13.04.2011
Astazi am o zi mai usoara la serviciu, deoarece sunt cu masina la atelier pentru unele reparatii. Diseara, sper sa-mi inchei munca devreme, iar la noapte sa-mi recuperez orele de somn pierdute pana aproape de revarsatul zorilor.
.
Fiindca trebuie sa astept, in lipsa altei activitati, mintea mea tinde sa se cufunde in meditatie. Stau si ma gandesc ce ciudata si complicata ne este uneori viata aceasta! Cand apar defecte la o masina, mergi la atelier si in cateva ore este reparata. Iar daca este lovita si distrusa partial intr-un accident, in cateva zile, mecanicii specializati stiu sa-i indrepte caroseria, sa-i inlocuiasca piesele si s-o puna in stare de functionare. Nu tot asa insa este cu viata lovita, ranita sau distrusa a unui om. Ea nu poate fi la fel de usor reparata si repusa in normalitate, atunci cand circumstante nefericite si potrivnice ii provoaca serioase daune.
.
De tanar iti faci proiecte nobile pentru viitor, te avanti cu toata pasiunea si efortul spre realizarea lor, renunti la multe lucruri si te sacrifici ca sa le poti atinge, iar cand speri ca nu esti departe de tinta se intampla ceva neprevazut, sau intervine cineva, poate chiar de la cine te astepti cel mai putin, si darama tot ce ai construit dupa ani si ani de lupta continua.
.
Apoi, daca nu te-ai prabusit in tine insuti si nu te deprimi de tot, asa cum s-ar putea intampla foarte usor, o iei de la capat si incerci sa-ti reconstruiesti visul sfaramat, dar nu stii daca nu cumva factori adversi te vor face sa ajungi din nou acolo de unde ai plecat, sau chiar mai rau.
.
Din momentul in care iti incepi aventura vietii, mai mult decat de “apa si paine”, ai nevoie de dragoste. Este o nevoie imperioasa supravietuirii, precum nevoia de aer. Unele studii au aratat ca bebelusi abandonati, fara atingerea bratelor cuiva in primele zile de viata, in ciuda satisfacerii tuturor nevoilor biologice si in lipsa vreunei boli, nu au supravietuit. Pentru ca dragostea este la fel de necesara ca si aerul.
.
In acest scop, de timpuriu, iti visezi o viata de dragoste, mai intai in familia de origine, in relatie cu parintii, fratii, surorile si rudele. Apoi, iti doresti o dragoste mult mai complexa in propria ta familie. Pentru acest motiv te casatoresti, aduci pe lume copii, investesti toata dragostea ta, tot interesul tau, tot efortul, toata responsabilitatea si visele cele mai frumoase in cei care sunt obiectul iubirii tale, cu speranta ca intr-o zi aceasta investitie a ta, de ani si ani, se va converti in roade ale dragostei, de care sa te poti bucura si tu macar in anii de mai tarziu.
.
Dar, din nefericire, anumite influente, circumstante si actiuni, cu totul in afara posibilitatii tale de control, pot face ca rezultatele sa fie cu totul diferite de orice asteptare pe traseul acesta al sperantei. Cele mai mari dureri, cele mai deprimante dezamagiri, cele mai grele nopti pline de zbatere si lipsite de somn le poti avea de la cei pe care i-ai iubit mai mult si pentru care te-ai sacrificat!
.
Nu e ciudata viata aceasta, oare?. . .
.
Din pacate, trebuie sa ma opresc din scris. Un telefon de la noul meu sef de transport, un om mai complicat si mai dificil decat altii, mi-a stins inspiratia de a mai scrie. Sa te mai miri de rautatea strainilor, cand cea a celor mai apropiati tie decat oricine, te poate nu numai necaji, ci chiar devasta, zdrobindu-ti sufletul? Sa nu ne pierdem, totusi, speranta unor zile mai bune! Pentru ca Dumnezeu n-a murit! . . .
.
Au trecut cateva ceasuri, de la acel telefon. Mintea si sufletul meu se reconecteaza la meditatia intrerupta brusc, anterior. Simt nevoia sa-mi exprim in scris nelinistile si preocuparile, nu de dragul de a scrie, ci pentru efectul de catharsis ce se exercita in felul acesta asupra sufletului meu! Cand calea dialogului este blocata, iar comunicarea vindecatoare este neacceptata, nu vad alt mod de eliberare a frustrarilor pe care le traim atat de dureros, cand binele ne este platit cu rau, iar dragostea cu ura. Ce bine ar fi sa existe un atelier de reparatii, cu “mecanici” specializati si pentru sufletul omului ranit si vatamat! In lipsa, insa, trebuie sa te ajuti cum poti.
.
