Dumnezeu in creatie


"Minunate sunt lucrarile Tale, si ce bine vede sufletul meu lucrul acesta!" Psalm 139.14

30.06.2012 

In fiece frunza si floare.
In vântul ce-l simt cu racoare.
In soarele cald ce mângâie.
In raza luminii zglobie.
Si-n tot ce îmi da bucurie.

Eu vad bunatatea Ta, Doamne.
Expusa-în natura prin semne.
Ca a Ta providenta divina.
Lucreaza, cu mâna Ta buna.
Sa dea-în întuneric lumina.

S-aduca speranta în lume.
Si-aici, printre rele, multime. 
S-arunce în scop de rodire. 
Samânta ce naste iubire. 
Cu spiritul ei de jertfire.

In vârfuri de munti cu zapada.
Si-n apa ce cade-n cascada.
In glasul rostit cu blândete.
In ochi ce zâmbesc cu tandrete.
Eu vad Doamne-a Ta frumusete. 

Caci Tu esti Artistul cel Mare.
Ce pune frumos si culoare.
Reflexii din Fiinta divina.
Cu joc de fotoni de lumina.
Si stiinta ascunsa in taina.

Vad bine cum toata zidirea.
Frumoasa, Iti cânta splendoarea.
Cu ochi inundati de placere.
Si suflet cuprins de-încântare.
Admir minunata-Ti lucrare.

Virtutiile teologice


“Acum dar, ramân aceste trei: credinta, nadejdea si dragostea”. 1 Cor. 13.13

29.06.2012

De n-as avea credinta în Hristos.
Ce deprimare-adânca m-ar cuprinde!
Când ma loveste vântul furios.
Si n-am pe cineva, nici sus, nici jos.
De-al carui ajutor sa pot depinde.

De n-as avea speranta-n Dumnezeu.
M-ar coplesi amara disperare.
Când ma gasesc în ceasul cel mai greu.
Sa-mi spulbere în iad sufletul meu.
De n-ar fi El, de unde-încurajare?

De mi-ar lipsi puterea sa iubesc.
Ce searbada si seaca mi-ar fi viata!
Fara surâs de pomi ce înfloresc.
Fara frumos în zambet omenesc.
Cu suflet egoist, rece ca gheata.

Ce har divin nespus de pretios!
Credinta, cu speranta si iubirea.
Virtutiile celui credincios.
Si mantuit prin jertfa lui Hristos.
Trairea lor rodeste fericirea.

Mesajul cerului

28.06.2012

Daca vreodata
Intr-o noapte-întunecata
Privesti cerul cu stele
Aminteste-ti, te rog
Ca ai de la Domnul
Un mesaj în fiecare din ele
Despre taine de nepatruns
Ale atotputerniciei divine
In fata carora inima smerita
Cu reverenta sa se-încline
O solie de bunatate si iubire
De providenta cereasca
Cu fiece stea în sclipire
Din puzderia nenumarata
A galaxiei Calea Lactee.
Vazuta mirific de pe planeta noastra.
Minunat învesmântata
In haina ei albastra.

Daca vreodata
Intr-o dimineata senina
Cu cerul limpede, stralucitor
Plin de lumina
Stravezie, blânda si calda.
Simti soarele cum te inunda
Cu zâmbetul lui încântator
Pasnic, optimist si binefacator
Aminteste-ti, te rog
Ca, el este mesagerul Domnului
Catre tine
Cu vesti de pace, bunavointa
Si dorinti de bine.
Din partea Aceluia ce e Neschimbator
Si mai presus de tot ce este muritor.
De aceea, a rasarit din nou soarele astazi
Fara întârziere
Iar, la porunca Lui s-au arata zorii diminetii
Plini de stralucire
Pentru ca El este Acelasi ieri, azi si in veci.
Statornic in fagaduinta
Izvor de binecuvântare
De pace si speranta.
Poti sa te-încrezi deplin în El
Pentru ca este Domnul vietii
Creatorul si Printul Emanuel.

Daca vreodata.
Intr-o seara luminata
De raze palide de luna plina
Ti se pare, stapâna noptii
Cu-o înfatisare taciturna
Singura, straina.
Adu-ti aminte, te rog, în acele clipe
De Dumnezeu Mântuitorul
Si spune-I în taina:
Doamne!
Si eu la fel de singur si strain ma simt
Fara de Tine.
In lumea-aceasta efemera
Sunt ca pierdut, nu ma simt bine
As vrea, Doamne, sa stai la dreapta mea.
Sa merg în siguranta
Mereu pe calea Ta.
Pentru ca numai Tu îmi esti rostul
Si-împlinirea vietii.
Numai, cu Tine-alaturi, îmi rasare-n suflet
Lumina
Cu zorii diminetii.
Numai, atunci când Esti cu mine
Primesc in suflet alinare.
In timp ce sentimentul lipsei Tale
Doamne
Mi-aduce doar pustiu
Si dor
Si-însingurare.

Amintiri cu gladiole

26.06.2012

Gladiole flori înalte.
Cu parfum îmbatator.
Alb si rosu colorate.
Mi-amintesc de voi cu dor.

In gradina mamei mele.
Lânga mândrul trandafir.
Si bujori si floricele.
Ingrijite fir cu fir.

Gladiole minunate.
As da timpul înapoi.
Inspre vremi îndepartate.
Sa fiu iarasi printre voi.

Sa-întalnesc din nou pe mama.
Printre flori plivind vioi.
Si sa-mi dau mai bine seama.
Ce-însemna ea pentru noi.

Chipul ei de bunatate.
De iubire si candoare.
Se-oglindeste în voi toate.
In parfum si în culoare.

Gladiole flori de vara.
Insirate sub fereastra.
Va privesc nostalgic, iara.
Cu-amintiri de mama noastra.

Si de casa-împodobita.
Cu voi si cu alte flori.
Casa ei de-altadata.
Imi dati lacrimi si fiori!

De ce scriu poezie?

25.06.2012

Ce este poezia? E oare doar o arta. 
De îmbinat cuvinte în versuri care poarta.
In sine, întelesuri suptile la citire.
Cu rime si cadente, frumosul în vorbire?

Da, poezia-i arta, adesea doar formala.
Cu tehnici literare, iar în emotii, goala.
Dar, cea care din suflet sensibil izvoraste.
Simti cum te înfioara, la inima-ti vorbeste.

Caci arta poeziei cu sens si cu traire.
E cea care descrie frumosul din iubire.
Doar, dragostea inspira cuvintele alese.
Cu sentimente calde din inima culese. 

Atunci când se coboara ca ceatza nostalgia.
Frustrarilor iubirii, remediu-i poezia.
Prin ea se limpezeste a inimii privire.
Si iar seninul vietii se-aseaza în gândire.

Nu sunt poet de seama, cu faima unui nume.
Nu voi lasa în urma nici opere postume.
Sun doar un om sensibil ce isi exprima dorul.
Cu dramele din suflet, iubirea si fiorul. 

Nestatornicie


13.06.2012

In ziua mutarii la o noua chirie

Sunt calator prin lumea trecatoare.
De ani si ani ma mut din loc in loc. 
N-am nici o casa a mea aici sub soare.
Chiar de-am trudit munca istovitoare.
Cum am venit pe lume-asa ma-întorc.

Am tot slujit fara sa am vacanta.
La mare sau la munte, la hotel.
Si m-am sculat doar dis-de-dimineata.
Sa ma achit de datorie-n viata.
De când ma stiu acasa, baietel.

Am tot slujit pe altii cu speranta.
Ca va rodi efortul daruit.
Si într-o zi se va-înclina balanta.
De partea mea, primind recunostinta.
Acelor pentru care m-am jertfit. . . . .   

Mi-am tot visat o casa, bunaoara.
Un loc statornic pentru odihnit.
Si m-am luptat cu munca-mi solitara.
Din zori de zi si pâna-n fapt de seara.
Pentru-împlinirea visului dorit.

