Invatatura biblica despre Creatie


Profesorul A. H. Strong defineste creatia ca fiind: “Actul prin care Dumnezeu, numai pentru slava Sa si fara sa se foloseasca de ceva existent mai dinainte, a facut lumea, atit cea vazuta, cit si cea nevazuta.” (Strong, opera citata, p. 371) Aceasta doctrina este cunoscuta sub numele de creatie ex nihilo, adica “din nimic”. Invatatura despre creatie este parte integranta din Teismul crestin si este in contrast categoric cu evolutionismul naturalist si ateu. Acesta refuza elementul supranatural in creatie si incearca sa explice existenta tuturor formelor de materie si viata printr-o evolutie treptata a formelor inferioare inspre forme din ce in ce mai superioare si mai superioare; aceasta evolutie ar fi fost produsa de niste forte imanente in structura materiei.

Cititorul Bibliei va fi ajutat foarte mult in intelegerea continutului primelor capitole ale Bibliei, daca va reusi sa tina tot timpul in minte faptul ca scopul final al revelatiei lui Dumnezeu este sa-l aduca pe om la cunostinta mintuitoare despre Dumnezeu si despre Evanghelia Domnului Isus Hristos. In vederea atingerii acestui scop, a fost necesar ca Moise sa ne transmita, prin revelatia primita de el, anumite informatii care sa poata fi grupate intr-o scurta si succinta istorie din care sa reiasa originea materiei, izvorul energiei, originea vietii, a constientei de sine, a personalitatii umane, a primului pacat. Toate acestea constituie fondul pe care se va desfasura apoi maretul plan de mintuire a omenirii prin Hristos. Din punctul lui Dumnezeu de vedere, istoria lumii este o istorie a planului de mintuire alcatuit de El. Geneza este asadar, “teocentrica” in atitudine (adica Il aseaza pe Dumnezeu in punctul focal al realitatii, fara sa se preocupe prea mult despre metodele folosite de El in facerea lumii).

In al doilea rind, istorisirea Genezei este “geocentrica”, adica priveste evenimentele din punctul de vedere al omului asezat pe pamint. In chiar primul verset al cartii, Moise proclama: “La inceput, Dumnezeu a facut cerurile si pamintul.” Si de acolo pina la sfirsit, relatarea se va concentra asupra pamintului, ca loc de existenta al rasei umane. Istorisirea mai poate fi definita si ca fiind preocupata mai mult cu “fenomenele” intimplate, decit cu explicarea lor stiintifica. Aceasta nu inseamna ca Biblia ar fi doar o culegere de speculatii filosofice materializate sub forma unor desfasurari mitice, si nici ca Scriptura nu ar fi valabila din punct de vedere stiintific.

Biblia vorbeste cu omul simplu, intr-un limbaj cit mai clar si pe intelesul tuturor. Simplitatea aceasta aparenta ascunde insa taine mari si creaza dificultati mari celor ce cauta sa inregimenteze Biblia in tabara propriilor lor convingeri. Limbajul revelatiei divine este de o deosebita frumusete poetica. Continutul ei este o reasigurare data inimii, nu o prelegere stiintifica adresata mintii. Simplificat si redus la datele informative, textul din Geneza arata cam asa:

“Si Dumnezeu a spus: “Sa fie …”
Si a fost …
Dumnezeu a vazut ca lucrul acesta era bun.
Astfel a fost o seara, si apoi a fost o dimineata:
aceasta a fost ziua …”

Din cauza caracterului teocentric in atitudine si geocentric in orientare, din cauza limbajului nestiintific si a caracterului preponderent poetic, este evident ca omul de stiinta care se va apropia de relatarea Genezei cu dorinta de a primi date exacte pertinente despre facerea lumii va ramine dezamagit.

Unul din lucrurile interesante din primul capitol al cartii Geneza este corespondenta progresiva care exista in cele doua serii de cite trei. In cea dintii zi, Dumnezeu a facut ca pe pamint sa apara lumina; in cea de a patra, El a daruit pamintului luminatorii din intinderea cerului: soarele, luna si stelele; in ziua a doua, Dumnezeu a despartit apele de ape facind intinderea cerului, adica a despartit apele terestre de apele atmosferice adunate in nori; in cea de a cincea zi, El a facut pasarile sa zboare deasupra pamintului si vietuitoarele marine si pestii marilor (Este interesant sa remarcam o problema lingvistica: in versetul 1, apoi in cazul vietuitoarelor marine (1:21 si al omului (1:27) este intrebuintat verbul “a crea”, in timp ce pentru intinderea cerului (1:7), pentru soare, luna si stele (1:16) si pentru animalele pamintului (1:25) este folosit verbul “a face”); in ziua a treia, Dumnezeu a facut sa apara uscatul si a asezat pe el multimea de verdeata a cimpului si pomii roditori; in cea de a sasea zi, El a facut fiarele pamintului si l-a creat pe om.

