Psalm 8
Ce este omul Doamne ca sa îl iei in seama?
Sa Te cobori din slava, ca Om sa-i stai in preajma?
Si sa-l tratezi ca Frate, cu-atâta bunatate?
Caci nu-i decât o mâna.
Firava de tzarâna.
Un abur care piere.
Ca zborul de scâteie.
O viata efemera, din zile consumate.
Adesea, prea devreme, cu chip de tinerel. . .
Ce este omul Doamne, sa Te gandesti la el?
Tu esti Atotputernic! E-o taina a Ta Fiinta!
Tu esti Fantana vietii, Izvor de cunostinta!
Cu mintea-mi limitata, nu pot cuprinde cerul.
Puzderiei de stele.
Si ce se-ascunde-n ele.
Stiintei provocare.
Spre vanä cautare.
Cum as putea eu oare ca sa-Ti patrund misterul?
Ma copleseste faptul ca Te gandesti la mine! . . .
De n-as avea Cuvantul rostirilor divine.
Cu revelatii sfinte, cuvinte de povata.
Care-mi vorbesc de
Tine.
Si rostul meu in viata.
N-as sti de unde sunt.
Si nici încotro merg.
Sau ce drum sa aleg.
In scurta-mi existenta.
Spre ceea
ce s-ar parea a fi.
Un nihilist
destin cifrat in nefiinta.
Dar, Tu mi-ai dat Cuvântul
In care imi vorbesti.
Prin Duhul Sfânt si astazi.
Si-mi spui ca ma iubesti.
Faptura mâinii Tale sunt.
Fiindca
m-ai creat.
Ca chip al
Tau in lume
Si m-ai rascumparat.
Prin crucea-ìnsângerata.
A Domnului Isus.
Din viata-mi efemera.
Si-al deznadejdii-apus.
Acum, stiu cine sunt si ce scop am in lume.
Caci mi-ai dat viata noua, speranta si un nume.
Din umbra existentei si-a mea vremelnicie.
Ma-îndrept cu Tine Doamne, spre zari de vesnicie.
07.05.2012
07.05.2012
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu