A înviat Isus Hristos cu adevarat?



In fiecare an, cu ocazia Pastelor, pretutindeni în lumea crestina au loc procesiuni în amintirea traseului Via Dolorosa, strabatut de Domnul Isus Hristos cu crucea pe umeri pâna la Golgota, locul rastignirii. Un asemenea traseu traditonal se afla în muntii Alpi italieni numit “statiile crucii”, pe care multi crestini cu ocazia marii sarbatori în amintirea jertfei mântuirii, îl strabat cu devotiune. Traseul se încheie în fata unui mare crucifix. Un turist a observat o mica poteca care pornea de la crucifix, plina de tufisuri si ierburi, semn ca demult nu mai calcase nimeni pe acolo. Curios sa vada unde duce, a pornit în directia ei si, spre surprinderea lui, a descoperit o grota sapata  în stanca ca un mormânt deschis cu o piatra alaturi la intrare. Era simbolul mormantului gol lasat de Isus, Cel inviat. A fost însa neglijat, pentru ca, dupa ce oamenii strabateau traseul, se opreau obositi la o oarecare distanta de cruce, o priveau cu gesturi de devotiune si apoi plecau, uitând ca în spatele crucii se gasea ultimul punct comemorativ al traseului Via Dolorosa, mormântul gol, dovada învierii.

In aceste zile, în lumea crestina ortodoxa si greco-catolica, se celebreaza marea sarbatoare a Pastelor. Milioane de oameni participa la cea mai importanta sarbatoare din calendarul liturgic bisericesc, si îsi aduc aminte cu reverenta si sentimente pioase de jertfa Mântuitorului pe cruce pentru pacatele noastre. Dar, câti dintre ei mai cred cu convingere în învierea Sa dintre cei morti, si în consecintele pe care ea le are asupra conditiei noastre efemere pe acest pamânt?

Acest adevar al învierii lui Isus dintre cei morti, împreuna cu jertfa ispasitoare de pe cruce, reprezinta nu numai esenta Pastelui crestin, ci si temelia credintei si sperantei noastre. Totusi, el este tot mai greu de acceptat si de crezut, nu numai in societatea seculara, ci chiar si printre unii dintre cei ce se declara crestini. Thomas Jefferson, al 3-lea presedinte al SUA, care a semnat declaratia de independenta, este o ilustratie perfecta a unei parti importante a crestinismului actual. Desi se declara crestin, totusi, nu a putut accepta elementele miraculoase din Scriptura. El si-a editat propria versiune a Bibliei, în care toate referintele la supranatural au fost sterse. În Noul Testament s-a limitat numai la învatatura morala a lui Isus. Cuvintele de incheiere ale Evangheliei din Biblia lui Jefferson, sunt acestea: “Acolo ei l-au pus pe Isus si au asezat o piatra mare la gura mormantului si au plecat”. O asemenea evanghelie nu poate fi o Evanghelie în adevaratul sens al cuvântului, deoarece nu are nici o veste buna in ea.

A inviat Isus cu adevarat? Iata o întrebare tulburatoare! Pentru ca daca Isus n-a inviat, atunci oricat de atragatoare ar fi învatatura Lui morala, El n-ar fi Mântuitorul nostru, Evanghelia Sa nu ar fi adevarata, credinta noastra nu ar avea nici o temelie, predicarea crestina n-ar raspândi decât minciuni, iar viata noastra pe pamânt nu ar avea nici un viitor si nici o speranta. Care este adevarul? A inviat Isus cu adevarat sau învierea Lui nu este nimic mai mult decat o interesanta fictiune?

Impotriva marturisirii credintei de veacuri a bisericii în învierea lui Isus, de-a lungul vremii, s-a ridicat multa opozitie.  Unii, considerandu-L pe Isus un mit, au pus la indoiala însasi existenta Lui istorica, si au anulat astfel orice discutie despre învierea Lui. Dar, probele istoriei  antice, disponibile astazi, si cercetarile întreprinse în acesta privinta au demonstrat, daca nu mai mult, cel putin istoricitatea lui Isus din Nazaret. Neputând eluda existenta istorica a Mantuitorului si veridicitatea condamnarii si executarii Lui prin rastignirea pe cruce,  sceptici au negat totusi posibilitatea învierii Lui, aducand o serie de obiectii.

