Vindecare

05.07.2012

Placute amintiri din tinerete.
De când eram în casa parinteasca.
Iar îmi revin cu-atâta frumusete.
In mintea mea marcata de tristete.
Ca inima sa mi-o înveseleasca.

Imi amintesc de pãrul din gradina.
Un pom înalt, cu ramuri viguroase.
Ce stralucea cu frunzele-n lumina.
Iar umbra lui, un loc retras de tihna.
In zilele de vara calduroase. 

Ce pere dulci, cu-aroma si zemoase!
Mi le-amintesc cu-atâta drag si dor.
Urcam în el, pe crengile-i stufoase.
Ca sa culeg fructele mai frumoase.
Si le mâncam cu pâine din cuptor. 

Port peste vreme-o amintire vie.
Aveam cinci ani, si curios la toate.
Vroiam sa vad cum arde focul paie.
Fânarul însa prins de vâlvãtaie. 
A ars de tot, cu parul jumatate. 

Eram socat de cele întâmplate!
Credeam ca parul nostru va muri.
Si trunchi si ramuri arse pe o parte.
N-ai fi sperat ca are sa mai poarte.
Vreodata frunze si ca va rodi.

Dar când trecura lunile de iarna.
Si-au început zapezi sa se topeasca.
Mi-am usurat putin amara vina.
Ce m-apasa privind înspre gradina.
Caci parul a-început iar sa-înverzeasca.

Si, dupa-un lung proces de vindecare.
I-au aparut lastari pe partea arsa.
Si dupa ani si ani de asteptare.
S-au transformat în ramuri, fiecare.
Ce-au reîntregit coroana lui frumoasa.

Si astazi parul înca mai traieste.
A fost plantat de tata-n tinerete.
De peste saptezeci de ani rodeste.
Menirea lui, cu cinste si-o împlineste.
E plin de viata si de frumusete.

S-a asternut uitarea peste vreme.
Azi o rechem pe aripi de visare.
Cu amintiri din timpuri vechi, boeme.
Care-mi revin cu-atâta prospetime.
Si întâmplari din zile de candoare.

Povestea despre parul din gradina.
Ce mi-a marcat profund copilaria.
Deschide o fereastra de lumina.
Spre viata noastra de necazuri plina.
Si de-încercari ce-alunga bucuria.

Visezi adesea la prosperitate.
Prin munca, sacrificiu si sudoare.
Dar, din senin, asa pe neasteptate.
Te vezi lovit cu foc de nedreptate.
Si cazi ranit, în lacrimi de durere.

Ce-i de facut? Te lasi distrus de ura?
Si coplesit de duh de razbunare?
Sau te îndrepti în încercarea-amara.
Spre Domnul, ca frustrarile sa-ti moara.
Sa cauti vietii tale vindecare?

Si sa te lupti sa-ti împlinesti menirea.
Chiar si lovit de crunta încercare?
Caci scopul vietii noastre e rodirea.
Cu fapte bune ce sporesc iubirea.
Si coplesesc cu binecuvantare.

Cum se mentine falnic în picioare.
Prin radacini adânci înfipte-n sol.
De pot sa vina seceta-arzatoare.
Si vânturi mari sa-încerce sa-l doboare.
Si pomul nu se teme de pericol.  

La fel si noi, cu Domnul prin credinta.
Ramânem fermi când vine încercarea.
Prin nedreptati, abuz si suferinta.
Cu El avem câstig si biruinta.
Prin Duhul Sau progresul si rodirea.

Precum e parul nostru din gradina.
Un pom cu roade si longevitate.
Ce-si refacu coroana din ruina.  
As vrea si viata mea sa fie plina.
De vindecare, roada si eternitate.

Dumnezeu in creatie


"Minunate sunt lucrarile Tale, si ce bine vede sufletul meu lucrul acesta!" Psalm 139.14

30.06.2012 

In fiece frunza si floare.
In vântul ce-l simt cu racoare.
In soarele cald ce mângâie.
In raza luminii zglobie.
Si-n tot ce îmi da bucurie.

Eu vad bunatatea Ta, Doamne.
Expusa-în natura prin semne.
Ca a Ta providenta divina.
Lucreaza, cu mâna Ta buna.
Sa dea-în întuneric lumina.

S-aduca speranta în lume.
Si-aici, printre rele, multime. 
S-arunce în scop de rodire. 
Samânta ce naste iubire. 
Cu spiritul ei de jertfire.

In vârfuri de munti cu zapada.
Si-n apa ce cade-n cascada.
In glasul rostit cu blândete.
In ochi ce zâmbesc cu tandrete.
Eu vad Doamne-a Ta frumusete. 