Ceea ce face durerea greu de purtat, mai ales atunci cand sunt implicati cei apropiati, este ranirea sentimentului de iubire. In cazul in care ar fi vorba de un strain, fata de care nu ai un sentiment anume, sau de un vrajmas antipatic, problema n-ar fi asa de complicata. Deoarece, daca ai fi un necrestin si ai dispune de o filozofie inteleapta de viata, vei incadra acea persoana intr-o casuta a indiferentei si ignorantei, evitand-o, iar daca nu, il vei infrunta si il vei pune la punct, eliberandu-ti frustrarile prin satisfactia compensatorie ce ti-o dai in felul acesta. Daca esti un crestin, dimpotriva, nu te vei razbuna, nici cu manusi, nici fara, ci il vei incredinta dreptei judecati a lui Dumnezeu, care va rasplati fiecaruia dupa fapta lui.
.
Dar, cand cei implicati in suferinta ta sunt persoane apropiate, de care te tin legaturi foarte sensibile, nici una din variantele de mai sus nu poate fi satisfacatoare. Cand iubesti pe cineva, nu poti fi indiferent, chiar daca ai simula o asa atitudine, nici sa pedepsesti dupa “dreptate”. Iar, despre judecata lui Dumnezeu, nici nu ar putea fi vorba sa le-o doresti. Dimpotriva, vrei schimbarea si mantuirea lor, pentru ca ii iubesti. Iar cand vezi insensibilitatea, impotrivirea si refuzul pocaintei, tocmai teama de pedeapsa judecatii impotriva lor este ceea ce amplifica durerea pe care ti-o pricinuiesc. Nici o durere nu este mai grea decat durerea dragostei ranite!
.
Totusi, nu trebuie sa deznadajduim nici o clipa! Ramane valabila inca solutia rugaciunii si a iubirii neconditionate de vreo circumstanta. In Dumnezeu exista alinare si vindecare, chiar si pentru dragostea ranita!
.
Este adevarat ca nu intotdeauna intelegem drumul pe care am fost condusi sa mergem in viata, ceea ce uneori ne tulbura sufletul, dar putem fi siguri ca Dumnezeu nu ne paraseste niciodata, in nici o situatie, atata timp cat noi nu Il parasim pe El, deoarece ne-a dat fagaduinta aceasta in Cuvantul Sau. Putem fi siguri ca suntem insotiti de prezenta Sa, chiar daca uneori coplesiti de tristete nu o mai putem percepe, precum uncenicii pe calea spre Emaus, indiferent ca drumul pe care mergem este cel initial in planul divin pentru noi, sau drumul dintr-un plan modificat prin propriile noastre erori comise candva, undeva, sau prin erorile altora. Important ramane faptul ca El exista si este viu si este plin de indurare, si de aceea putem spera la niste zile mai bune!
Astazi am o zi mai usoara la serviciu, deoarece sunt cu masina la atelier pentru unele reparatii. Diseara, sper sa-mi inchei munca devreme, iar la noapte sa-mi recuperez orele de somn pierdute pana aproape de revarsatul zorilor.
.
Fiindca trebuie sa astept, in lipsa altei activitati, mintea mea tinde sa se cufunde in meditatie. Stau si ma gandesc ce ciudata si complicata ne este uneori viata aceasta! Cand apar defecte la o masina, mergi la atelier si in cateva ore este reparata. Iar daca este lovita si distrusa partial intr-un accident, in cateva zile, mecanicii specializati stiu sa-i indrepte caroseria, sa-i inlocuiasca piesele si s-o puna in stare de functionare. Nu tot asa insa este cu viata lovita, ranita sau distrusa a unui om. Ea nu poate fi la fel de usor reparata si repusa in normalitate, atunci cand circumstante nefericite si potrivnice ii provoaca serioase daune.
.
De tanar iti faci proiecte nobile pentru viitor, te avanti cu toata pasiunea si efortul spre realizarea lor, renunti la multe lucruri si te sacrifici ca sa le poti atinge, iar cand speri ca nu esti departe de tinta se intampla ceva neprevazut, sau intervine cineva, poate chiar de la cine te astepti cel mai putin, si darama tot ce ai construit dupa ani si ani de lupta continua.
.
Apoi, daca nu te-ai prabusit in tine insuti si nu te deprimi de tot, asa cum s-ar putea intampla foarte usor, o iei de la capat si incerci sa-ti reconstruiesti visul sfaramat, dar nu stii daca nu cumva factori adversi te vor face sa ajungi din nou acolo de unde ai plecat, sau chiar mai rau.
.
Din momentul in care iti incepi aventura vietii, mai mult decat de “apa si paine”, ai nevoie de dragoste. Este o nevoie imperioasa supravietuirii, precum nevoia de aer. Unele studii au aratat ca bebelusi abandonati, fara atingerea bratelor cuiva in primele zile de viata, in ciuda satisfacerii tuturor nevoilor biologice si in lipsa vreunei boli, nu au supravietuit. Pentru ca dragostea este la fel de necesara ca si aerul.
.
In acest scop, de timpuriu, iti visezi o viata de dragoste, mai intai in familia de origine, in relatie cu parintii, fratii, surorile si rudele. Apoi, iti doresti o dragoste mult mai complexa in propria ta familie. Pentru acest motiv te casatoresti, aduci pe lume copii, investesti toata dragostea ta, tot interesul tau, tot efortul, toata responsabilitatea si visele cele mai frumoase in cei care sunt obiectul iubirii tale, cu speranta ca intr-o zi aceasta investitie a ta, de ani si ani, se va converti in roade ale dragostei, de care sa te poti bucura si tu macar in anii de mai tarziu.
.
Dar, din nefericire, anumite influente, circumstante si actiuni, cu totul in afara posibilitatii tale de control, pot face ca rezultatele sa fie cu totul diferite de orice asteptare pe traseul acesta al sperantei. Cele mai mari dureri, cele mai deprimante dezamagiri, cele mai grele nopti pline de zbatere si lipsite de somn le poti avea de la cei pe care i-ai iubit mai mult si pentru care te-ai sacrificat!
.
Nu e ciudata viata aceasta, oare?. . .
.
Din pacate, trebuie sa ma opresc din scris. Un telefon de la noul meu sef de transport, un om mai complicat si mai dificil decat altii, mi-a stins inspiratia de a mai scrie. Sa te mai miri de rautatea strainilor, cand cea a celor mai apropiati tie decat oricine, te poate nu numai necaji, ci chiar devasta, zdrobindu-ti sufletul? Sa nu ne pierdem, totusi, speranta unor zile mai bune! Pentru ca Dumnezeu n-a murit! . . .
.
Au trecut cateva ceasuri, de la acel telefon. Mintea si sufletul meu se reconecteaza la meditatia intrerupta brusc, anterior. Simt nevoia sa-mi exprim in scris nelinistile si preocuparile, nu de dragul de a scrie, ci pentru efectul de catharsis ce se exercita in felul acesta asupra sufletului meu! Cand calea dialogului este blocata, iar comunicarea vindecatoare este neacceptata, nu vad alt mod de eliberare a frustrarilor pe care le traim atat de dureros, cand binele ne este platit cu rau, iar dragostea cu ura. Ce bine ar fi sa existe un atelier de reparatii, cu “mecanici” specializati si pentru sufletul omului ranit si vatamat! In lipsa, insa, trebuie sa te ajuti cum poti.
.
Ceea ce face durerea greu de purtat, mai ales atunci cand sunt implicati cei apropiati, este ranirea sentimentului de iubire. In cazul in care ar fi vorba de un strain, fata de care nu ai un sentiment anume, sau de un vrajmas antipatic, problema n-ar fi asa de complicata. Deoarece, daca ai fi un necrestin si ai dispune de o filozofie inteleapta de viata, vei incadra acea persoana intr-o casuta a indiferentei si ignorantei, evitand-o, iar daca nu, il vei infrunta si il vei pune la punct, eliberandu-ti frustrarile prin satisfactia compensatorie ce ti-o dai in felul acesta. Daca esti un crestin, dimpotriva, nu te vei razbuna, nici cu manusi, nici fara, ci il vei incredinta dreptei judecati a lui Dumnezeu, care va rasplati fiecaruia dupa fapta lui.
.
Dar, cand cei implicati in suferinta ta sunt persoane apropiate, de care te tin legaturi foarte sensibile, nici una din variantele de mai sus nu poate fi satisfacatoare. Cand iubesti pe cineva, nu poti fi indiferent, chiar daca ai simula o asa atitudine, nici sa pedepsesti dupa “dreptate”. Iar, despre judecata lui Dumnezeu, nici nu ar putea fi vorba sa le-o doresti. Dimpotriva, vrei schimbarea si mantuirea lor, pentru ca ii iubesti. Iar cand vezi insensibilitatea, impotrivirea si refuzul pocaintei, tocmai teama de pedeapsa judecatii impotriva lor este ceea ce amplifica durerea pe care ti-o pricinuiesc. Nici o durere nu este mai grea decat durerea dragostei ranite!
.
Totusi, nu trebuie sa deznadajduim nici o clipa! Ramane valabila inca solutia rugaciunii si a iubirii neconditionate de vreo circumstanta. In Dumnezeu exista alinare si vindecare, chiar si pentru dragostea ranita!
.
Este adevarat ca nu intotdeauna intelegem drumul pe care am fost condusi sa mergem in viata, ceea ce uneori ne tulbura sufletul, dar putem fi siguri ca Dumnezeu nu ne paraseste niciodata, in nici o situatie, atata timp cat noi nu Il parasim pe El, deoarece ne-a dat fagaduinta aceasta in Cuvantul Sau. Putem fi siguri ca suntem insotiti de prezenta Sa, chiar daca uneori coplesiti de tristete nu o mai putem percepe, precum uncenicii pe calea spre Emaus, indiferent ca drumul pe care mergem este cel initial in planul divin pentru noi, sau drumul dintr-un plan modificat prin propriile noastre erori comise candva, undeva, sau prin erorile altora. Important ramane faptul ca El exista si este viu si este plin de indurare, si de aceea putem spera la niste zile mai bune!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu