Taina iubirii

01.06.2012

Cuvinte de iubire, rostea cu glas duios.

Din inima lui plina, de tot ce-i mai frumos.

In adieri de seara si-n rasarit de stea.

Un tânar catre-o fata, pe care o iubea.

Privirea ei candida sclipea de fericire.

Si-n sufletul ei fraged, mijea prima iubire.

Cu fata-inbujorata si glas copilaresc.

Rosti cu voce stinsa, “da, si eu te iubesc!”.

Statea tacuta luna, pe cer zâmbind sfioasa.

Privea spre ei mirata, cu ochi de curioasa.

Vroia sa afle taina ce-n inimi i-a cuprins.

Minunea ce-i atrage spre-o lume ca de vis.

De astri înconjurata, sclipind pe bolta rece. 

Stapâna noptii tace, priveste, nu pricepe.

Ca-i taina cea straveche, al nemuririi dor. 

Ce naste din iubire, miraculos fior.

Il simte doar faptura, ce poarta chip divin.

Nascuta sa iubeasca, unic, suprem destin!

Intru asemanare cu-al lumii Ziditor.

Iubire, ce ne-atrage cu-al vesniciei dor. 

Nu ne-împlinim destinul trecerii noastre-n lume.

Prin aroganta rece si fala unui nume.

Caci efemere-s toate, desarta nalucire.

Ramane numai faima ce naste din iubire.

Nu-i boala ce s-aduca asa nefericire. 

Precum, egolatria, a sinelui iubire.

Inchisa între ziduri de gheata si de ura.

Consuma taina vietii si o transforma-n zgura.

Iubirea cea de veacuri, din Dumnezeu nascuta. 

Este izvorul vietii, cu jertfa-împodobita.

Sunt fii ai vesniciei, doar cei care iubesc.

Cu farmec si jertfire ca Tatal lor ceresc.