Luna solitara


12.05.2011 

Luna învelita-n straie de lumina rece.
Urca bolta înstelata, o privesc si tace.
Singuratica pe lume, sus pe cer straina.
Pare-o vaduva sarmana, surda, taciturna.

Are faima c-ar fi muza dragostei aprinse.
Dintre-un june si o fata, ce cu soapte stinse.
Isi astâmpara fiorii-n dulce îmbratisare.
Si-îsi declara-în veci iubire printr-o sarutare.

Daca, taina din iubire, luna ar pricepe.
N-ar sta singura pe lume, sus pe bolta rece.
Ci pe-îndata cum apune soarele în zare.
S-ar porni sa-i prinda urma ca sa-i iasa-n cale.

Si prin zâmbetu-i feeric, sa îl cucereasca.
Fermecat de-a ei privire, sa se-îndragosteasca..
Si sa lumineze cerul cu-a lor fericire.
Uluiti, ca sensul vietii este in iubire!

Insa, luna, cât se pare nu-i interesata.
Sa-îndrageasca, sa iubeasca, sa fie curtata.
Sta pe bolta, solitara, dorul n-o constrânge.
Când o vad ma ia necazul, n-o pot întelege.

Numai eu cu-însingurarea nu am cum a face.
Minima asociere, sa traim în pace.
Caci mi-e goala si pustie viata solitara.
E ca boala ce consuma-încet si te omoara.

Cine vrea singuratate, sa se pustniceasca.
Precum luna solitara, singur sa traiasca.
Eu nu pot trai ca schimnic viata egoista.
Fara dragoste si jertfa, searbada si trista.

De n-ai fi fost în viata mea











De n-ai fi fost in viata mea.
Sa-mi dai un strop de mangâiere.
Când rana inimii durea.
Si sufletul îmi lacrima.
As fi cazut in disperare.

Durerea m-ar fi coplesit.
Si-as fi ajuns in neputinta.
Sa ma ridic, si chinuit.
De-atat dispret si umilit.
As fi plecat spre nefiinta.

N-ar fi ramas in urma mea.
Macar o vaga amintire.
Din tot ce-am însemnat cândva.
Atunci când lupta era grea.
Si-am fost statornic in slujire.

Numai pamântul des calcat.
De talpa mea-n copilarie.
M-ar fi primit si rasfatzat.
Cu-n loc de cinste de-îngropat.
Si lânga cruce-o balarie.

N-as fi avut somn tulburat.
Culcat acolo jos sub glie.
Nici vise rele de uitat.
In pat de pulbere-alintat.
Si n-as mai fi platit chirie.

N-as fi simtit, ce dureros.
Ingratitudinea si ura.
Ti-apasa suflet generos.
Cu aspiratii de frumos.
Si lasa-n urma numai zgura.

Dar, lânga mine ai venit.
Aproape, în amurg de seara.
Eram zdrobit si istovit.
M-ai ridicat si m-ai iubit.
Ca sufletul sa nu mai doara.

Imi amintesc cum ai venit.
Ca un balsam spre vindecare.
Din viata ce mi-ai daruit.
In inima mi-a rasarit.
Recunostinta si iubire.

 29.05.2012

Meditatie intr-o dimineata de primavara

18.03.2011

Sunt pe drumul de întoarcere spre casa, înainte sa intru in zona muntoasa ce marcheaza linia de separare dintre provinciile Teruel si Castellón.

In lumina soarelui revarsata din abundenta, în aceasta dimineata, privesc întinderea pâna la poalele muntilor a câmpului parcelat în suprafete de teren cultivate cu grâu, care, începand din aceste zile, se îmbraca în haina lui verde de sarbatoare, de parca ar vrea sa “râda in nas” atât gerului aspru al iernii, debilitat si alungat de-acum, cât si uscaciunii verii toride ca un cuptor, cei doi dusmani înversunati ai fenomenului miraculos al vietii în aceste locuri.