Dar visele-s adesea-înselatoare.
Dupa frumos, trezirea e amara.
Mai rea decât in tulbure cosmare.
Este furtuna, pe a vietii mare.
Cu uriasul val ce te-împresoara.

Si spulbera si vis si împlinire.
Si dor nutrit sa ai si tu o casa .
Te lasa gol si-n inima durere.
Iar casa doar amara amintire.
Caci valul egoist nimic nu-ti lasa.

Astazi ma mut din nou, a câta oara!?
N-am nici un loc statornic pe pamânt.
Mi-e-asa de greu si-începe sa ma doara.
Tristetea-n inima iar ma-înfioara.
Tot ce-am muncit mi-a fost luat de vânt.

Femeia independenta

20.06.2012  

Motto: 1Petru 3:1-6.

Daca îi spune c-o iubeste.
"Nu-i ceva nou!", zice nevasta.
Dar, chiar daca se-obisnuieste.
Cu ochii ei, si tot iubeste.
Nu-i oare ceva nou în asta?.

 Daca-i aduce-n dar o floare.
"Ce mare lucru te-a costat?".
Ar zice ea, dar floarea moare.
Sa-i dea o clipa de-încântare.
Oare-i putin sacrificat?.  

Când el lucreaza zi si noapte.
Si-apoi, nemultumirea ei.
Si nepasarea-îl rasplateste.
Chiar daca el, iubind munceste.
E oare sclavul dumneaei?. 

Când el o cheama la plimbare.
"N-am chef", raspunde artagoasa.
In bârfa-i mai multa placere.
Si-n prieteniile usoare.
Dar, cu-al ei sot, pretentioasa.

Daca-si doreste partasie.
Cu ea, precum la tinerete.
Ii zice franc, "asta-i prostie!
Ce îti veni in scäfârlie?
Cu tine n-am timp de tandrete!"

De vrea sa-i dea o sarutare.
Când perii albi i-au rasarit.
Si-i spune, "îmi esti draga tare".  
De ce-l înfrunta drastic, oare?
Caci, si-un batrân se vrea iubit!. 

Femei de astazi, postmoderne.  
Cu aspiratii feministe.
Nu stiti sa mai fiti niste doamne.
Când va hraniti cu baliverne.
Si sotilor dati zile triste.

Idealul de emancipare.
De-a fi femei independente.
Cu-a sotilor efeminare.
E-a casniciei ruinare.
Pe drumul vietii decadente.

Nu cautati dupa modele.
Pe sticla magic colorata.
Unde cucoane liberale.
Cu fitze de pretinse stele.
 Se scalda-n viata lor stricata.

Avem modele în Scriptura.
Nu în lumea rea si pacatoasa.
In ea gasim învatatura.
De viata demna si masura.
Pentru femeia credincioasa.  

Tulpina vie


18.06.2012

Un vânt blând de seara-n apusul de soare.
Cuprinde câmpia uscata.
Si plina de semne ca-n lume se moare.
Dar vine racoarea sa dea-înviorare.
Tulpinii-n pamânt îngropata.

Ce-i plina de viata, acolo sub glie.
In zecile ei radacini.
Ascunsa de-arsita amiezi-n câmpie.
Asteapta sezonul când iar o sa-învie.
Sa-îmbrace natura-n minuni.

Mai tari decât moartea ce pare stapâna.
In lumea aceasta pe dos.
Caci viata renaste, chiar din ruina.
Cu-aceeasi splendoare scaldata-n lumina.
De flori, de culori si frumos.

Spectacolul firii in gheare de moarte.
Expus în vesmântul hidos.
Mai mult de-aparenta lumii desarte.
Cu fiece vara, sperantä împarte.
In viata tulpinii de jos.

Când moartea haína la poarta ne bate.
Cu rânjetul ei fioros.
Sa duca cu sine pe neasteptate.
Parintii, copiii, ori sora si frate.
Sperantä avem în Hristos!