In acest prim capitol din cartea Genezei exista o serie intreaga de probleme care au dat nastere la multa discutie si multa speculatie. De exemplu discutia despre termenul “zi”. Sint unii comentatori care cred ca termenul nu trebuie luat decit in valoarea lui poetica si metaforica. Eu cred ca o astfel de parere nu face cinste textului biblic.

Exista alti comentatori care cred cu fermitate ca termenul “zi” nu poate defini decit ceea ce defineste si astazi, si anume un interval precis de douazeci si patru de ore terestre. Intr-adevar, acesta ar fi sensul necontestat, daca nu ar fi vorba despre “impotrivirile stiintei” de care se face astazi atita parada. Cind discutam probleme ca aceasta, trebuie sa tinem cont ca exista doua surse pentru a afla adevarul: informatiile generale metafizice pe care ni le pune la indemina Cuvintul lui Dumnezeu care ni-L prezinta pe El drept Creatorul si Sustinatorul tuturor lucrurilor, existind transcendental si imanent in creatie; si cea de a doua sursa: cercetarile si descoperirile oamenilor de stiinta. Lumea in care traim este proprietatea lui Dumnezeu, si El a gasit cu cale sa alcatuiasca mintea omeneasca in asa fel incit sa fie pornita sa iscodeasca si sa afle tainele inscrise de Dumnezeu in creatie.

Biblia il ajuta pe omul de stiinta aflat in cercetare dupa adevar sa nu se rataceasca si sa nu-si piarda timpul in directii gresite. Pe de alta parte, stiinta care interpreteaza creatia ne ajuta ca s-o intelegem, sau cel putin sa nu ne formam interpretari gresite in privinta revelatiei pe care ne-o da Biblia. . . .  

Un alt punct de discutie este daca multimea de variatii in cadrul speciilor si subspeciilor a existat de la inceputul creatiei sau avem de a face cu un proces de evolutie limitata la nivelul diverselor specii. Exista urs de zona temperata, urs montan si urs polar. Au fost toate aceste variatii prezente de la inceput sau unele dintre ele au aparut pe parcurs? Si ce s-a intimplat cu multimea de varietati pe care nu le mai gasim astazi decit in forme fosile? Sint ele dovezi ale unor incercari nereusite de adaptare in procesul evolutiv, sau sint specimene disparute din cauza unor altfel de fenomene terestre?

Asa cum a fost aratat si mai inainte, infruntarea este de fapt intre cele doua conceptii despre lume si viata: cea teista si cea naturalist evolutionista. Cea mai mare parte a argumentelor naturaliste sint grupate in cinci categorii: morfologia care sustine ca asemanarile de forma si structura indica un punct de plecare comun pe scara evolutiei; Embriologia care pretinde ca dezvoltarea asemanatoare a fetusurilor dovedeste un proces evolutiv identic pentru majoritatea speciilor; Paleontologia care prezinta urmele fosile drept suport pentru parerea ca exista un proces evolutiv in scara care poate fi dovedit in straturi consecutive ale pamintului; argumentul organelor parazitare ca niste vestigii ale unor structuri abandonate in procesul evolutiv si varietatile existente in cadrul speciilor aflate in forme de mediu diferite.

Trebuie notat ca ceea ce este in discutie nu este daca Dumnezeu a putut El insusi sa foloseasca procesul evolutiv, ci daca El a facut-o sau nu. Daca vrem sa fim sinceri pina la capat trebuie sa spunem ca interpretarea naturalist evolutionista este o stricta interpretare filosofica, subiectiva si imposibil de dovedit convingator. Asemanarile de structura pot fi privite si ca o dovada a unui Creator comun care a lucrat dupa o schema favorita! Dezvoltarea embriologica a fetusului ar putea trece foarte bine si ca o dezvoltare necesara unica de la simplu la complex pe durata procesului de crestere. Formele fosile pot fi privite si ca o dovada ca intr-adevar au existat perioade de timp in care varietatea animalelor a fost mai bogata ca cea de astazi, iar asta nu inseamna neaparat ca animalele din vremea noastra deriva din alte animale disparute intre timp.