Caci Tu esti Artistul cel Mare.
Ce pune frumos si culoare.
Reflexii din Fiinta divina.
Cu joc de fotoni de lumina.
Si stiinta ascunsa in taina.

Vad bine cum toata zidirea.
Frumoasa, Iti cânta splendoarea.
Cu ochi inundati de placere.
Si suflet cuprins de-încântare.
Admir minunata-Ti lucrare.

Virtutiile teologice


“Acum dar, ramân aceste trei: credinta, nadejdea si dragostea”. 1 Cor. 13.13

29.06.2012

De n-as avea credinta în Hristos.
Ce deprimare-adânca m-ar cuprinde!
Când ma loveste vântul furios.
Si n-am pe cineva, nici sus, nici jos.
De-al carui ajutor sa pot depinde.

De n-as avea speranta-n Dumnezeu.
M-ar coplesi amara disperare.
Când ma gasesc în ceasul cel mai greu.
Sa-mi spulbere în iad sufletul meu.
De n-ar fi El, de unde-încurajare?

De mi-ar lipsi puterea sa iubesc.
Ce searbada si seaca mi-ar fi viata!
Fara surâs de pomi ce înfloresc.
Fara frumos în zambet omenesc.
Cu suflet egoist, rece ca gheata.

Ce har divin nespus de pretios!
Credinta, cu speranta si iubirea.
Virtutiile celui credincios.
Si mantuit prin jertfa lui Hristos.
Trairea lor rodeste fericirea.

Mesajul cerului

28.06.2012

Daca vreodata
Intr-o noapte-întunecata
Privesti cerul cu stele
Aminteste-ti, te rog
Ca ai de la Domnul
Un mesaj în fiecare din ele
Despre taine de nepatruns
Ale atotputerniciei divine
In fata carora inima smerita
Cu reverenta sa se-încline
O solie de bunatate si iubire
De providenta cereasca
Cu fiece stea în sclipire
Din puzderia nenumarata
A galaxiei Calea Lactee.
Vazuta mirific de pe planeta noastra.
Minunat învesmântata
In haina ei albastra.

Daca vreodata
Intr-o dimineata senina
Cu cerul limpede, stralucitor
Plin de lumina
Stravezie, blânda si calda.
Simti soarele cum te inunda
Cu zâmbetul lui încântator
Pasnic, optimist si binefacator
Aminteste-ti, te rog
Ca, el este mesagerul Domnului
Catre tine
Cu vesti de pace, bunavointa
Si dorinti de bine.
Din partea Aceluia ce e Neschimbator
Si mai presus de tot ce este muritor.
De aceea, a rasarit din nou soarele astazi
Fara întârziere
Iar, la porunca Lui s-au arata zorii diminetii
Plini de stralucire
Pentru ca El este Acelasi ieri, azi si in veci.
Statornic in fagaduinta
Izvor de binecuvântare
De pace si speranta.
Poti sa te-încrezi deplin în El
Pentru ca este Domnul vietii
Creatorul si Printul Emanuel.

Daca vreodata.
Intr-o seara luminata
De raze palide de luna plina
Ti se pare, stapâna noptii
Cu-o înfatisare taciturna
Singura, straina.
Adu-ti aminte, te rog, în acele clipe
De Dumnezeu Mântuitorul
Si spune-I în taina:
Doamne!
Si eu la fel de singur si strain ma simt
Fara de Tine.
In lumea-aceasta efemera
Sunt ca pierdut, nu ma simt bine
As vrea, Doamne, sa stai la dreapta mea.
Sa merg în siguranta
Mereu pe calea Ta.
Pentru ca numai Tu îmi esti rostul
Si-împlinirea vietii.
Numai, cu Tine-alaturi, îmi rasare-n suflet
Lumina
Cu zorii diminetii.
Numai, atunci când Esti cu mine
Primesc in suflet alinare.
In timp ce sentimentul lipsei Tale
Doamne
Mi-aduce doar pustiu
Si dor
Si-însingurare.

Amintiri cu gladiole

26.06.2012

Gladiole flori înalte.
Cu parfum îmbatator.
Alb si rosu colorate.
Mi-amintesc de voi cu dor.

In gradina mamei mele.
Lânga mândrul trandafir.
Si bujori si floricele.
Ingrijite fir cu fir.

Gladiole minunate.
As da timpul înapoi.
Inspre vremi îndepartate.
Sa fiu iarasi printre voi.

Sa-întalnesc din nou pe mama.
Printre flori plivind vioi.
Si sa-mi dau mai bine seama.
Ce-însemna ea pentru noi.

Chipul ei de bunatate.
De iubire si candoare.
Se-oglindeste în voi toate.
In parfum si în culoare.

Gladiole flori de vara.
Insirate sub fereastra.
Va privesc nostalgic, iara.
Cu-amintiri de mama noastra.

Si de casa-împodobita.
Cu voi si cu alte flori.
Casa ei de-altadata.
Imi dati lacrimi si fiori!

De ce scriu poezie?

25.06.2012

Ce este poezia? E oare doar o arta. 
De îmbinat cuvinte în versuri care poarta.
In sine, întelesuri suptile la citire.
Cu rime si cadente, frumosul în vorbire?

Da, poezia-i arta, adesea doar formala.
Cu tehnici literare, iar în emotii, goala.
Dar, cea care din suflet sensibil izvoraste.
Simti cum te înfioara, la inima-ti vorbeste.

Caci arta poeziei cu sens si cu traire.
E cea care descrie frumosul din iubire.
Doar, dragostea inspira cuvintele alese.
Cu sentimente calde din inima culese. 

Atunci când se coboara ca ceatza nostalgia.
Frustrarilor iubirii, remediu-i poezia.
Prin ea se limpezeste a inimii privire.
Si iar seninul vietii se-aseaza în gândire.

Nu sunt poet de seama, cu faima unui nume.
Nu voi lasa în urma nici opere postume.
Sun doar un om sensibil ce isi exprima dorul.
Cu dramele din suflet, iubirea si fiorul. 

Nestatornicie


13.06.2012

In ziua mutarii la o noua chirie

Sunt calator prin lumea trecatoare.
De ani si ani ma mut din loc in loc. 
N-am nici o casa a mea aici sub soare.
Chiar de-am trudit munca istovitoare.
Cum am venit pe lume-asa ma-întorc.

Am tot slujit fara sa am vacanta.
La mare sau la munte, la hotel.
Si m-am sculat doar dis-de-dimineata.
Sa ma achit de datorie-n viata.
De când ma stiu acasa, baietel.

Am tot slujit pe altii cu speranta.
Ca va rodi efortul daruit.
Si într-o zi se va-înclina balanta.
De partea mea, primind recunostinta.
Acelor pentru care m-am jertfit. . . . .   

Mi-am tot visat o casa, bunaoara.
Un loc statornic pentru odihnit.
Si m-am luptat cu munca-mi solitara.
Din zori de zi si pâna-n fapt de seara.
Pentru-împlinirea visului dorit.

Dar visele-s adesea-înselatoare.
Dupa frumos, trezirea e amara.
Mai rea decât in tulbure cosmare.
Este furtuna, pe a vietii mare.
Cu uriasul val ce te-împresoara.

Si spulbera si vis si împlinire.
Si dor nutrit sa ai si tu o casa .
Te lasa gol si-n inima durere.
Iar casa doar amara amintire.
Caci valul egoist nimic nu-ti lasa.

Astazi ma mut din nou, a câta oara!?
N-am nici un loc statornic pe pamânt.
Mi-e-asa de greu si-începe sa ma doara.
Tristetea-n inima iar ma-înfioara.
Tot ce-am muncit mi-a fost luat de vânt.

Femeia independenta

20.06.2012  

Motto: 1Petru 3:1-6.

Daca îi spune c-o iubeste.
"Nu-i ceva nou!", zice nevasta.
Dar, chiar daca se-obisnuieste.
Cu ochii ei, si tot iubeste.
Nu-i oare ceva nou în asta?.

 Daca-i aduce-n dar o floare.
"Ce mare lucru te-a costat?".
Ar zice ea, dar floarea moare.
Sa-i dea o clipa de-încântare.
Oare-i putin sacrificat?.  

Când el lucreaza zi si noapte.
Si-apoi, nemultumirea ei.
Si nepasarea-îl rasplateste.
Chiar daca el, iubind munceste.
E oare sclavul dumneaei?. 

Când el o cheama la plimbare.
"N-am chef", raspunde artagoasa.
In bârfa-i mai multa placere.
Si-n prieteniile usoare.
Dar, cu-al ei sot, pretentioasa.

Daca-si doreste partasie.
Cu ea, precum la tinerete.
Ii zice franc, "asta-i prostie!
Ce îti veni in scäfârlie?
Cu tine n-am timp de tandrete!"

De vrea sa-i dea o sarutare.
Când perii albi i-au rasarit.
Si-i spune, "îmi esti draga tare".  
De ce-l înfrunta drastic, oare?
Caci, si-un batrân se vrea iubit!. 

Femei de astazi, postmoderne.  
Cu aspiratii feministe.
Nu stiti sa mai fiti niste doamne.
Când va hraniti cu baliverne.
Si sotilor dati zile triste.