Este vremea reînvierii naturii, cu mesajul ei de biruinta si speranta, atât pentru nelinistile noastre metafizice, cât si pentru pierderile si frustrarile vietii. In curând, emotia acestui mesaj isi va atinge maximul trairii ei, in sarbatoarea Invierii Domnului, de care ne despart numai câteva zile.

Pe acest fundal plin de simbolism, gândul ca bunatatile Domnului nu s-au sfârsit, iar bucuria si sensul vietii pot fi din nou gustate, chiar cu o mai mare intensitate decât înainte, printr-o noua experienta a vindecarii de toate ranirile si traumele din trecut si printr-o noua dragoste, îmi staruie cu o si mai mare convingere în suflet, deschizându-i larg ferestrele spre lumina si viata.

In mijlocul acestui tablou reunit al lumii naturale si spirituale, proiectat în imaginatia mea, mi se arata chipul unei persoane dragi, scaldat in lumina feerica radiata de zâmbetul si frumusetea lui captivanta pentru ochii mei obositi.
   
Cu aceste ganduri si imagini optimiste, îmi încep o alta zi, cu ajutorul lui Dumnezeu, pe care o doresc sa fie binecuvantata de El cu pace si bucurie.

Femeia, eterna poveste

08.09.2010

Ieri si astazi mi-a fost dat sa vad un om absorbit si coplesit de o puternica criza existentiala. Un muncitor din fabrica, sef peste ceilalti, ajuns la 60 de ani, a fost anuntat ca în curând va fi scos la pensie anticipata. 

Ieri, cand mi-a spus, vazându-i dezolarea, i-am raspuns nedumerit: “De ce nu te bucuri ?”. Automat, m-am proiectat pentru un moment în situatia lui si m-am gandit la multimea de carti ce ma asteapta nedeschise, carora as putea astfel sa le alung “tristetea” de a fi ignorate, la timpul liber in care sa ma dedic predicarii Evangheliei, sau la libertatea de a ma plimba si calatori împreuna cu sotia mea (???!!!). 

Iesind din starea de visare, cu aceeasi nedumerire, vazându-i deceptia, am continuat: “Îti dai seama ca vei avea cu 5 ani mai multa libertate, o viata de mai buna calitate?” 

Iar el cu o tristete evidenta pe fata sa, si cu privirea fixa intr-un anumit punct din imaginatia lui, mi-a raspuns întrebându-ma:  “Tu crezi ca perioada de pensie va fi mai lunga sau mai scurta?” “Logic, mai lunga” am raspuns eu.  “Nu, a raspuns el! Se va scurta!!! Crezi ca am s-o pot suporta pe nevasta-mea atâtia ani pe capul meu, de dimineata pana seara? Pâna acum, toata ziua eram la fabrica, de-acum insa, nu ma voi mai putea scapa de ea! Dupa cum, unde merge galeata (el) merge si frânghia (ea), la fel si eu va trebui s-o am mereu dupa mine si sa-i suport cicaleala si critica la tot pasul”! 

M-am cam blocat la raspunsul lui, si ca sa ies din încurcatura, am cautat rapid o replica “crestina” la problema lui, o solutie de suprafata pentru un asemenea caz, (desi eu cred in ea): “Femeia exista ca sa fie iubita, iar pentru asta ai nevoie de multa rabdare, deoarece dragostea este indelung rabdatoare”.  

A zambit sarcastic si neîncrezator si a plecat. 

Din aceasta poveste se poate face o predica interesanta sau se poate dezvolta un studiu psihologic de caz, privitor la disfunctionalitatea relatiei de cuplu, mai ales în anii cand cei doi îsi sunt mai necesari unul altuia, ca oricând. 

 Ma voi rezuma, însa, la o usoara tachinare, cu toata simpatia si pretuirea, la adresa acelei fiinte unice, in care a fost concentrat, in modul cel mai sublim si în toata dimensiunea lui, frumosul in creatie, anume femeia, eterna poveste a barbatilor. 

Ea, femeia, iti aduce cele mai mari bucurii in viata, dar si cele mai mari necazuri ti se pot trage de la ea. Dupa cum e zicala: “femeia te ridica, femeia te coboara, femeia iti da viata, tot ea te si omoara”. Sunt sigur ca fiecare barbat ar zâmbi aprobator la aceasta zicala. Cu certitudine, exista si zicale despre barbati, poate chiar mai multe, la care fiecare femeie ar zâmbi la fel de aprobator. 

Si totusi, cu tot riscul pe care il poate reprezenta pentru un barbat relatia cu o femeie, eu, nimic din lume nu imi doresc asa de mult langa mine ca o femeie. Cu toata prietenia si farmecul ei exceptional de femeie, cu toata sensibilitatea si vulnerabilitatea sufletului ei delicat, cu toata bucuria partasiei si dialogului pe care numai o femeie il poate oferi unui barbat! Asa sunt eu, asa imi este structura! Poate altii sunt diferiti! Pentru ei, probabil libertatea este mai de pret decât orice! Dar, pentru mine. . .? Ce sa fac eu cu libertatea. . . ? Pentru mine “libertatea” nu înseamna decât o trista si pustie singuratate! Deoarece, libertatea fara dragoste este lipsita de sens! De aceea, sunt dispus sa imi asum riscul, fara de care stiu ca nu exista dragoste,  iar fara dragoste nici fericire si nici viata!

Tablou la început de toamna


03.09.2010

Ma aflu la volan, în singuratatea cabinei si privesc peisajul de-o parte si de alta a drumului. Se vede ca si aici în Spania semnele toamnei se arata peste tot. 

Frunze galbene de cires, peirsic si cais, în mijlocul peisajului ce dezvaluie decadenta firii, stau agatate fragil de ramuri, in timp ce altele se odihnesc pe jos. Smochinul, via si maslinul înca verzi, dar pline de roada ce asteapta sa fie adunata, în curând vor avea aceeasi soarta. 

Cactusul de pe marginea drumului sau din mijlocul hatisului îsi etaleaza ostentativ fructele asezate pe vârful frunzelor sale spinoase, ca degetele pe mâna, bune la gust si placute la privit, de parca ar dori sa-si dovedeasca valoarea lui de planta folositoare printre alte plante considerate nobile. 

Migdalii - primii vestitori ai primaverii pe aceste meleaguri, înca în plina iarna europeana, acum dezbracati de vesmântul lor frunzos, in toata goliciunea, de nici nu-ti vine a crede ca, numai câteva luni in urma, creau cel mai frumos spectacol de flori, frunze tinere, culori si miros parfumat, din lume - sunt plini de sâmburi cu miez pretios, pe jumatate la vedere, cuprinsi înca de coaja cu care nu demult formau un singur fruct, ca o caisa verde.   

Câte un palmier, ici colo, isi înalta coroana lui maiestoasa, dedesuptul careia se pot vedea atârnând sub greutatea lor ciorchini mari de curmale. 

Numai portocalii si mandarinii, parca surâzând in soare, stau fara nici o grija, mândri de vesmintele lor, de un verde plin de viata. Ei reusesc înca, pentru putina vreme, sa mai disimuleze prezenta, de aceeasi culoare cu frunzele, a roadelor lor apreciate pe intreg mapamondul, ce isi vor face aparitia in curând, odata cu scaderea temperaturii. 

In timp ce admir melancolic aceasta priveliste de toamna mediteraneana, în amintire îmi reapare superba melodie irlandeza din cartea de imnuri, “Iar cad frunzele padurii”, pe care chiar acum o fredonez. 

Nu pot sa nu ma gândesc si la semnificatia existentiala si teologica a acestei  privelisti, care îmi stârneste sentimentul trecerii rapide a timpului si vietii, împreuna cu gândul responsabilitatii personale în fata zilei judecatii divine, când roada propriilor noastre fapte va fi cercetata si rasplatita

Dincolo de obisnuitul unei zilei


09.09.2010

M-am sculat in dimineata aceasta, la fel ca în multe alte dimineti din ultimii ani, cu o stare de puternica indispozitie sufleteasca, care m-a însotit în timp ce alergam prin oras sa-mi fac anumite cumparaturi necesare pentru traseul de astazi si de mâine. Starea aceasta mi s-a accentuat înca si mai mult ajungând la fabrica, din cauza ca acolo lucrurile nu erau asa cum ma asteptam eu sa fie. 