Argumentul cu organele “parazite” si-a pierdut intre timp mult din putere deoarece stiinta a descoperit ca ele indeplinesc si astazi functii strict necesare de care nu se stia alta data inca nimic. (Credinciosul evanghelic are acelasi drept ca si necredinciosul, atunci cind este vorba de presupuneri. El poate sustine cu aceiasi convingere ca toate organele “nefolosite” astazi corespund sau au corespuns odata unor functiuni strict necesare. Caderea omului in pacat si procesul “devolutiv” al degenerarii lasa mult loc pentru astfel de interpretari) (Am putea adauga ca, de la data scrierii acestei carti, genetica a batut si ultimul cui in cosciugul teoriei evolutioniste. Se stie astazi ca numarul de cromozomi este o constanta a fiecarei specii si ca variatiunile nu sint posibile decit in cadrul aceleasi specii. – N.T)

Autorul acestei carti se alatura cu entuziasm unei multimi de oameni de stiinta si de exegeti evanghelici care sustin ca relatarea Genezei contrazice teoria evolutionista din foarte multe motive dintre care enumeram:

(1) Geneza prezinta o creatie prin “Fiat”, proclamare divina. Vietuitoarele si formele de vegetatie au fost facute dintr-o data intr-o deplina varietate descrisa de expresia: “dupa soiul lor”. Vietuitoarele se reproduc si astazi dupa acelasi principiu. Exista ciini de citeva sute de grame si ciini de sute de kilograme, dar inca nu s-a putut obtine din incrucisarea a doi ciini o pisica sau o privighetoare. Incidental, se mai descopere si astazi in viata, forme pe care stiinta le proiectase ca extincte inca in perioade de acum citeva “milioane de ani” (Note din numeroase publicatii: e. g.Time, LXI, 2. Ian. 1953, p.60);

(2) Stiinta insasi, mai cu seama cercetarile genetice, infirma pe zi ce trece teoria naturalist evolutionista. Intr-adevar, cu cit ne coborim mai mult in intimitatea organismelor “simple”, cu atit dam de structuri mai complexe. Exista un microcosmos molecular si atomic care sfideaza toate cunostintele noastre de azi si rastoarna teoria evolutiei de la simplu, la complex. Genetica suporta Biblia.

De ce mai continua aceasta naluca a evolutionismului sa ocupe un loc in catedrala serioasa a stiintei? Pentru ca alternativa ei, teismul creationist i-ar trimite pe oameni la credinta in Dumnezeu, iar omenirea rebela nu vrea sa se supuna Creatorului ei. Aceasta nu este insa o problema stintifica, ci una morala.

Teismul este cladit pe premiza existentei unui Dumnezeu personal atotputernic caruia trebuie sa ne supunem; naturalismul evolutionist il lasa pe om cu iluzia ca el este produsul suprem al unui lant evolutiv progresiv. Teismul ne spune ca Geneza ne prezinta felul in care a facut Dumnezeu toate lucrurile; evolutionismul sustine ca originea si evolutia vietii trebuie sa ramina un mister. In teism, vietuitoarele au fost create “dupa soiul lor” cu capacitatea de a se reproduce la nesfirsit; naturalisnul pretinde ca mediul inconjurator este cel care a continuat si continua sa modeleze formele de viata, eliminindu-le pe cele necorespunzatoare si dind mereu nastere unor alte forme noi. Teismul spune ca omul a fost creat de Dumnezeu cu un intelect si cu o inima capabila sa se implineasca in partasia cu Dumnezeu. Omul este prezentat ca un agent responsabil inaintea lui Dumnezeu si cu sansa de a accepta acum lucrarea mintuitoare a lui Hristos. Naturalismul insa, il prezinta pe om ca pe un produs al evolutiei formelor inferioare, un simplu animal dezvoltat, prada pornirilor instinctuale, singuratic si tragic in virful unei piramide fara rost, fara responsibilitatea de a raspunde sau de a depinde de vreun standard stabilit dinafara.

Teismul spune ca lumea este intretinuta prin grija divina si condusa de catre Dumnezeu spre implinirea unor scopuri precise. Naturalismul nu poate sa picteze decit imaginea lipsita de sens si semnificatie a hazardului: omul este liber, singur si fara rost. Pentru cel ce accepta teismul crestin, nu exista nici un fel de dificultate in acceptarea invataturii despre creatie asa cum este prezentata ea in Cuvintul lui Dumnezeu.