Idealul de emancipare.
De-a fi femei independente.
Cu-a sotilor efeminare.
E-a casniciei ruinare.
Pe drumul vietii decadente.

Nu cautati dupa modele.
Pe sticla magic colorata.
Unde cucoane liberale.
Cu fitze de pretinse stele.
 Se scalda-n viata lor stricata.

Avem modele în Scriptura.
Nu în lumea rea si pacatoasa.
In ea gasim învatatura.
De viata demna si masura.
Pentru femeia credincioasa.  

Tulpina vie


18.06.2012

Un vânt blând de seara-n apusul de soare.
Cuprinde câmpia uscata.
Si plina de semne ca-n lume se moare.
Dar vine racoarea sa dea-înviorare.
Tulpinii-n pamânt îngropata.

Ce-i plina de viata, acolo sub glie.
In zecile ei radacini.
Ascunsa de-arsita amiezi-n câmpie.
Asteapta sezonul când iar o sa-învie.
Sa-îmbrace natura-n minuni.

Mai tari decât moartea ce pare stapâna.
In lumea aceasta pe dos.
Caci viata renaste, chiar din ruina.
Cu-aceeasi splendoare scaldata-n lumina.
De flori, de culori si frumos.

Spectacolul firii in gheare de moarte.
Expus în vesmântul hidos.
Mai mult de-aparenta lumii desarte.
Cu fiece vara, sperantä împarte.
In viata tulpinii de jos.

Când moartea haína la poarta ne bate.
Cu rânjetul ei fioros.
Sa duca cu sine pe neasteptate.
Parintii, copiii, ori sora si frate.
Sperantä avem în Hristos!

Caci El e Tulpina cea vie-îngropata.
Sub glie în tristul mormânt.
Murind, frânse moartea, puterea ei toata.
De-a tine captiva o lume-îngrozita.
Ce-ajunge distrusa-n pamânt.

A Lui Inviere e poarta spre viata
deplina in Raiul etern.
Când moartea ne cheama, cu El prin credinta.
Pasim in lumina, si-a Lui biruinta.
Ne scapa de-al mortii infern. 

Credinta, nadejdea, iubirea s-anime.
Tot dorul din suflet spre cer.
Iar vorba si fapta pe Domnul proclame.
Si-un Nu hotarât la pacate infame.
La soarta acelor ce pier.

Ne fie-învierea din moarte la viata.
Unirea ce-avem cu Hristos.
Când zori de vecii vor vesti dimineata.
S-ajungem la Domnul purtati de speranta.  
Al nostru destin glorios!

Masca


11.06.2012

In ziele trecute, ma aflam cu masina într-o intersectie cu sens giratoriu. Doar, un minut mai înainte, când am pornit masina, automat se pornise si radioul. Mintea mea era atat de adâncita într-o anumita problema, încat nici nu am observat de la început ca la radio era o emisiune în care se spuneau glume, pe fondul râsetelor celor prezenti acolo.

Inscris în intersectia giratorie, în dreapta mea, vad deodata o masina lunga si neagra, luxoasa, cu forme si chenare în unghiuri drepte, si desenul stilizat al unei coroane de flori, care se angajase în depasire, pentru ca în cateva secunde sa ne despartim în directii opuse. Era o masina funerara, cu aspectul ei sobru, serios, pentru mine chiar sinistru, lugubru. La vederea ei, mintea mi s-a deconectat de la subiectul cu care era preocupata, pentru ca în fractiune de secunda sa devina constienta de cele doua scene paralele lânga care ma aflam: emisiunea de glume de la radio, care tocmai era la faza izbucnirii in râs si masina mortuara luxoasa, curata si cu imaginea stilizata a coroanei de flori pe ea.

M-a impactat tulburator aceasta coincidenta contrastanta! Intr-o parte râsul, in cealalta tristetea! Exact asa cum ne este viata, în contrastele ei dulce si acru, dulce si amar!

Orice om sanatos la minte îsi doreste frumosul, bucuria si fericirea in viata. Le cautam cu ardoare si adesea le gasim, daca le cautam în locul adecvat, în anumite momente de înaltare, multumire si satisfactie sufleteasca, însa niciodata tristetea, necazul, neîmplinirea nu ramân în urma, undeva departe, fara sa ne mai poata gasi. Viata noastra se desfasoara în timp, asemenea unei sosele marginita de cele doua parti laterale, care o însotesc mereu, asa cum bucuria si tristetea ne insotesc paralel pretutindeni, lasând asupra sufletului nostru aroma de dulce-acru, dulce-amar.

Insa, dupa o scurta meditatie, am realizat ca de fapt, aspectul contrastant dintre cele doua scene era doar o aparenta,  la prima vedere. Intre cele doua scene, exista un element care le aducea la acelasi numitor comun, anume masca. In interiorul masinii, o masca a veseliei peste problemele, necazurile, dramele si crizele noastre, subiectul zilnic la cele mai multe emisiuni radiofonice în ultimii ani! In afara ei, o masca cu aspect luxos, serios, îngrijit, frumos decorat pentru acoperirea celei mai crude si sinistre realitatii, moartea, cu toata drama pe care ea o implica.

Noi, fiintele umane, suntem specialisti în confectionarea si purtarea de masti, care sa ascunda, sa evite, sa disimileze adevarata realitate, în fata altora, dar, ce-i mai rau, adesea chiar si în fatza propriilor ochi lautrici ai constiintei. Pe de-o parte, cautam disperati sa afisam în afara o alta fatza decat cea autentica, una mai atragatoare, mai frumoasa decât cea reala, iar pe de alta parte, fugim de realitate, evitând-o printr-o masca pusa peste constiinta si sufletul nostru, deoarece, fiind prea dureroasa, prea nelinistitoare nu vrem sa ne-o asumam, ci mai degraba cautam sa o rezolvam printr-un mecanism psihologic artificial si manipulativ, numit masca.

Se întampla fenomenul acesta în relatie cu viata si existenta noastra cotidiana, asa cum se poate vedea în exemplele de mai sus. Moartea este urâta, sinistra, lugubra! Nu numai sub raport psihologic, prin teama si angoasa existentiala pe care le provoaca, ci si sub aspect concret, fizic. Ganditi-va ce se întâmpla cu ceea ce a fost odata un trup viu, frumos, atragator, la numai câteva ore de la momentul in care este parasit de viata! Mergeti putin la un abator, sau la o fabrica unde se prelucreaza resturile de la sacrificarea animalelor si priviti! Doar, o zi dupa taiere, ca la mai multe zile nu oricine ar rezista la ceea ce ar vedea si simti! Moartea este pe cât se poate de urâta, cruda, respingatoare! Nu ne place aceasta realitate, si o mascam cat mai bine posibil, cu flori, coroane, masina funerara luxoasa, slujbe de înmormântare pompoase, morminte si cavouri cu marmura si flori. Si nu este de condamnat faptul acesta!

Daca ne gandim la crizele economice si sociale cu care ne confruntam în ultimii ani, la dramele teribile ale atâtor familii ramase fara serviciu, scoase din casa pe strada, sugrumati de datoria creditului, de care nu pot scapa, chiar daca le-a fost luata casa de catre banca, din pricina intarzierii cu mai mult de trei luni a ratei. Sau, daca ne gandim la toate dramele zilnice care au loc prin divorturi, crime, accidente, si multe alte drame! Observati cum la televizor, la teatru, la radio, pe scene, chiar si in biserici, exista o cautare febrila dupa divertisment, amuzament, spectacol, veselie si dezmatz, mai mult ca niciodata! Nu este oare, fenomenul acesta o masca peste tot ceea ce este mai urât si respingator astazi in lume?

Daca mergem la viata noastra spirituala, oare care sunt mastile pe care le folosim pentru a ascunde vinovatia, neîmplinirea, lipsa sfinteniei si esecul din propria noastra viata? Moralismul, legalismul, criticismul, conservatorismul formal? Unii folosesc cu succes toate acestea si multe alte masti, prin care cauta sa-si expuna o fatza frumos cosmetizata inaintea altora.

Se întampla foarte des sa purtam masti in conflictele ce apar în relatiile cu ceilalti, mai ales in familie si în biserica! Nicaieri, ca aici, mastile folosite nu aduc mai multa durere si amaraciune. Atatea ofense si jigniri, calomnii si maziliri, nedreptati si neiubiri raman nerezolvate sincer si cinstit, prin marturisire si iertare, prin pocainta si vindecare! Si ne purtam de parca nu s-ar fi întâmplat nimic, ca si cum nu ne-ar privi pe noi, si afisam ostentativ o masca a indiferentei, o ignorarii, a arogantei, a îndreptatirii de sine!

Si mergem înainte, în timp ce viata se scurge încet, dar sigur, iar într-o zi ajungem într-o intersectie hotarâtoare a vietii, în care masca va cadea si vom deveni constienti de adevarata realitate, indiferent care este ea, indiferent de domeniul existentei noastre!  Atunci, nu ne vom mai putea ascunde nici de altii, nici de noi însine! Cu atât mai putin de Dumnezeu!