Creatiunea Genezei si datele stiintei.

Daca primele capitole ale Genezei sunt o relatare adevarata,  fidela realitatii, despre actele creatoare ale lui Dumnezeu, atunci de ce exista o asa mare discrepanta între acesta naratiune si datele pe care le detine stiinta privitor la vechimea pamântului si la felul în care a aparut viata în toata diversitatea ei? Sunt oare datele stiintei în conflict cu Biblia, sau numai interpretarea pe care o da stiinta acestor date, pe baza unor criterii, care pot fi considerate, cel putin discutabile? Exista posibilitatea ca informatiile prezentate de paleontologie, geologie si arheologie sa fie aduse în armonie cu relatarea biblica despre originile lumii si ale vietii?

Pe baza unor metode astronomice de calcul, stiinta a ajuns la concluzia ca universul ar avea o vechime de apoximativ 15 miliarde de ani, timp care ar fi fost necesar luminii celor mai îndepartate stele de la marginea universului ca sa ajunga pâna la noi. Iar, pe baza masuratorilor radiometrice asupra elementelor radioactive din fosile, stânci, straturi geologice sau resturi de meteoriti cazute pe pamânt, stiinta afirma ca vechimea pamântului ar fi de vreo 4,5 miliarde de ani. Dar, câta certitudine exista în calculele stiintei privitor la vechimea lumii? În stiinta, la fel ca si în religie, adesea este nevoie de credinta. Fara credinta, stiintei i-ar fi imposibil sa dezvolte ipoteze si teorii. Si chiar daca acestea sunt îmbracate într-un limbaj matematic extrem de sofisticat, care impresioneaza, la urma urmei ele se bazeaza pe o doza semnificativa de credinta. In articolul urmator ma voi referi mai pe larg la aceste metode de stabilirea a vechimii universului si a pamantului si la problemele care se ridica privind certitudinea lor, ceea ce arata ca trebuie sa fim foarte circumspecti când este vorba sa acceptam anumite postulate ale stiintei ca adevar final, mai ales atunci când acestea vin în conflict cu Scriptura.

Sa presupunen, totusi, ca afirmatiile stiintei privitor la vechimea universului ar fi reale. Faptul acesta ar veni oare în conflict cu naratiunea creatiunii biblice? Nicidecum, deoarece Biblia pastreaza tacerea în privinta vechimii universului, a sistemului solar si a planetei noastre. În primul verset al Genezei, ea afirma doar atât: „La început, Dumnezeu a facut cerurile si pamântul”, adica universul. Când anume a avut loc acest „început”? Biblia nu ne spune. Între versetul 1, care afirma clar ca Dumnezeu a creat universul, si versetul 2, care descrie imaginea planetei noastre aflata într-o stare de haos („pustiu si gol”), înainte de saptamâna creatiei, a putut sa treaca tot timpul de care ne vorbeste cosmologia actuala. Miliardele de ani de transformare lenta si de racire a cosmosului fara viata, nu presupune nici o contradictie cu textul biblic, pentru ca Scriptura pur si simplu nu spune nimic despre data creatiei cerurilor si pamântului. Ele au fost create într-un timp indefinit, la care Scriptura nu face referire.

Cum ramâne totusi cu opinia care de multa vreme circula printre crestini, privitor la presupusa vechime de 6000 de ani de la creatiune.  Aceeasi incertitudine care exista în privinta metodelor stiintei de datare a vechimii universului si a planetei noastre, exista si în metoda care a fost folosita în stabilirea vechimii lumii de la creatiune pâna astazi, pe baza genealogiilor din Biblie. 

Episcopul anglican James Ussher (1581 – 1656), unul din cei mai importanti oameni de stiinta ai vremii sale, pe baza presupunerii ca nu exista nici un gol în genealogiile biblice din Geneza 1-11, a ajuns la concluzia ca Adam a fost creat în anul 4004 în.Hr., ceea ce ar implica ideea ca de la creatiune pâna în zilele noastre ar fi trecut deja 6000 de ani. Cronologia sa a fost  atasata la vechea editie engleza a Scripturii, numita Scofield Reference Bible, prin intermediul careia teoria sa a devenit populara printre crestini. 

Totusi, presupunerea aceasta nu este corecta, deoarece astazi se stie ca genealogiile nu sunt complete, ci contin multe goluri. Ele au fost asezate în Biblie pentru un scop teologic, si nu pentru a sustine o cronologie exacta a istoriei. Ele arata linia clara de descendenta de-a lungul timpului, însa nu includ toate verigile de legatura dintre parinti si copii. Adesea de la un stramos se trece, peste generatii, direct la un nepot, stranepot sau stra-stranepot. De pilda, în Geneza 11:12 Arpacsad este tatal lui Selah, dar în Luca 3:35-36, între Arpacsad si Selah este introdus Cainan. In Matei 1:8 se spune ca Ioram a fost tatal lui Ozia, dar în lista paralela din 1 Cronici 3:11-14 se vede clar ca între Ioram si Ozia (Azaria)  lipsesc trei generatii, anume Ahazia, Ioas si Amatia. Câte goluri exista în genealogiile biblice si câti ani reprezinta ele, nu se stie. De aceea, o cronologie completa de la creatiune pâna în zilele noastre nu poate fi facuta.

Creationistii care sustin o vârsta recenta a pamântului si a vietii pe el, considera ca vechimea acestuia se afla undeva între 6000 si 15.000 de ani. Ideea acesta este în concordanta si cu cercetarea arheologica, care arata ca cele mai vechi urme de civilizatie umana pe pamânt nu depasesc perioada cuprinsa între 10 mii si 15 mii de ani. Având în vedere faptul ca Scriptura nu ne da date precise privind cronologia istoriei biblice, cred ca se impune o anumita flexibilitate în încercarea de apreciere aproximativa a vârstei vietii pe pamânt.  

Daca am presupune ca afirmatiile stiintei privitor la vechimea universului si ale pamântului ar fi reale, desi exista multa improbabilitate în privinta acesta, atunci ideea unui univers vechi creat de Dumnezeu în urma cu 15 miliarde de ani, si a unui pamânt vechi de 4,5 miliarde de ani, nu ar veni neaparat în conflict cu primul verset al Genezei, desigur daca afirmatia lui este înteleasa ca o declaratie introductiva si separata de naratiunea saptamânii creatiunii, care, în cazul acesta, ar începe dupa descrierea de la versetul 2 a starii de haos în care se gasea planeta noastra, odata cu crearea luminii.

Pornind de la acest moment, Duhul lui Dumnezeu, prezent înca de la început în mentinerea ordinii cosmosului, ca agent al Cuvântului creator divin, intiaza în urma cu câteva mii de ani crearea unei biosfere, legata de saptamâna primelor 7 zile ale istoriei biblice, pe suprafata unui pamânt vechi care nu cunostea nici viata, nici moartea, o biosfera care devine locuinta tuturor vietuitoarelor si a primei perechii de oameni creati de Dumnezeu. Fiintele vii si omul ce constituie acesta biosfera sunt de data recenta, în comparatie cu vechimea Terrei, la fel sunt recente si fosilele care se afla în straturile lui si care s-au produs în urma catastrofei universale a potopului. Daca fosilele ar fi asa de vechi cum presupune evolutionismul, atunci mutatiile genetice maligne provocate de razele cosmice, care provin din spatiu, ar fi distrus deja cu milioane de ani în urma viata pe pamânt.  

In aceasta biosfera, Dumnezeu a creat mai multe tipuri de baza de organizare biologica decât exista acum pe pamânt, asa cum demonstreaza bine documentata explozie a vietii, în ceea ce stiinta numeste perioada Cambriana, si dupa cum arata si diferitele zacaminte fosilifere, în care se gasesc multe organisme fosilizate de animale care astazi nu mai traiesc. Aceste fiinte vii posedau caracteristici de înalta  complexitate si nu erau doar simple animale rudimentare cum se pretinde. Desigur ca de-a lungul timpului speciile animale au cunoscut anumite variatii si schimbari prin adaptarea la mediu, numite microevolutie, însa toate aceste modificari au ramas întotdeauna limitate în cadrul genului si tipului de baza creat. Bogatia genetica a fiecaruia din tipurile de baza create de Dumnezeu era asa de mare încât selectia naturala si artificiala au putut sa produca specii, varietati, rase si subspecii noi. Totusi, discontinuitatile bruste care exista între principalele grupari taxonomice, fara forme de tranzitie între ele, indica clar faptul ca nu a existat o macroevolutie sau evolutie generala de la o specie de baza la alta, si ca ideile trasformiste ale darwinismului nu au nici un fundament real.

Primele straturi lipsite de fosile, ce apar în coloana geologica, apartin perioadei Proterozoice, care s-au putut forma în momentul în care la Cuvântul lui Dumnezeu s-a produs separarea dintre ape si uscat, în ziua a treia a saptamânii creatiei. Restul straturilor ce contin fosile îsi au originea în catastrofa diluviana, care a înnecat întreaga suprafata terestra, îngropând fiintele vii acolo unde se gaseau, într-o forma de fosilizare ecologica sau ambientala. Mai mult decât de ere geologice sau vârste diferite de milioane de ani pentru fiecare strat sedimentar, ar trebui sa se vorbeasca mai degraba de zone ecologice distincte sau ambientale de sedimentare. Majoritatea fosilelor s-au format în scurta peroada de timp cât a durat potopul. Dupa parerea unor creationisti, nu este exclusa posibilitatea ca potopul sa fi fost provocat de impactul asupra pamântului a unui enorm meteorit.

Vechimea foarte mare pe care evolutionismul o atribuie rocilor si fosilelor se datoreaza erorilor introduse în determinarea elementelor radioactive prezente în ele, ca urmare a modificarilor provocate de aceasta catastrofa globala si de altele pe care le-a suferit pamântul în istoria lui. Potopul universal a putut sa provoace de asemenea alte mari cataclisme, ca de pilda, separarea continentala, extinctia dinozaurilor si a multor altor specii, o schimbare climatica universala drastica, aparitia foselor marine si ridicarea lanturilor muntoase, schimbarea câmpului electromagnetic al pamântului, etc. Toate aceste cataclisme, care au urmat schimbarilor dramatice prin care a trecut planeta noastra odata cu instalarea entropiei generale datorita caderii în pacat, au operat modificari radioactive drastice, care fac ca metodele radiometrice folosite în stabilirea vechimii fosilelor si a straturilor geologice sa nu fie precise, dimpotriva sa duca la erori grave de calcul.

În concluzie, între naratiunea creatiunii biblice si datele stiintei exista un conflict, însa acesta nu este unul obiectiv ci artificial. Este un conflict introdus de interpretarile care se dau acestor date, fie pe baze pur filozofice si ideologice, fie datorita unor criterii de analiza bazate pe anumite presupuneri ce nu pot fi demonstrate, criterii care nu tin cont de anumiti factori de eroare ce pot interveni si modifica drastic concluziile analizei stiintifice, ca urmare a evenimentelor catastrofice care au survenit în istoria geologica si biologica a planetei noastre.