Privesc în sus. . .

13.07.2011

Privesc in sus, cuprins de incantare.
Spre muntii ce se-inalta maiestos.
Cu-o haina verde stralucind in soare.
Cu vai adanci si piscuri “ganditoare”.
Maiastra imbinare de frumos.

Cand vine vijelia nemiloasa.
Si scutura padurile de pin.
 Ei nu se clatina, nici nu le pasa.
 De lovitura rea si dusmanoasa.
Stau linistiti de parca-ar fi senin.

Crestele lor se-indreapta catre soare.
Spre cer, cat mai departe de pamant.
Departe si de valea colectoare.
Ce duce-n jos cu ale ei pâraie.
Noroi, pietris si lemne rupte-n vant.

As vrea sa fiu si eu ca muntii, Doamne!
Statornic, linistit, netulburat.
Cand vin furtuni, iar zilele-mi senine.
Se duc in zbor, si-n urma lor ramane.
Durere multa, greu de alinat.

Ajuta-ma sa urc spre Tine, Doamne!
Spre-inalte idealuri si valori.
Departe de noroi si de pacate.
De rau si-atatea fapte intinate.
De lumea oamenilor barfitori.

As vrea sa fiu si eu precum sunt muntii!
Invesmantati in verde viu, curat.
Da-mi Doamne, bucuria sfanta-a vietii!
Sa port vesmantul nepatat al nuntii.
In cinstea Fiului de Imparat