Crestinii evanghelici n-au nimic de cistigat daca cauta sa armonizeze relatarea Genezei cu ipotezele evolutioniste. in afara de dorinta de a fi “la moda” si de teama de a nu fi “ramas in urma” nu exista nici un alt argument care sa dovedeasca necesitatea imbratisarii unei astfel de teorii stiintifice.

Ce va raspunde omul de stiinta crestin cind se va vorbi despre asa-numitul om preistoric care a locuit la inceput pamintul? Cum va putea el sa ignore omul de Neanderthal, de Cro-magnon? Raspunsul este ascuns in tacere, rabdare si incredere in Dumnezeul care nu se lasa sa fie batjocorit. Lantul evolutiv este plin de falsuri si de “verigi lipsa”, iar singurul lucru care se poate spune despre aceste verigi lipsa este ca, intr-adevar, sint lipsa! Nu exista nici un fel de evidenta ca omul a fost vreodata in trecut mai inferior din punct de vedere mintal, spiritual sau fizic. Dimpotriva! Exista destule vestigii si relatari despre realizari care pot constitui si astazi minuni ale lumii. Toata stiinta si progresul modern nu le pot imita sau explica perfectiunea.

Omul a fost creat de la inceput dupa chipul si asemanarea perfecta a dumnezeirii. Creatura umana a fost de la inceput Homo sapiens. Iata cum ii sint descrise caracteristicile:
“ … pozitia verticala extinsa complect, privirea indreptata inainte, din cauza careia picioarele au o pozitie care favorizeaza mersul, nu cataratul … o mai mare dezvoltarea a anumitor muschi … care suporta si intretin pozitia verticala a corpului; scurtimea caracteristica a bratelor si opozabilitatea complecta a degetului mare, barbia iesita in afara, dentitia uniforma si ordonata, si cel mai mult, dezvoltarea enorma a creierului si conformatia caracteristica a craniului si a fetei. Numai omul are abilitatea de a folosi vorbirea articulata, si probabil, din cauza folosirii ei, si-a dezvoltat puternic capacitatea de a gindi abstract. (Din articolul despre “om” din Websters New International Dictionary of English Language, Springfield, Mass. Merriam Co., 1917, p.1307)

Nu s-a gasit nici macar o singura dovada ca omul ar fi existat vreodata pe pamint intr-o stare total diferita de cea de astazi. Cu alte cuvinte, omul a fost dintotdeauna om. Omul a purtat intotdeauna imaginea divinitatii. Fireste, in miile de exemplare umane au existat si continua sa existe anormalitati deformatoare.

Din pacate, evolutionistii s-au repezit sa le colectioneze si sa pretinda ca au gasit forme umane de dezvoltare intermediara. Ar fi fost suficient sa se uite bine in jur sau sa mearga la o colectie de oase pentru a vedea ca “exemplarele” preistorice continua sa coexiste cu omul de astazi. Byron C. Nelson, doctor in filosofie, a insemnat in cartea sa, Inainte de Avraam – Omul preistoric in lumina Bibliei, doua din convingerile lui de baza:

“Cea dintii este ca omenirea este foarte batrina – cit de batrina, autorul nu stie si nici nu incearca sa dovedeasca. A doua este ca omul a fost dintotdeauna om. El nu a aparut ca un produs al evolutiei, ci o creatie, exact asa cum spune si Biblia in cartea Genezei. Autorul acestor rinduri crede in adevarul ei luat litera cu litera.” (Byron C. Nelson, Before Abraham, Prehistoric Man in Biblical Light, Minneapolis, Minn. Augsburg Publishing House, 1948, p.96)

Daniel Brânzei, Introducere în Teologie (www.teologhisire.wordpress.com)

Ajutorul lui Dumnezeu

“Încredinteaza-ti soarta în mâna Domnului si El te va sprijini” – Psalm 55:22. 
 
Atât traducerea engleza, cât si cea spaniola, reda versetul acesta prin cuvintele: “Arunca-ti sarcina asupra Domnului si El te va sprijini”. Intr-un mod asemanator îl citeaza si apostolul Petru, când spune: “Si aruncati asupra Lui toate îngrijorarile voastre, caci El Însusi îngrijeste de voi” - 1Petru 5:7.
 
O promisiune pretioasa pentru orice crestin angajat în lupta vietii si a credintei! Un verset din Scriptura cu ale carui gânduri merita sa-ti alimentezi, înca de dimineata, mintea si sufletul, înaintea  provocarilor care te asteapta de-a lungul zilei
 
Sa observam ca promisiunea nu este ca Domnul va îndeparta povoara pe care i-o încredintam, nici ca El o va purta în locul nostru. Promisiunea este ca El ne va sprijini asa încât noi s-o putem purta. Domnul nu ne elibereaza de responsabilitati, ci ne întareste sa le putem îndeplini. El nu ne fereste de conflicte, ci ne va face în stare sa le biruim.  El nu va îndeparta încercarea de la noi, însa ne va ajuta Sa fim rabdatori si victoriosi, când trecem prin ea. El nu va micsora duritatea si severitatea circumstantelor vietii noastre, îndepartând elementele ei dificile, spinii si maracinii, facându-ne astfel viata usoara, ci va pune har dumnezeiesc  în inimile noastre, asa încât sa ne putem bucura în toate circumstantele grele si adverse.
 
“Harul Meu îti este de ajuns, caci puterea Mea în slabiciune este facuta desavârsita” - 2 Corinteni 12:9. 
 
“Pot totul în Hristos, care ma întareste” - Filipeni 4:13.
 
Amin!

Din suferinta în slava


“Acestia vin din necazul cel mare” – Apocalipsa 7:14 
 
Cele mai frumoase exemple de vietuire crestina în aceasta lume au rezultat în urma suferintei. Asa cum minunatii trandafiri cresc pe tulpini spinoase, la fel cele mai atragatoare modele de generozitate, noblete si sfintenie se dezvolta pe tulpina cu spini a suferintei. 
 
Când privim împreuna cu apostolul Ioan scena din cealalta parte a realitatii spirituale, vedem ca acei care poarta hainele cele mai albe în cer si cânta cel mai puternic cântec al biruintei sunt cei care vin din necazul cel mare. Locurile mai înalte de onoare ale cerului sunt ocupate de cei care provin:
- din casele pamântesti cu camere si paturi ale rabdarii, credintei si sperantei în suferinta, nu din cele pline de belsug,  de festivitate si bucurie fara întristare
- din vaile luptei, unde batalia este grea si istovitoare, însa este dusa în fiecare zi cu sârguinta în ajutorul si puterea lui Dumnezeu
- din scenele plânsului si ale lacrimilor pe obrajii palizi ai celor cu inimile frânte, care-si pun încrederea în promisiunile Lui pline de mângâiere.
 “Caci întristarile noastre usoare de o clipa lucreaza pentru noi tot mai mult o greutate vesnica de slava” – 2 Corintei 4:17

Îmi esti frumosul vietii


In clipe-înnourate si-n ceas de încercare.
Mi-aduci seninul pacii si dulce mângâiere.
Precum racoarea serii în zilele de vara.
Alini a mea durere, ce-n suflet ma împresoara.
 
Imi esti frumosul vietii, cand lumea e urâta.
Si valuri furioase pe mare se agita.
Ca adierea calda si razele de soare.
Iti e privirea blânda, cu farmec si-încântare.

Prezenta ta placuta mi-aduce bucurie.
Imi da nespusa pace si-n suflet armonie.
Imi esti speranta vietii traita în iubire.
In lumea cotropita de rau si neîmplinire.

18.12.2011

Înfloresc migdalii iara!



13.01.2013

Au început migadalii sa-înfloreasca iara.
Sub mângâierea soarelui de primavara.
Din nou se umplu ramurile lor de viata.
Si de miresma florilor din abundenta.
Se învesmânta iar în strai de sarbatoare.
Cu fina eleganta-n forma si culoare.
Ca sa participe asa cum se cuvine.
La celebrarea primaverii care vine.
Admir cu drag podoaba lor de frumusete.
Ma simt patruns de optimism si tinerete.
Si recunosc în ei divina Providenta.
Miracol transcendent adus în imanenta.
Migdalii, vestitori ai vremii de-înnoire.
Imi amintesc mereu, ca dincolo de fire.
Eterna primavara va înflori frumos.
Cu flori de nemurire în veacul glorios.
Astept cu dor minunea ce Domnul a promis.
Cand lumea efemera va fi un paradis.
Prin dezbracarea firii de haina muritoare.
Si celebrarea vietii, celei nepieritoare. 
Speranta învierii ce trece de mormânt.
Sa-mi dea încurajare, iubire si avânt.
Sa merg prin iarna lumii, prin gerul de afara.
Cu inima-încalzita spre-eterna primavara.

Nostalgie de seara.

E seara!
In suflet si-afara.
Lumina dispare.
Cu soarele-n zare.
Si noaptea se lasa.
Victorioasa.
Si-aduce cu sine.
Pe drumuri straine.
Pericole multe.
Si necunoscute.

Of! Singuratate,
Tovaras de noapte.
Pustie-n privire.
Cu nefericire.
Nu vreau a te tzine.
Aproape de mine.
Nu-mi place-insotirea ta muta.
Cu tine mi-e viata urâta.

Mai bine sa fiu calator.
Cu inima plina de dor.
Mai bine, iubirea sa-mi zboare.
Cu dorul, departe în zare.
Tovarasa-mi fie-asteptarea.
Cu gandul de drag si rabdarea.
Sa treaca a noptii tarie.
Si-n suflet a mea pribegie.
Distanta ce-o am pan' la tine.
Iubito, sa piara, sa fii langa mine.
 
 03.06.2012 – în calatorie

Frumusetea de caracter


Adesea-îti spun ca esti frumoasa.

Si esti! Ce-ti zic e-adevarat.

Ai chip dragut si minunat.

Dar, esti cu mult mai pretioasa.

Ca esti femeie credincioasa.

Decât aspectul tau stilat.

 

Nu ochii tai de caprioara.

Ce ma privesc si ma-înfior.

Cu-al lor zâmbet fermecator.

M-au castigat întaia oara.

Sa te privesc ca pe-o fecioara.

Ci zborul tau spre cer cu dor.

 

Frumosul fizic da placere.

 La ochi, prin chip atragator.

 E de dorit, dar trecator.

A caracterului valoare.

E frumusetea ce nu piere.

Chiar daca toate trec usor.

 
Cand peste ani spre batrânete.

Cu cearcane împodobiti.

Vor fi si ochii tai placuti.

Te voi vedea ca-n tinerete.

Cu suflet plin de frumusete.

Si-n zâmbet ochii tai draguti.

08.06.2012

 

Slavesc Nasterea Ta!

25.12.2012

Isus, Mântuitor divin, de slava Ta Te-ai dezbracat.
Ai parasit tronul Tau sfânt.
Si ai venit jos pe pamânt.
Prin Taina cea de nepatruns,  ca Om smerit Te-ai întrupat. 
 
Tu, Împarat al Cerului, în staulul din Betleem.
Printr-o fecioara preacurata.
Si Nastere imaculata.
Mi-ai dat speranta mântuirii, din al pacatului blestem.
 
Tu, îmi esti dar nepretuit al dragostei lui Dumnezeu.
Dat mie, fiul ratacit.
Risipitor si razvratit.
Dar, m-ai întors din calea rea si m-ai adus la Tatal meu.
 
Eu n-am nici smirna, nici tamâie sau bogatii în aur.
Ca magii ce Te-au cautat.
Cu daruri, si s-au închinat.
Însa Ti-aduc în umilinta al inimii tezaur. 
 
Ma plec naintea jertfei Tale în sfânta închinare.
Si proslavesc Nasterea Ta!
Caci Dar de pret mi-ai dat prin ea!
Renastere la viata noua, credinta si iubire.

Limpezire

Doamne!

Tu imi aduci în suflet alinare.

Când vad cum nedreptatea ma-înfasoara.
Iar, rani adânci încep din nou sa doara.
Si ma cuprinde duh de întristare.

In inima-mi trezesti gânduri curate.

Când negrii nori mi-întuneca privirea.
Si pusa la-încercare mi-e iubirea.
Prin bine rasplatit cu rautate.

Când sunt cazut îmi dai din nou putere.

Sa ma ridic spre culmile înalte.
Tu-mi pui în fata idealuri sfinte.
Si ajutor prin Duh de îndurare.

Mi-asezi nainte masa-îndestulata.

Si-mi dai sa beau din ape cristaline.
Prin grele încercari ma treci cu bine.
Mi-e viata-n Tine binecuvântata. 

De-aceea, Te implor, ramâi cu mine.
Ca sa-mi pastrezi în suflet limpezirea.
Sa-mi dai din har, speranta si iubirea.
Si-o viata pentru ce-i frumos si bine.

24.12.2012