Caci El e Tulpina cea vie-îngropata.
Sub glie în tristul mormânt.
Murind, frânse moartea, puterea ei toata.
De-a tine captiva o lume-îngrozita.
Ce-ajunge distrusa-n pamânt.

A Lui Inviere e poarta spre viata
deplina in Raiul etern.
Când moartea ne cheama, cu El prin credinta.
Pasim in lumina, si-a Lui biruinta.
Ne scapa de-al mortii infern. 

Credinta, nadejdea, iubirea s-anime.
Tot dorul din suflet spre cer.
Iar vorba si fapta pe Domnul proclame.
Si-un Nu hotarât la pacate infame.
La soarta acelor ce pier.

Ne fie-învierea din moarte la viata.
Unirea ce-avem cu Hristos.
Când zori de vecii vor vesti dimineata.
S-ajungem la Domnul purtati de speranta.  
Al nostru destin glorios!

Masca


11.06.2012

In ziele trecute, ma aflam cu masina într-o intersectie cu sens giratoriu. Doar, un minut mai înainte, când am pornit masina, automat se pornise si radioul. Mintea mea era atat de adâncita într-o anumita problema, încat nici nu am observat de la început ca la radio era o emisiune în care se spuneau glume, pe fondul râsetelor celor prezenti acolo.

Inscris în intersectia giratorie, în dreapta mea, vad deodata o masina lunga si neagra, luxoasa, cu forme si chenare în unghiuri drepte, si desenul stilizat al unei coroane de flori, care se angajase în depasire, pentru ca în cateva secunde sa ne despartim în directii opuse. Era o masina funerara, cu aspectul ei sobru, serios, pentru mine chiar sinistru, lugubru. La vederea ei, mintea mi s-a deconectat de la subiectul cu care era preocupata, pentru ca în fractiune de secunda sa devina constienta de cele doua scene paralele lânga care ma aflam: emisiunea de glume de la radio, care tocmai era la faza izbucnirii in râs si masina mortuara luxoasa, curata si cu imaginea stilizata a coroanei de flori pe ea.

M-a impactat tulburator aceasta coincidenta contrastanta! Intr-o parte râsul, in cealalta tristetea! Exact asa cum ne este viata, în contrastele ei dulce si acru, dulce si amar!

Orice om sanatos la minte îsi doreste frumosul, bucuria si fericirea in viata. Le cautam cu ardoare si adesea le gasim, daca le cautam în locul adecvat, în anumite momente de înaltare, multumire si satisfactie sufleteasca, însa niciodata tristetea, necazul, neîmplinirea nu ramân în urma, undeva departe, fara sa ne mai poata gasi. Viata noastra se desfasoara în timp, asemenea unei sosele marginita de cele doua parti laterale, care o însotesc mereu, asa cum bucuria si tristetea ne insotesc paralel pretutindeni, lasând asupra sufletului nostru aroma de dulce-acru, dulce-amar.

Insa, dupa o scurta meditatie, am realizat ca de fapt, aspectul contrastant dintre cele doua scene era doar o aparenta,  la prima vedere. Intre cele doua scene, exista un element care le aducea la acelasi numitor comun, anume masca. In interiorul masinii, o masca a veseliei peste problemele, necazurile, dramele si crizele noastre, subiectul zilnic la cele mai multe emisiuni radiofonice în ultimii ani! In afara ei, o masca cu aspect luxos, serios, îngrijit, frumos decorat pentru acoperirea celei mai crude si sinistre realitatii, moartea, cu toata drama pe care ea o implica.

Noi, fiintele umane, suntem specialisti în confectionarea si purtarea de masti, care sa ascunda, sa evite, sa disimileze adevarata realitate, în fata altora, dar, ce-i mai rau, adesea chiar si în fatza propriilor ochi lautrici ai constiintei. Pe de-o parte, cautam disperati sa afisam în afara o alta fatza decat cea autentica, una mai atragatoare, mai frumoasa decât cea reala, iar pe de alta parte, fugim de realitate, evitând-o printr-o masca pusa peste constiinta si sufletul nostru, deoarece, fiind prea dureroasa, prea nelinistitoare nu vrem sa ne-o asumam, ci mai degraba cautam sa o rezolvam printr-un mecanism psihologic artificial si manipulativ, numit masca.

