda, între un om de stiinta si o maimuta! Numai 2% diferenta, si totusi ce diferenta!
Una din descoperirile care cel mai mult au surprins pe antropologii evolutionisti a fost aceea ca atât cimpanzeii, cât si gorilele si urangutanii au 24 de perechi de cromozomi în fiecare din celulele lor, în timp ce omul poseda doar 23. In cadrul tuturor primatelor, omul constituie într-adevar singura mare exceptie, tocmai pentru ca poseda o pereche de cromozomi în minus. Aceasta mica diferenta face ca oamenii sa fie considerati ca fiinte unice. O pereche de cromozomi în minus, împreuna cu acest misterios 2% de diferenta în plan genetic, trebuie sa fie niste caracteristici teribil de importante, nu-i asa?
Datorita lor ne nastem complet neajutorati si cu un creier mic care reprezinta doar 25% din volumul lui definitiv, pentru ca apoi, în afara pântecelui matern, acesta sa se dezvolte complet, deasupra posibilitatilor oricarei maimute, facând posibila educatia si cultura. Acestei mici diferente genetice se datoreaza de asemenea si faptul ca putem umbla pe doua picioare, cu spatele si capul drept, ca putem gândi, vorbi, lucra cu mâinile si putem crede în Dumnezeu. Datorita acestei diferente omul are constiinta de sine, ca este muritor, ca propria sa esenta nu este doar una materiala, ci spirituala, ceea ce-i face posibila deschiderea sa catre transcendent si supranatural. Toate aceste caracteristici fundamentale ale omului nu se întâlnesc în nici una dintre primate si în nici unul dintre animale. La urma urmei, aceasta mica diferenta de numai 2% , plus o pereche de cromozomi în minus nu este lipsita de semnificatie, nu-i asa! Ce diferenta enorma realizeaza ea între om si orice animal!
Ce dovedeste asemanarea genetica?
Ateul evolutionist Richard Dawkins afirma: „Ceea ce ne face sa stim sigur ca suntem cu totii înruditi, inclusiv cu bacteriile, este universalitatea codului genetic si a altor elemente biochimice de baza”. Dar, ce dovedeste oare aceasta universalitate a codului genetic si a altor elemente biochimice de baza? Existenta unui stramos comun sau a unui Creator comun? Daca un Creator comun a planificat sa traim împreuna în aceeasi biosfera este normal sa avem un cod genetic comun. Daca creaturile vii s-ar deosebi între ele din punct de vedere biochimic, probabil nu ar mai exista un lant trofic. Sau, poate viata cu o structura biochimica diferita nu ar fi posibila. Ori, daca ar fi posibila, poate ca nu ar putea supravietui în aceasta biosfera. Similaritatea si progresia nu înseamna neaparat un stramos comun, ci pur si simplu existenta unui proiect comun, în spatele caruia se afla Marele Proiectant.
Intrucât toate fiintele vii au un ADN format din patru baze ce contin nitrogen (reprezentate prin literele A,T,C si G) este normal sa ne asteptam la un grad înalt de similaritate informationala între creaturi, indiferent daca sunt sau nu înrudite ancestral.
Iata un exemplu din limba engleza, privitor la diferenta radicala, în ciuda unei mari asemanari: 1. Charles Darwin was a scientific GOD (Charles Darwin a fost un dumnezeu stiintific). 2. Charles Darwin was a scientific DOG. (Ch.Darwin a fost un câine stiintific). Desi literele din cele doua propozitii sunt identice si ordinea este aproape aceeasi, cu exceptia inversarii dintre G si D, în ultimele cuvinte, totusi usoara diferenta genereaza sensuri radical diferite. La fel, o mica diferenta în ordinea celor 4 litere ce compun genomul (harta genetica) fiintelor vii, poate produce creaturi foarte îndepartate, unele de altele. De pilda, în timp ce unele studii arata o foarte mare similaritate intre genomul uman si cel al cimpanzeilor, alte studii arata aceeasi similaritate de procentaj între genomul uman si cel al soarecilor. Inseamna asta ca oamenii provin din soareci? Nu! Asta nu dovedeste decât ca toate creaturile vii au un Proiectant comun, care le-a creat din aceleasi materiale, ca sa traiasca în aceeasi biosfera si pentru sa existe între ele un lant trofic.
Marturia proteinelor.
Dovada împotriva evolutiei creaturilor vii, unele din altele, si în favoarea unui proiect comun, în care au fost incluse prin creatie divina, o gasim si în compararea secventelor de proteine, care sunt caramizile vietii. Ele sunt alcatuite din siruri lungi de aminoacizi. Majoritatea proteinelor contin peste 100 de aminoacizi, care trebuie sa se gaseasca într-o ordine foarte precisa. Instructiunile pentru aranjarea ordinii aminoacizilor se afla în ADN, iar ordinea lor este foarte importanta, pentru ca orice variatie a ordinii aminoacizilor face ca proteina sa devina disfunctionala. Aici apare problema pentru darwinisti, fie atei, fie teisti. Daca toate speciile au un stramos comun, ar trebui sa gasim secvente de proteine care sa faca trecerea de la peste la amfibiu, de la reptila la mamifer. Dar nu exista asemenea secvente. In loc de asa ceva, descoperim ca tipurile de baza sunt izolate între ele din punct de vedere molecular, ceea ce exclude orice relatie ancestrala.
Michael Denton, în cartea sa, Evolution – A Theory in Crisis, spune: „La nivel molecular nu exista nici o urma de tranzitie evolutiva: peste – amfibiu – reptila – mamifer. Astfel, amfibiile, considerate ca intermediare între peste si vertebratele terestre, sub raport molecular sunt la fel de îndepartate de peste, ca orice alt grup de reptile sau mamifere. Pentru cei familiarizati cu imaginea traditionala a evolutiei vertebratelor, acest rezultat este într-adevar uluitor”.
Astfel, chiar daca toate organismele vii au un cod genetic comun, în grade diferite de asemanare, acest cod aranjeaza aminoacizii în proteine în asa fel încât tipurile de baza sunt izolate din punct de vedere molecular unele de altele. Nu exista tranzitii darwiniste, decât goluri moleculare distincte.
Ultimul cuvânt despre fosile.
Intorcându-ne însa la fosile, aflam ceva cu adevarat spectacular. În prestigioasa revista Nature, în numarul din martie 2002, evolutionistul molecular Alan Templeton, de la Universitatea Washington, Sant Louis (Missouri), a publicat un studiu comparativ al ADN-ului la fiintele umane actuale, cu scopul de a reconstrui istoria evolutiva a umanitatii, prin determinarea gradului de asemanare genetica între populatiile umane actuale din toata lumea. Concluziile lui, centrate în metode matematice si informatice foarte avansate, revolutioneaza complet antropologia. Nu mai este vorba acum de oase fosile, ci de gene prezente în toti oamenii actuali si care, într-adevar, pot fi considerate fosile ale trecutului.
Conform acestui studiu, toate speciile fosile cunoscute, ca Homo erectus, Homo antecessor, Homo neanderthalensis, Homo sapiens, etc., sunt în realitate aceeasi unica specie umana, la fel ca si noi cei de astazi. Toate aceste pretinse verigi de legatura între maimute si om, în realitate nu sunt decât varietati rasiale umane. Genele omului actual indica faptul ca în trecut au existat importante migratii între continetele african, asiatic si european, dar acestea nu au produs înlocuirea unei varietati umane cu alta, ci încrucisarea sau amestecul genetic, ceea ce a contribuit la consolidarea legaturilor genetice între populatiile omenesti din toata lumea.
Cu alte cuvinte, nu exista dovezi ca omul a evoluat din maimuta. Toate fosilele apartinând speciei Homo corespund în realitate fiintelor umane, care nu au nici o legatura cu fosilele maimuta din specia Australopithecus sau Paranthropus. Arborele evolutiei umane s-a transformat în doi arbusti independenti, fara conexiuni reale între ei. Aceste dovezi care în actualitate au produs confuzie printre paleontologii evolutionisti, ne duc la concluzia logica ca oamenii întotdeauna au fost oameni, iar maimutele întotdeauna au fost maimute.