OBIECTII ÎMPOTRIVA ÎNVIERII

1. Corpul lui Isus fusese furat de catre ucenici. Prima negare a învierii a avut loc imediat, duminica dis-de-dimineata, cand soldatii raportand autoritatilor religioase ale iudeilor cele întamplate la mormant, prin mituire cu bani, acestia au fost determinati sa minta, ca in timp ce dormeau, au venit ucenicii Lui si L-au furat. Câta greutate poate sa aiba o asemenea obiectie, se poate vedea cand ne gandim la masurile foarte stricte de siguranta luate de catre conducatori, pentru ca sa faca imposibila orice eventuala încercare de-a ucenicilor sa fure trupul lui Isus, care din punctul lor de vedere ar fi fost o înselare si mai mare decat cea dintâi, cand El afirmase ca este Mesia (Mat. 27:64). Ei au asezat o garda romana la gura mormantului, a carui intrare  a fost întarita si pecetluita. In plus, cine si-ar imagina ca niste ucenici deprimati, lasi si infricosati la gândul ca ar putea sa aiba si ei aceeasi soarta ca si Isus, ar fi riscat sa se înfrunte unor garzi romane? O asemenea obiectie nu are nici un suport logic.

Si totusi, cum putem explica faptul ca, dupa ce vineri spre apusul soarelui, corpul neînsufletit al lui Isus fusese asezat în mormant, de catre cei apropiati Lui, desi fusese pazit cu mare grija de catre garzile de soldati romani, vestiti pentru disciplina si brutalitatea lor, totusi, duminica dis de dimineata nu a mai fost gasit înlauntru. Si nici dupa aceea, corpul Sau mort nu a mai reaparut. Nimeni nu l-a mai vazut.  Nimeni n-a pretins vreodata ca detine vreun os din trupul Lui ca relicva. Ce s-a intamplat cu trupul mort al lui Isus? Enigma aceasta nu  poate fi explicata decât prin învierea Lui.

2. O alta obiectie impotriva învierii, sustine ca povestea mormantului gol si presupusa lipsa a trupului mort al lui Isus, se poate explica prin faptul ca femeile care s-au dus la mormant dis-de-dimineata au gresit mormantul.  Au mers la unul gol. Si cum nu L-au gasit acolo, pe fondul deceptiei in legatura cu sperantele iluzorii ce dominau mintea lor, au presupus ca a înviat, pentru ca presupunerea lor, pe fondul psihologic pe care îl traiau, mai pe urma, sa se transforme în certitudine.

Totusi, femeile au fost prezente la îmbalsamarea si înmormântarea trupului lui Isus. Ele stiau bine unde era El înmormântat. Chiar s-au înselat? Iar Petru si Ioan, care dupa vestea adusa de femei, au alergat la mormant s-au inselat si ei in ce priveste adevaratul mormânt al lui Isus? Totusi, chiar daca am presupune ca femeile si ucenicii ar fi gresit mormântul, nu se poate spune ca autoritatile iudeilor nu stiau unde era, pentru ca au pus soldati sa-L pazeasca. Iar atunci cand ucenicii, la câteva zile dupa eveniment, au inceput sa vesteasca învierea Lui, foarte simplu ei ar fi putut prezenta trupul mort al lui Isus ca proba împotriva “ratacirii” apostolilor. Dar autoritatile n-au facut asa ceva. De ce? Ar fi fost arma lor cea mai puternica împotriva adevarului învierii.  Autoritatile nu au facut lucrul acesta, pur si simplu, pentru ca nu posedau corpul lui Isus, desi îl pazisera cu grija si luasera toate masurile împotriva disparitiei acestuia. El nu se mai gasea in mormânt. Desigur, pentru ei aceasta era o enigma, pe care din pricina împotrivirii inimii lor nu puteau s-o explice. Daca ar fi putut aduce vreo proba împotriva, cu siguranta ei ar fi adus-o. Dar nu o aveau. Si acest lucru arata lipsa de temei a acestei obiectii.

3. Halucinatie  sau iluzii.   O a treia obiectie, este menita sa dea o lovitura serioasa credintei in învierea lui Isus Hristos. Ea încearca, în aparenta cu o oarecare seriozitate si caracter stiintific,  sa puna “presupusa” înviere pe seama unor fenomene psihologice bine cunoscute, cum sunt halucinatiile si iluziile, ce nu sunt decat niste manifestari ale alterarii constientului. In starile iluzorii si de halucinatie omul vede în mintea lui ceva ce nu exista în realitate, sau vede proiectata în imagini ideea pe care anterior mintea lui o acceptase ca adevarata. Desi aceste fenomene psihologice sunt cunoscute în psihiatrie, totusi, datele pe care ni le ofera marturiile de care dispunem, nu pot fi explicate pe baza principiilor psihologice care determina aparitia iluziilor si halucinatiilor.

