Femeia, eterna poveste

08.09.2010

Ieri si astazi mi-a fost dat sa vad un om absorbit si coplesit de o puternica criza existentiala. Un muncitor din fabrica, sef peste ceilalti, ajuns la 60 de ani, a fost anuntat ca în curând va fi scos la pensie anticipata. 

Ieri, cand mi-a spus, vazându-i dezolarea, i-am raspuns nedumerit: “De ce nu te bucuri ?”. Automat, m-am proiectat pentru un moment în situatia lui si m-am gandit la multimea de carti ce ma asteapta nedeschise, carora as putea astfel sa le alung “tristetea” de a fi ignorate, la timpul liber in care sa ma dedic predicarii Evangheliei, sau la libertatea de a ma plimba si calatori împreuna cu sotia mea (???!!!). 

Iesind din starea de visare, cu aceeasi nedumerire, vazându-i deceptia, am continuat: “Îti dai seama ca vei avea cu 5 ani mai multa libertate, o viata de mai buna calitate?” 

Iar el cu o tristete evidenta pe fata sa, si cu privirea fixa intr-un anumit punct din imaginatia lui, mi-a raspuns întrebându-ma:  “Tu crezi ca perioada de pensie va fi mai lunga sau mai scurta?” “Logic, mai lunga” am raspuns eu.  “Nu, a raspuns el! Se va scurta!!! Crezi ca am s-o pot suporta pe nevasta-mea atâtia ani pe capul meu, de dimineata pana seara? Pâna acum, toata ziua eram la fabrica, de-acum insa, nu ma voi mai putea scapa de ea! Dupa cum, unde merge galeata (el) merge si frânghia (ea), la fel si eu va trebui s-o am mereu dupa mine si sa-i suport cicaleala si critica la tot pasul”! 

M-am cam blocat la raspunsul lui, si ca sa ies din încurcatura, am cautat rapid o replica “crestina” la problema lui, o solutie de suprafata pentru un asemenea caz, (desi eu cred in ea): “Femeia exista ca sa fie iubita, iar pentru asta ai nevoie de multa rabdare, deoarece dragostea este indelung rabdatoare”.  

A zambit sarcastic si neîncrezator si a plecat. 

Din aceasta poveste se poate face o predica interesanta sau se poate dezvolta un studiu psihologic de caz, privitor la disfunctionalitatea relatiei de cuplu, mai ales în anii cand cei doi îsi sunt mai necesari unul altuia, ca oricând. 

 Ma voi rezuma, însa, la o usoara tachinare, cu toata simpatia si pretuirea, la adresa acelei fiinte unice, in care a fost concentrat, in modul cel mai sublim si în toata dimensiunea lui, frumosul in creatie, anume femeia, eterna poveste a barbatilor. 

Ea, femeia, iti aduce cele mai mari bucurii in viata, dar si cele mai mari necazuri ti se pot trage de la ea. Dupa cum e zicala: “femeia te ridica, femeia te coboara, femeia iti da viata, tot ea te si omoara”. Sunt sigur ca fiecare barbat ar zâmbi aprobator la aceasta zicala. Cu certitudine, exista si zicale despre barbati, poate chiar mai multe, la care fiecare femeie ar zâmbi la fel de aprobator. 

Si totusi, cu tot riscul pe care il poate reprezenta pentru un barbat relatia cu o femeie, eu, nimic din lume nu imi doresc asa de mult langa mine ca o femeie. Cu toata prietenia si farmecul ei exceptional de femeie, cu toata sensibilitatea si vulnerabilitatea sufletului ei delicat, cu toata bucuria partasiei si dialogului pe care numai o femeie il poate oferi unui barbat! Asa sunt eu, asa imi este structura! Poate altii sunt diferiti! Pentru ei, probabil libertatea este mai de pret decât orice! Dar, pentru mine. . .? Ce sa fac eu cu libertatea. . . ? Pentru mine “libertatea” nu înseamna decât o trista si pustie singuratate! Deoarece, libertatea fara dragoste este lipsita de sens! De aceea, sunt dispus sa imi asum riscul, fara de care stiu ca nu exista dragoste,  iar fara dragoste nici fericire si nici viata!