Omul descinde din Dumnezeu, nu din maimuta, asa cum afirma Biblia cu claritate. Ceea ce ma uimeste, însa, mai mult ca orice, în aceste zile, este faptul ca unii dintre cei educati si crescuti în biserica, tocmai acum când vechile teorii bizare si ridicole au început sa apuna, se ridica sa le reînvieze în ciuda tuturor dovezilor stiintifice împotriva.
03.03.2013
Majoritatea persoanelor care au trecut prin universitate sau prin scoala secundara, cred ca fosilele descoperite pâna acum, ale asa numitului „om-maimuta”, constituie cu adevarat un fundament solid si stiintific, care ar demonstra fara nici o îndoiala originea noastra din maimuta. Totusi, ceea ce nu stie marea majoritate a oamenilor, pentru ca comunitatea stiintifica nu este interesata sa promoveze o asemenea informatie, este ca fiecare din aceste fosile au fost rând pe rând cercetate în amanuntime, puse la îndoiala si în cele din urma respinse ca verigi intermediare între maimutele primitive si fiinta umana.
S-a demonstrat ca ilustratiile pe care le contin cartile de popularizare ale evolutionismului, privitor la arborele evolutiei de la protoplasma la om prin regnul animal, sunt în acord mai degraba cu ideologia si cu dorintele personale ale autorilor lor, decât cu cercetarea stiintifica serioasa. In engleza, aceasta se numeste „wishfull thinking”, adica formarea credintei si luarea deciziei în acord cu ceea ce îsi doreste, cu ceea îi place sau îsi imagineaza cineva, decât prin recurgerea la evidente, rationalitate si realitate. Ceea ce este sigur, este faptul ca ultimele analize paleontologice si biochimice au demontat complet pretinsul arbore al evolutiei.
Fraude si interpretari eronate.
S-a demonstrat, pe de o parte, ca în construirea ideologei transformiste, s-a recurs într-un mod cu totul necinstit la dovezi mincinoase. De pilda, omul de Piltdown, care timp de aproape 40 de ani s-a bucurat de notorietate publica si a fost considerat ca proba a tranzitiei de la maimuta la om, în peste 500 de teze doctorale, s-a dovedit a fi o frauda scandaloasa si intentionata. La fel s-a întâmplat si cu omul de Nebraska, bazat pe descoperirea unui singur dinte, de la care s-a pornit în modelarea din ghips a întregii fosile, pretins umanoida, pentru ca în cele din urma sa se demonstreze ca dintele respectiv apartinea în realitate unui porc de multa vreme disparut. De asemenea, Homo habilis s-a dovedit a fi o înselatoare fosila amestecata, compusa din parti a doua fosile, una umana si cealalta de maimuta.
Pe de alta parte, s-a demonstrat ca fosilele reale care s-au descoperit si care au fost prezentate ca dovezi ale tranzitiei de la om la maimuta, în realitate nu reprezinta asemenea dovezi, ci doar niste resturi fosilizate, fie umane, fie de maimuta, carora, însa, li s-au dat o eronata interpretare, din motive strict ideologice. De pilda, faimoasa specie Australopithecus si cea denumita Paranthropus, în realitate sunt maimute similare celor actuale, precum gorilele, urangutanii si cimpanzeii, si care erau foarte bine adaptate la mediul lor ambiental, motiv pentru care au fost respinse din lista de verigi intermediare sau de posibili stramosi ai omului.
Iar, fosilele clasificate ca specia Homo, considerate la început ca adevaratul „om-maimuta”, au rezultat a fi fost autentice fiinte umane. Nu exista semne de tranzitie graduala între Homo habilis si Homo erectus. Nici între Homo erectus si oricare dintre fosilele din specia sa, ca Homo sapiens, Homo Neanderthal, etc. Despre omul de Neanderthal s-a dovedit, de pilda, ca era la fel de uman ca si noi, doar ca suferea de artrita si rahitism. Arborele evolutiv si relatiile dintre specii s-a construit de o maniera pur ipotetica si este bazat doar pe simple observatii si presupuneri apriorii. Realitatea este ca speciile ramân stabile si nu se observa nici un semn de tranzitie de la o specie la alta.
Studii cerebrale si craniene.
Una din metodele de construire a arborelui evolutiv si de trasare a liniilor de înrudire evolutiva dintre diferitele specii fosile si omul actual, s-a bazat pe studierea capacitatii craniene si a marimii creierului. Totusi, realitatea este ca capacitatea craniana a omului este foarte ampla. Când se analizeaza craniul diverselor rase omenesti care exista astazi, capacitatea acestuia oscileaza între 700 cm cubi si 2.200 cm cubi. Iar, aceasta variatie nu are nimic de-a face cu inteligenta, asa cum evolutionistii, în mod eronat, fac relatie între marimea craniului si nivelul de dezvoltare evolutiva a creierului si a inteligentei. Studiile arata ca sunt la fel de multi inteligenti sau lipsiti de inteligenta, atât printre cei cu craniul mic, cât si printre cei cu craniul mare.
Capacitatea craniana medie a urangutanilor actuali este în jur de 400 cm cubi, a cimpanzeilor de 450 cm cubi si a gorilelor de 500 cm cubi. La om, însa media aceasta atinge 1.750 cm cubi.
Antropologii au elaborat diferiti indici cefalici (care apartine capului), comparând greutatea creierului cu greutatea totala a individului, sau cu maduva spinarii, ori cu proportia între ariile prefrontale ale cortexului si totalitatea acestuia. Din asemenea studii a rezultat urmatorul indice cefalic al lui Schenk: Om – 35, Cimpanzeu – 5,2, Gorila – 3, Cimpanzeu – 3, Cal – 0,97, Balena – 0,47, Câine – 0,37, Pisica – 0,25, Vrabie – 0,03, Strut – 0,02, Porumbel – 0,01, Gaina – 0,001.
Cifrele de mai sus arata cu claritate saltul enorm care ne separa de cimpanzeu, primatul cel mai apropiat omului în privinta indicelui cefalic. Alti indicatori, arata ca în dotarea sa cerebrala fiinta umana depaseste antropoizii cei mai asemanatori, în cifre care se ridica la peste 300 %. Asemenea date scot în evidenta notabila diferenta care ne separa de maimute, în ciuda a ceea ce evolutionismul încearca sa ne faca sa credem.
Volumul cranian mediu la Australopithecus era asemanator maimutelor actuale, în jur de 500 cm cubi, adica se afla la nivelul propriu maimutelor. Totusi, fosilele apartinând speciei denumita Homo, ca Homo erectus depasea 1000 de cm cubi. De exemplu, omul de Java si cel de Pekin, atingeau capacitatea medie de 1300 cm cubi, în timp ce omul de Neanderthal a ajuns chiar sa depaseasca capacitatea craniana a omului modern. Toate aceste fosile au un volum cerebral care le include în rangul pe care-l posedam si noi astazi.
Ce înseamna acest lucru? Inseamna ca în ciuda pretentiilor teoriei darwiniste, singurul lucru sigur este existenta a doua mari grupe de fosile diferite, grupa maimutelor si grupa oamenilor, si ca nu exista nici o dovada de tranzitie între ele. Grupa „omul-maimuta”, predicata de atâta vreme de evolutionism, pur si simplu, nu exista.
Asemanari genetice.
Dar, ce se poate spune despre marea asemanare care exista din punct de vedere genetic între om si cimpanzeu, despre care se afirma ca se ridica chiar pâna la 98%? Nu este oare aceasta o dovada ca omul se coboara din maimuta? Doar 2% diferenta! Ideea pare convingatoare, iar evolutionistii recurg la ea ca sa ne convinga de teoria lor. Insa, daca privim aceasta problema si din perspectiva deosebiri care exista între om si cimpanzeu, ne putem da seama cât de enorma este aceasta deosebire. Ce diferenta colosala exista, de pilda, între un om de stiinta si o maimuta! Numai 2% diferenta, si totusi ce diferenta!
Una din descoperirile care cel mai mult au surprins pe antropologii evolutionisti a fost aceea ca atât cimpanzeii, cât si gorilele si urangutanii au 24 de perechi de cromozomi în fiecare din celulele lor, în timp ce omul poseda doar 23. In cadrul tuturor primatelor, omul constituie într-adevar singura mare exceptie, tocmai pentru ca poseda o pereche de cromozomi în minus. Aceasta mica diferenta face ca oamenii sa fie considerati ca fiinte unice. O pereche de cromozomi în minus, împreuna cu acest misterios 2% de diferenta în plan genetic, trebuie sa fie niste caracteristici teribil de importante, nu-i asa?
Datorita lor ne nastem complet neajutorati si cu un creier mic care reprezinta doar 25% din volumul lui definitiv, pentru ca apoi, în afara pântecelui matern, acesta sa se dezvolte complet, deasupra posibilitatilor oricarei maimute, facând posibila educatia si cultura. Acestei mici diferente genetice se datoreaza de asemenea si faptul ca putem umbla pe doua picioare, cu spatele si capul drept, ca putem gândi, vorbi, lucra cu mâinile si putem crede în Dumnezeu. Datorita acestei diferente omul are constiinta de sine, ca este muritor, ca propria sa esenta nu este doar una materiala, ci spirituala, ceea ce-i face posibila deschiderea sa catre transcendent si supranatural. Toate aceste caracteristici fundamentale ale omului nu se întâlnesc în nici una dintre primate si în nici unul dintre animale. La urma urmei, aceasta mica diferenta de numai 2% , plus o pereche de cromozomi în minus nu este lipsita de semnificatie, nu-i asa! Ce diferenta enorma realizeaza ea între om si orice animal!
Ce dovedeste asemanarea genetica?
Ateul evolutionist Richard Dawkins afirma: „Ceea ce ne face sa stim sigur ca suntem cu totii înruditi, inclusiv cu bacteriile, este universalitatea codului genetic si a altor elemente biochimice de baza”. Dar, ce dovedeste oare aceasta universalitate a codului genetic si a altor elemente biochimice de baza? Existenta unui stramos comun sau a unui Creator comun? Daca un Creator comun a planificat sa traim împreuna în aceeasi biosfera este normal sa avem un cod genetic comun. Daca creaturile vii s-ar deosebi între ele din punct de vedere biochimic, probabil nu ar mai exista un lant trofic. Sau, poate viata cu o structura biochimica diferita nu ar fi posibila. Ori, daca ar fi posibila, poate ca nu ar putea supravietui în aceasta biosfera. Similaritatea si progresia nu înseamna neaparat un stramos comun, ci pur si simplu existenta unui proiect comun, în spatele caruia se afla Marele Proiectant.
Intrucât toate fiintele vii au un ADN format din patru baze ce contin nitrogen (reprezentate prin literele A,T,C si G) este normal sa ne asteptam la un grad înalt de similaritate informationala între creaturi, indiferent daca sunt sau nu înrudite ancestral.
Iata un exemplu din limba engleza, privitor la diferenta radicala, în ciuda unei mari asemanari: 1. Charles Darwin was a scientific GOD (Charles Darwin a fost un dumnezeu stiintific). 2. Charles Darwin was a scientific DOG. (Ch.Darwin a fost un câine stiintific). Desi literele din cele doua propozitii sunt identice si ordinea este aproape aceeasi, cu exceptia inversarii dintre G si D, în ultimele cuvinte, totusi usoara diferenta genereaza sensuri radical diferite. La fel, o mica diferenta în ordinea celor 4 litere ce compun genomul (harta genetica) fiintelor vii, poate produce creaturi foarte îndepartate, unele de altele. De pilda, în timp ce unele studii arata o foarte mare similaritate intre genomul uman si cel al cimpanzeilor, alte studii arata aceeasi similaritate de procentaj între genomul uman si cel al soarecilor. Inseamna asta ca oamenii provin din soareci? Nu! Asta nu dovedeste decât ca toate creaturile vii au un Proiectant comun, care le-a creat din aceleasi materiale, ca sa traiasca în aceeasi biosfera si pentru sa existe între ele un lant trofic.
Marturia proteinelor.
Dovada împotriva evolutiei creaturilor vii, unele din altele, si în favoarea unui proiect comun, în care au fost incluse prin creatie divina, o gasim si în compararea secventelor de proteine, care sunt caramizile vietii. Ele sunt alcatuite din siruri lungi de aminoacizi. Majoritatea proteinelor contin peste 100 de aminoacizi, care trebuie sa se gaseasca într-o ordine foarte precisa. Instructiunile pentru aranjarea ordinii aminoacizilor se afla în ADN, iar ordinea lor este foarte importanta, pentru ca orice variatie a ordinii aminoacizilor face ca proteina sa devina disfunctionala. Aici apare problema pentru darwinisti, fie atei, fie teisti. Daca toate speciile au un stramos comun, ar trebui sa gasim secvente de proteine care sa faca trecerea de la peste la amfibiu, de la reptila la mamifer. Dar nu exista asemenea secvente. In loc de asa ceva, descoperim ca tipurile de baza sunt izolate între ele din punct de vedere molecular, ceea ce exclude orice relatie ancestrala.
Michael Denton, în cartea sa, Evolution – A Theory in Crisis, spune: „La nivel molecular nu exista nici o urma de tranzitie evolutiva: peste – amfibiu – reptila – mamifer. Astfel, amfibiile, considerate ca intermediare între peste si vertebratele terestre, sub raport molecular sunt la fel de îndepartate de peste, ca orice alt grup de reptile sau mamifere. Pentru cei familiarizati cu imaginea traditionala a evolutiei vertebratelor, acest rezultat este într-adevar uluitor”.
Astfel, chiar daca toate organismele vii au un cod genetic comun, în grade diferite de asemanare, acest cod aranjeaza aminoacizii în proteine în asa fel încât tipurile de baza sunt izolate din punct de vedere molecular unele de altele. Nu exista tranzitii darwiniste, decât goluri moleculare distincte.
Ultimul cuvânt despre fosile.
Intorcându-ne însa la fosile, aflam ceva cu adevarat spectacular. În prestigioasa revista Nature, în numarul din martie 2002, evolutionistul molecular Alan Templeton, de la Universitatea Washington, Sant Louis (Missouri), a publicat un studiu comparativ al ADN-ului la fiintele umane actuale, cu scopul de a reconstrui istoria evolutiva a umanitatii, prin determinarea gradului de asemanare genetica între populatiile umane actuale din toata lumea. Concluziile lui, centrate în metode matematice si informatice foarte avansate, revolutioneaza complet antropologia. Nu mai este vorba acum de oase fosile, ci de gene prezente în toti oamenii actuali si care, într-adevar, pot fi considerate fosile ale trecutului.
Conform acestui studiu, toate speciile fosile cunoscute, ca Homo erectus, Homo antecessor, Homo neanderthalensis, Homo sapiens, etc., sunt în realitate aceeasi unica specie umana, la fel ca si noi cei de astazi. Toate aceste pretinse verigi de legatura între maimute si om, în realitate nu sunt decât varietati rasiale umane. Genele omului actual indica faptul ca în trecut au existat importante migratii între continetele african, asiatic si european, dar acestea nu au produs înlocuirea unei varietati umane cu alta, ci încrucisarea sau amestecul genetic, ceea ce a contribuit la consolidarea legaturilor genetice între populatiile omenesti din toata lumea.
Cu alte cuvinte, nu exista dovezi ca omul a evoluat din maimuta. Toate fosilele apartinând speciei Homo corespund în realitate fiintelor umane, care nu au nici o legatura cu fosilele maimuta din specia Australopithecus sau Paranthropus. Arborele evolutiei umane s-a transformat în doi arbusti independenti, fara conexiuni reale între ei. Aceste dovezi care în actualitate au produs confuzie printre paleontologii evolutionisti, ne duc la concluzia logica ca oamenii întotdeauna au fost oameni, iar maimutele întotdeauna au fost maimute.
Omul descinde din Dumnezeu, nu din maimuta, asa cum afirma Biblia cu claritate. Ceea ce ma uimeste, însa, mai mult ca orice, în aceste zile, este faptul ca unii dintre cei educati si crescuti în biserica, tocmai acum când vechile teorii bizare si ridicole au început sa apuna, se ridica sa le reînvieze în ciuda tuturor dovezilor stiintifice împotriva.
03.03.2013