Este imposibil din punct de vedere psihologic, ca mai mult de 500 de persoane (1 Cor. 15:6) care au marturisit ca L-au vazut, L-au auzit, L-au pipait, si nu toti deodata, ci in contexte diferite, de o maniera repetitiva, sa fi avut  halucinatii si iluzii. Rapoartele pe care le avem despre ei ii prezinta, nu in stari de transa, de excitatie, de extaz mistic, care sa favorizeze aparitia haucinatiilor si iluziilor, ci in conditii psihologice si de constiinta cu totul normale, fie in camera de sus, fie la mare in timp ce pescuiau, fie in gradina (Ioan 20:15). Ba mai mult, cei mai multi dintre ei nu aveau o dispozitie mentala favorabila acceptarii minunii  invierii. Pur si simplu nu credeau. Toma chiar a obiectat impotriva convingerii de mai târziu a celorlalti ucenici, spunand ca nu va crede pana nu va avea toate probele. Iar Isus i le-a dat.  O asemenea stare mentala exclude pur si simplu posibilitatea iluziei si halucinatiei.

La multi ani dupa cruce – ne spune Pavel in 1Cor.15:6 – majoritatea acestor martori oculari ai învierii inca se gaseau în viata si puteau dovedi acest lucru. Crestinii din prima si chiar a doua generatie, au putut avea la dispozitie marturia directa a acestor martori ai învierii. Nu este de mirare ca o asemenea credinta, care d.p.v. stiintific este irationala si incredibila, sa fie totusi acceptata pe o scara atat de extinsa în primele secole, in ciuda cruntei opozitii fata de urmasii lui Isus.

4. Cea de-a patra obiectie, s-ar putea sa ofere o anumita argumetatie logica doar acelor minti care cauta inadins sa respiga invierea lui Isus ca un fapt autentic. Ea sustine ca Isus in realitate nu a murit, ci doar a cazut într-o stare de inconstienta, un fel de lesin profund. Apoi cand a fost asezat în gropa rece, Si-a revenit si a pretins ca a inviat, si astfel s-a nascut crestinismul.

Totusi, în lumina datelor istorice de care dispunem în legatura cu rastignirea - si sa nu uitam ca Evangheliile sunt în primul rand niste rapoarte istorice - aceasta teorie nu are nici un fundament. Ioan a fost martor ocular la ceea ce s-a intamplat pe cruce (Ioan 19:26). Deci, marturia lui este directa si nu intermediata. Mai mult, el tine sa ne spuna ca marturia lui este adevarata, este demna de incredere. (Ioan 19:35). Ioan isi scrie Evanghelia ce-i poarte numele, intr-un timp cand gnosticii crestini, motivati de ideile filozofiei pagâne, despre raportul dintre materie si spirit, respingeau realitatea întruparii lui Hristos, si in consecinta si realitatea mortii Lui pe cruce. Ei spuneau ca atât întruparea cât si moartea pe cruce au fost doar aparente si nu reale.

In Evanghelia sa la capitolul 19, el ne ofera cateva informatii, care certifica pâna în detalii stiintifice, daca putem vorbi asa,  realitatea mortii lui Isus. Iudeii, vazând ca se apropie sabatul, si fiindca ziua aceea de sabat corespundea si cu Pastele, nu puteau îngadui ca cei rastigniti sa ramâna pe cruce dupa apusul soarelui. Ar fi fost o încalcare grava a Legii (Deut.21:23). Pentru ca sa le grabeasca moartea, ei au cerut lui Pilat sa le zdrobeasca fluierele picioarelor. Ne-mai-avand posibilitatea sa-si ridice pieptul în forta picioarelor pentru a respira,în foarte scurt timp, ei aveau sa moara prin sufocare. Soldatii romani au venit si au zdrobit picioarele celor doi  tâlhari, dar cand au ajuns în dreptul lui Isus, au constatat ca era mort. De aceea Lui nu i-au zdobit picioarele, împlinind fara sa stie o proorocie. Totusi, unul dintre soldati, probabil sa se asigure mai bine ca era mort, I-a strapuns coasta în dreptul inimii cu o sulita. Ioan, spune ca din rana adânca a iesit sânge si apa. Daca Isus în acel moment nu era decat lesinat, cu certitudine, aceasta strapungere i-ar fi fost fatala. In plus, sa observam ca Ioan, fara sa stie, da un detaliu care pentru stiinta medicala contemporana este o proba ca a survenit moartea biologica. Acest fenomen descris de Ioana se întampla, fie imediat dupa ce a survenit moartea, când fuidul sangvin se separa de cel apos, fie in cazul unui infart mortal, când sangele din inima se ameteca cu lichidul pericardic ce înconjoara inima. Ceea ce raporteaza Ioan, ca din coasta Lui a iesit sânge si apa este o proba, care nu poate fi rasturnata de niciun argument, ca Isus cu certitudine atunci cand a fost luat de pe cruce era mort, nu doar lesinat. Moartea biologica a lui Isus nu poate fi contestata.  Cum moartea  Lui nu poate fi contestata, reaparitia Mantuitorului a treia zi, dupa ce biologic murise, probata obiectiv de marturia a peste 500 de persoane, demonstreaza autenticitata învierii. 

UCENICII SI ÎNVIEREA

Cum am putea explica faptul ca ucenicii, lasi, fricosi si tradatori, în zilele urmatoare învierii se manifesta cu totul diferit, marturisindu-L pe Domnul Isus Hristos cu atâta putere si fara frica, atitudine ce nu i-a parasit nici macar atunci când s-au confruntat cu propriul lor martiraj? Acest fapt demonstreaza ca ceva extraordinar s-a întamplat cu ei, ca o convingere ferma a pus stapanire pe inima lor. Era certitudinea pe care au primit-o in urma dovezilor de neînlaturat ca El înviase. Este posibil ca cineva sa moara pentru o minciuna în care crede in mod eronat, dar cine ar fi capabil sa moara pentru o idee despre care stie ca este o minciuna?

Daca ei si-ar fi fabricat propria lor versiune a faptelor, numai ca sa-si spele obrazul de rusinea deceptiei, sau din motive elitiste, ca sa fie întemeietori unei noi religii, sau pur si simplu din pricina unei concluzii subiective a mintii lor dispusa sa se agate de orice iluzie, ca mecanism de protectie împotriva dureroasei deceptii pe care o resimteau din greu în orele ce au urmat rastignirii, nu dupa multa vreme, în lipsa fundamentului unei convingeri ferme ar fi renuntat si nu si-ar fi sacrificat viata pentru ceva ce nu ar fi avut o baza solida.  Si totusi ei au fost dispusi sa-si dea viata pentru El. Aceasta demonstreaza existenta în sufletul lor a unei convingeri ferme bazata pe o învierea reala, demonstrata cu probe de neinlaturat.

Necredinciosii au spus ca mesajul ucenicilor cu privire la învierea lui Isus nu este decât o farsa premeditata. Totusi sa ne gandim la faptul ca mesajul învierii lui Isus a fost predicat în zilele urmatoare, imediat dupa rastignire, când în mintea oamenilor totul înca era foarte proaspat si au facut lucrul acesta în locul în care s-au petrecut faptele. Sunt mentionati  cel putin 16 martori ai evenimentelor, printre care si Iosif din Arimatea, si Nicodim membri ai sinedriului, figuri bine cunoscute celor din Ierusalim. Daca mesajul apostolilor privitor la înviere ar fi fost un fals premeditat, ei nu ar fi inceput sa-si raspandeasca ideile decat dupa un timp cand lucrurile se vor fi asezat, si vor fi fost uitate asa incât oamenii sa nu mai poata verifica veridicitatea celor afirmate de ei. Probabil vor fi inceput sa faca acest lucru intr-un loc mai îndepartat, nu chiar in Ierusalim, un loc unde falsul nu ar fi fost usor de detectat, si cu siguranta nu ar fi fost  folosite ca marturie nume de persoane renumite binecunoscute, ci ar fi inventat niste nume presupus renumite care nu ar fi putut implica riscul verificarii teoriei lor.  Gânditi-va cat de usor ar fi putut distruge preotii si conducatorii miscarea crestina, dovedindu-le falsitatea mesajului, daca lucrurile nu s-ar fi petrecut chiar asa cum le vesteau ei in Evangheia lor.

Daca ei ar fi dorit sa vesteasca o minciuna – oricare ar fi fost motivele lor sa faca acest lucru – cu siguranta nu si-ar fi construit mesajul în jurul unei teme atat de controversate si incredibile cum este invierea, care a ridicat atata opozitie, ci mai degraba ar fi fost mai inteligent sa predice un mesaj centrat în învatatura Lui morala, de pilda despre dragoste, evitand astfel multe probleme create de o tema atât de controversata. Si totusi ei si-au fundamentat mesajul pe învierea Lui. Si au avut forta în proclamarea acestui mesaj, pentru ca predicau, nu o minciuna, ci un adevar. 

IMPORTANTA ÎNVIERII

Nici o veste din lumea aceasta nu poate fi mai pretioasa pentru noi, cei care zilnic asistam cu oroare si durere la spectacolul amenintator al mortii, ce se desfasoara sub privirile noastre, ca aceasta veste ca Hristos a murit pentru noi, dar a înviat si a înfrânt astfel legaturile mortii si ale mormântului. 

Sigmund Freud, fundatorul psihiatriei, a scris urmatoarele: “Iar in cele din urma, se gaseste dureroasa enigma a mortii, pentru care nici un remediu înca nu s-a gasit, si probabil niciodata nu se va gasi”. Cuvinte descurajante pentru sceptici si necredinciosi! Dar pentru cel ce crede in Isus, moartea nu mai este o enigma. “Eu sunt invierea si viata” – a spus Isus. “Cine crede in Mine, chiar daca ar fi murit, va trai” (Ioan 11:25). Pentru cel credincios, moartea nu este decât o trecere catre viata deplina în Dumnezeu. Deoarece, cei care mor cu credinta în Mântuitorul Isus Hristos, chiar daca trupul lor pamântesc se odihneste în mormânt în asteptarea reasezarii tuturor lucrurilor stricate prin pacat, totusi, viata lor este ascunsa cu Hristos în Dumnezeu (Col.3:3). Si "când Se va arata El, vom fi ca El, pentru ca Îl vom vedea asa cum este" (1 Ioan 3:2). La fel ca El! Asa cum L-au vazut ucenicii. Acelasi Isus de dinainte de cruce, aceeasi persoana, aceeasi fiinta la fel de reala ca mai înainte. Moartea nu este sfârsitul definitiv, asa cum cred scepticii. Moartea nu încheie totul, odata pentru totdeauna. Din clipa învierii Domnului Isus, moartea nu mai este decât un pas catre un alt început al vietii desavârsite în Dumnezeu. 

De-a lungul secolelor, cel mai sudic punct al Africii a fost cunoscut sub numele de Capul furtunilor.  Acolo, se spune ca se petreceau furtuni teribile in antichitate. Multe secole nimeni n-a stiut ce se gaseste dincolo de acel punct geografic, deoarece niciunul dintre cei care s-au încumetat sa se aventureze sa-l treaca  nu s-a mai întors vreodata sa povesteasca ce a vazut.  In 1497, exploratorul portughez, Vasco de Gama, a reusit cu succes sa treaca de acel punct si sa gaseasca dincolo de furtunile teribile ale acelui loc o mare linistita, iar mai încolo tarmurile Indiei. Din acel moment, numele acelui punct geografic din partea cea mai de sud a Africii, a fost schimbat din Capul furtunilor în Capul bunei sperante.

Inainte ca Isus Hristos sa fi înviat din morti, moartea era capul furtunilor în care orice speranta de viata dincolo erau spulberate. Nimeni nu stia ce se afla dincolo de acel punct final, pana când acum aproape 2000 de ani, într-o duminica dis-de –dimineata, acele vechi viziuni ale lui Isaia din cap.53 s-au transformat în victoria lui Isus asupra ultimului nostru mare inamic. In acea dimineata glorioasa Isus a înfrant pe Satana si stapanirea lui asupra mormântului. Asa cum exloratorii din secolele ce au urmat lui Vasco de Gama, au putut sa vada dincolo de acel antic cap al furtunilor, la fel noi astazi putem sa privim dincolo de moarte spre speranta cerului si a vietii eterne împreuna cu Isus, care, la mareata Lui aratare pe norii cerului îmbracat în glorie, ne va face partasi aceleiasi experiente a învierii de care a avut si El parte si va transforma pentru totdeauna trupul starii noastre smerite si-l va face asemenea trupului Sau gorificat.   

Aceasta este speranta noastra crestina. Acesta este mesajul crestinismului in lume. Acesta este motivul pentru care dorim sa ducem lupta credintei pâna la sfarsit, oricât de vitrega ne-ar fi soarta pe acest pamânt. De aceea, vrem sa-L slujim pe Dumnezeu si sa traim pentru El, si sa vestim prin invierea noastra la o viata noua ca Isus cu adevarat a inviat dintre cei morti.