Se întampla fenomenul acesta în relatie cu viata si existenta noastra cotidiana, asa cum se poate vedea în exemplele de mai sus. Moartea este urâta, sinistra, lugubra! Nu numai sub raport psihologic, prin teama si angoasa existentiala pe care le provoaca, ci si sub aspect concret, fizic. Ganditi-va ce se întâmpla cu ceea ce a fost odata un trup viu, frumos, atragator, la numai câteva ore de la momentul in care este parasit de viata! Mergeti putin la un abator, sau la o fabrica unde se prelucreaza resturile de la sacrificarea animalelor si priviti! Doar, o zi dupa taiere, ca la mai multe zile nu oricine ar rezista la ceea ce ar vedea si simti! Moartea este pe cât se poate de urâta, cruda, respingatoare! Nu ne place aceasta realitate, si o mascam cat mai bine posibil, cu flori, coroane, masina funerara luxoasa, slujbe de înmormântare pompoase, morminte si cavouri cu marmura si flori. Si nu este de condamnat faptul acesta!

Daca ne gandim la crizele economice si sociale cu care ne confruntam în ultimii ani, la dramele teribile ale atâtor familii ramase fara serviciu, scoase din casa pe strada, sugrumati de datoria creditului, de care nu pot scapa, chiar daca le-a fost luata casa de catre banca, din pricina intarzierii cu mai mult de trei luni a ratei. Sau, daca ne gandim la toate dramele zilnice care au loc prin divorturi, crime, accidente, si multe alte drame! Observati cum la televizor, la teatru, la radio, pe scene, chiar si in biserici, exista o cautare febrila dupa divertisment, amuzament, spectacol, veselie si dezmatz, mai mult ca niciodata! Nu este oare, fenomenul acesta o masca peste tot ceea ce este mai urât si respingator astazi in lume?

Daca mergem la viata noastra spirituala, oare care sunt mastile pe care le folosim pentru a ascunde vinovatia, neîmplinirea, lipsa sfinteniei si esecul din propria noastra viata? Moralismul, legalismul, criticismul, conservatorismul formal? Unii folosesc cu succes toate acestea si multe alte masti, prin care cauta sa-si expuna o fatza frumos cosmetizata inaintea altora.

Se întampla foarte des sa purtam masti in conflictele ce apar în relatiile cu ceilalti, mai ales in familie si în biserica! Nicaieri, ca aici, mastile folosite nu aduc mai multa durere si amaraciune. Atatea ofense si jigniri, calomnii si maziliri, nedreptati si neiubiri raman nerezolvate sincer si cinstit, prin marturisire si iertare, prin pocainta si vindecare! Si ne purtam de parca nu s-ar fi întâmplat nimic, ca si cum nu ne-ar privi pe noi, si afisam ostentativ o masca a indiferentei, o ignorarii, a arogantei, a îndreptatirii de sine!

Si mergem înainte, în timp ce viata se scurge încet, dar sigur, iar într-o zi ajungem într-o intersectie hotarâtoare a vietii, în care masca va cadea si vom deveni constienti de adevarata realitate, indiferent care este ea, indiferent de domeniul existentei noastre!  Atunci, nu ne vom mai putea ascunde nici de altii, nici de noi însine! Cu atât mai putin de Dumnezeu! 

Dragoste în amurg


09.06.2012

Intr-una din zilele acestei saptamani, iesind în oras, am vazut o pereche, sot si sotie, destul de înaintati în vârsta, aparent, trecuti demult de vârsta pensionarii.  Veneau pe trotuar, din directie opusa sensului în care mergeam eu, si se tineau de mâna, unul pe celalalt, în timp ce-si balansau usor bratele unite în ritmul pasilor în miscare. I-am privit atent, si pe fatza si în gesturile lor puteam sa citesc o anumita expresie, care arata un profund atasament între ei. Mergeau destul de sprinten, desi erau marcati vizibil de semnele îmbatrânirii pe trupurile lor, iar miscarea înainte si înapoi, lejera si aproape copilareasca, a bratelor lor da impresia ca erau bine dispusi si se simteau fericiti  împreuna.

Scena aceasta îmi aduce aminte de o alta scena pe care am vazut-o în primavara anului trecut. Ma aflam în tara si calatoream cu trenul, în acelasi compartiment împreuna cu o alta pereche, ceva mai în varsta decât prima, nu departe de a opta decada a vietii, dupa aprecierea mea. Aveau o înfatisare distinsa si îngrijiti în îmbracaminte.

De la început mi-a atras atentia, într-un mod foarte placut, atitudinea galanta, atenta si plina de simpatie unul fata de altul, mai ales grija sotului pentru comfortul sotiei, care se arata mai slabita în fortele ei fizice. La un moment dat, el si-a îndreptat capul spre ea si a sarutat-o tandru pe obraz, iar expresia chipului ei arata satisfactia cu care primea gestul lui de dragalasenie, precum si grija fata de ea.

Fiind foarte de dimineata, nu dupa multa vreme de la pornirea trenului din gara, au atipit amândoi, tinându-se de mâna, cu capul ei pe umarul lui. Apoi, datorita pozitiei incomode în care sta rezemata, ea  si-a întins picioarele pe bangheta neocupata de altcineva si sta cu capul asezat pe genunchii lui, iar el o cuprindea cu mâna dreapta.

Ii priveam si le studiam fiecare gest, din care se putea citi cât erau de atasati si uniti. Aveam impresia ca se iubesc mult. Ce frumos le sta! Mi-au stârnit admiratia! Mi-am zis atunci în sinea mea: dragostea nu are varsta! Apoi, m-am cufundat în mine însumi si o buna parte din calatorie am meditat asupra acestui subiect . . .

Care este motivul pentru care un barbat si o femeie, casatoriti, ramân împreuna de-alungul anilor si îmbatrânesc într-o relatie de dragoste, în timp ce altii au o soarta cu totul diferita? Din nefericire, numarul celor care, pe parcursul calatoriei vietii lor de casnicie se despart este într-o crestere vertiginoasa, la fel ca si numarul celor care, desi ramân împreuna pana la sfârsit din diferite motive de interes personal sau familial, sunt totusi nefericiti, iremediabil separati in aceeasi casa, prizonieri ai circumstantelor, si adesea, într-o relatie plina de conflict si ura. In schimb, numarul celor reprezentati de cele doua scene de mai sus este tot mai redus.

Care este secretul care face diferenta între unii si altii? Problema este mult prea complexa pentru un raspuns simplist, însa daca trebuie sa ma refer la unul dintre aspectele esentiale ale casniciei, atunci as putea spune, fara îndoiala, ca secretul sta în expresia "împreuna".

Conceptul acesta apare înca de la prima referinta a Bibliei la casatorie, în cartea Genezei 2:24. “De aceea va lasa omul pe tatal sau si pe mama sa si se va lipi de nevasta-sa, si cei doi vor fi un singur trup”. Expresiile “se va lipi” si “un singur trup” înseamna “împreuna”. Iar, Domnul Isus Hristos, când comenteaza versetul acesta scoate în evidenta tocmai acest concept, când zice: “Deci, ce a împreunat Dumnezeu, omul sa nu desparta” Marcu 10:9. Casnicia, mai întâi de toate, înseamna împreuna!

Cei care se casatoresc la biserica de obicei jura sa ramâna împreuna pâna la sfârsit în bine si în rau. Totusi, dupa consumarea casatoriei, nu toti cauta sa se angajeze în procesul unirii lor complete în sfânta taina a casniciei, ca sa devina un singur trup, asa cum este voia lui Dumneze. Ei îsi pun averea împreuna, îsi fac o casa împreuna, poarta amândoi acelasi nume de familie si, adesea, dorm în aceeasi camera si împart acelasi pat, însa la nivel sufletesc, ei ramân doua persoane separate, straine una de cealalta, fara sa realizeze vreodata taina casniciei, unitatea într-un singur trup spiritual.

Ba mai mult, astazi, în societatea noastra, influentata profund de postmodernism si feminism, otrava diavolului pentru ruina familiei, exista legi civile care pun baza separarii, chiar de la început, între cei doi, prin asa numitul aranjament al separarii de bunuri, separarea veniturilor, apoi, cum este de asteptat, separarea cercului de prieteni, iar când se ajunge la separarea in camere si paturi diferite, cei doi se afla deja pe marginea prapastiei. Sa te mai miri ca urmeaza divortul dupa atâtia ani de separare?

Cum sa mai îmbatrâneasca împreuna, fericiti de-a lungul traseului calatoriei lor pâna la sfârsit, un sot si o sotie, care, în afara de un certificat de casatorie si eventual copii adusi pe lume, nu au nimic împreuna? Sau mai bine zis, când unul din ei, sau amândoi uneori, nu vrea sa aiba nimic împreuna cu celalalt, pentru ca nu-l iubeste si nu doreste sa fie “împreuna” cu el, ci doar simuleaza casnicia de ochii lumii, sau din alte motive de interes personal?

Daca între un sot si o sotie, de-a lungul anilor cât stau casatoriti, nu poate sa existe nici macar un minim dialog, nici o comunicare reala între ei, cel putin la nivelul ei firesc, comun, al responsabilitatilor si datoriilor lor reciproce în cadrul casniciei, fara sa mai tinem cont de acel nivel superior, sine qua non, al comunicarii din dragoste dintre sufletele lor. . . atunci cum sa îmbatrâneasca fericiti împreuna?

Când cei doi nu pot sa ia masa împreuna niciodata, pentru ca unul nu-l suporta pe celalat cum manânca, sau cum închide usa, sau cum se misca prin casa, iar acesta prin gesturi, atitudini si exprimare nu percepe decât nemultumirea, cum sa mai îmbatrâneasca împreuna fericiti?

Când cei doi nu pot sa iasa împreuna la plimbare, doar ei si cu nimeni altcineva, când partenerului plecat nu i se simte lipsa si nu este asteptat cu drag si nerabdare acasa si cu un zâmbet mai larg decat usa care ar trebui sa i se deschida cu un bun venit si o îmbratisare tandra, când unul din parteneri este neglijat, desconsiderat si abandonat de catre celalalt, în schimbul altui cerc de persoane, în compania carora se simte mai bine. . . cum ar putea ei sa îmbatrâneasca fericiti împreuna?

Când cei doi nu se roaga împreuna, nu studiaza Biblia împreuna, nu merg împreuna la biserica, nu au acelasi cerc de prieteni si relatii sociale împreuna, nu sunt împreuna in disciplina si educarea copiilor. . . cum sa râmana împreuna fericiti pâna la adânci batrâneti?

Oricât de mult si-ar dori  unul dintre parteneri sa fie “împreuna”, oricât de mult ar fi dispus el sa sacrifice, sa renunte la sine. . .  pentru salvarea casniciei lor, daca celalalt partener refuza, înca de la începtut, cu obstinatie orice “invitatie”, orice “oferta”, orice “efort”, de a pasi amândoi de mâna pe acelasi drum, ei nu au cum sa îmbatrâneasca fericiti împreuna!

 Daca nu vor adopta strategia ipocrita a celor “divortati” in fapt, dar nu în acte, traind separati sub acelasi acoperamânt, atunci, mai curând sau mai târziu un judecator se va pronunta pentru anularea unei casatorii aparente, care nu a fost decât o iluzie desarta. In aceste conditii, ei nu au cum sa îmbatrâneasca fericiti împreuna!