In fine, cu o oarecare întarziere, mi-am facut pregatirile neceare si am pornit la drum simtind cum oboseala accentuata pe fondul de indispozitie îmi cuprinde tot trupul. 

Deodata, aruncând privirea in stânga mea, am observat muntele stâncos acoperit cu pâlcuri de tufisuri verzi, aducând un plus de culoare si contrast pe fondul multicolor format din rosul, galbenul si griul stancii, care in baia de lumina a soarelui oferea un tablou feeric ochiului suficient de sensibil sa priveasca in profunzime. 

De-a lungul drumului, de o parte si de alta, ma însoteau livezile de portocali, parca surâzând sub mângâierea razelor revarsate din belsug asupra lor de catre astrul zilei, mai blande totusi de-acum, iar in dreapta mea, destul de aproape, se putea vedea “marea cea mare” sclipind in luminä si destul de linistita, cu apele ei unduite in valuri marunte, uniforme si dese, pe ale carei tarm si plaje se însiruie statiuni moderne si luxoase de agrement si odihna, ce îti trezesc iluzia unor zile de relaxare si tihna, la care de multa vreme visezi. 

Privind aceste scene, atât de obisnuite ochilor mei, si totusi marcate de fiecare data de ceva nou si surprinzator - la fel cum o sotie iubita apare mereu in ochii sotului ei iubitor :-) -  mi-am reamintit de aprecierea sefului exprimata astazi la adresa felului în care îmi îndeplinesc munca, apoi mi-am lasat gândul sa zboare spre cineva a carei prietenie, întelepciune si credinciosie fata de Dumnezeu îmi da, in fiecare conversatie avuta împreuna in spatiul virtual, asa multa încurajare si speranta, intr-o reînoire a vietii cu sens si buna dispozitie, dincolo de toata amaraciunea, ranirea si debusolarea suferite in ultimii ani. 

Punând împreuna toate elementele disparate ale acestei dimineti, pentru o privire de ansamblu, am vazut în ele “zâmbetul” plin de bunavointa al lui Dumnezeu care doreste sa semene si astazi în sufletul meu samânta încrederii, curajului, nadejdii. 

In felul acesta, am început o noua zi de munca si efort, uitând senzatia de proasta dispozitie initiala si cu inima încrezatoare merg înainte, asteptand totusi o zi mai buna, o zi a implinirii sperantelor, o zi de neuitat, o zi a bucuriei si a încantarii. 

O zi pierduta


13.09.2010

In zilele trecute am citit un proverb atribuit lui Charlie Chaplin: “O zi în care nu ai râs este o zi pierdută”. Desi nu cred in totalitate ceea ce spune acest proverb cu privire la o “zi pierduta”, din punctul de vedere al filozofiei mele de viata, totusi recunosc în el o parte de adevar,  chiar si cu implicatii spirituale.

Cand un crestin, in ciuda fagaduintei protectiei si ajutorului divin, se lasa coplesit de întristare, teama sau disperare datorita loviturilor, pierderilor si nedreptatilor inevitabile in viata, încat nu mai este capabil sa îsi descreteasca fruntea, sa zâmbeasca, uneori chiar sa râda cu pofta in fatza a ceea ce este nostim, hazliu ori caraghios, sau pur si simplu ca o reactie de dispret in fata amenintarii vrajmase, nedrepte si arogante, nelasând astfel loc fricii si panicii, in suflet sau in expresia fetei, intr-adevar nu face altceva decat sa îsi iroseasca o zi din timpul acordat vietii sale pentru a experimenta încrederea, speranta, seninatatea, bucuria mantuirii si orice alta traire spirituala ce ar putea rezulta dintr-o serioasa si autentica umblare cu Dumnezeu.

O zi placuta si binecuvantata, cu incredere si senin in suflet, cu bucurie si buna dispozitie! Mie, mi-o doresc din toata inima si sper sa ma ajute Dumnezeu!

Metamorfoza

25.05.2012

Astazi, în zori de zi, când m-am trezit.
Cu ochi greoi, buimac si obosit.
Lipsit de chef, caci nu-mi pria trezirea.
Am auzit la geam privighetoarea.
Cânta frumos, cu glasu-i minunat.
Si-n ciripitul ei am descifrat.
Intr-un limbaj mai sus de ratiune.
O fi pe-a inimii frecventa? Nu pot spune!
Decât, ce dintr-odata-am inteles.
Mesajul care-n minte prindea sens:

 "De ce esti amarât acum cä te-ai trezit?
Ce vrei sa spui? Ca Domnul a murit!?
Nu! El e viu, tocmai ti-a daruit.
O noua zi cu zori ce-au rasarit!
Si-n plus ti-a dat o mare bucurie.
 Gandeste-o clipa la frumoasa ta sotie!
Un dar mai scump, mai drag, mai minunat.
In lumea asta, cine ti-ar fi dat?
Si sanatate, munca si speranta.
Prin harul Sau, chiar dis-de-dimineata?
Si-atâtea alte daruri. . .  Ce? Nu crezi?
Doar sa deschizi mai bine ochi si le vezi!
Sus capul! Ziua-aceasta ti-a sosit.
Ca timp de har, de munca si iubit.
Sa te dedici trairii prin credinta.
Cu rugaciune si cu pocainta.
Iar munca sa-împlinesti cu harnicie.
Prin cinste, ca o sfânta datorie.
Familia, un loc de bucurie.
Si fericirea, scumpa ta sotie!".

 Acesta e mesajul ce-am primit.
In al privighetoarei ciripit.
Din zori de zi scaldata in lumina.
Cu optimism si-o viata mai senina.

Vi-l dau si voua, de vreti sa-l cititi.
Ca-incurajare, daca va treziti.
Vreodata, fara chef, cu-amaraciune.
Nemultumiti, ca nu va merge bine.
Nimic, ci toate-n viata par pe dos.
Si nu vorbiti decât morocanos.
Opriti-va putin si meditati!
Nu va lasati de negativ purtati!
Atâtea lucruri bune si frumoase.
Sunt, si ramân vederii noastre-ascunse.
In fiecare zi de stres si-îngrijorare.
In timp ce viata trece pentru fiecare.
Si niciodata nu se-întoarce înapoi.
Consuma totul, pleaca si ne lasa goi.
Dar, dincolo de-atâtia spini si maracini.
Exista farmec, taina si minuni.
Ce pot sa-aduca vietii frumusete.
Cu primavara, flori si tinerete.

Asa ne este viata

22.05.2012

Framântari si sarcini grele ne împovareaza viata.
Ochi cu cearcane si riduri, cu tristete umplu fata.
Noaptea ni se risipeste somnul prin treziri din vise.
Bântuite de necazuri si de ranile deschise.
                                                                                       
Ce purtam adânc in suflet, cu-amintiri tulburatoare.
Din lovirile vrajmase, nedreptatea care doare.
Prea mârsav roade minciuna manevrata pe la spate.
Ne pateaza omenia prin cuvinte necurate.

Idealuri sfarâmate prin manifestari de ura.
Neînteleasa si absurda, fara noima, fara gura.
Fara vorbe de iertare, cu lacrimi vindecatoare.
Ce arunca si îngroapa toate relele-n uitare.

Adevarul si dreptatea, stau in carcera obscura.
Cu catuse încuiate. Sunt liberi cei ce ne fura.
Munca, visul, probitatea, si ne lasa tristi si goi.
Nu-i framânta nici o clipa judecata de apoi.

Uite asa, ne ducem viata, lumânari de ceara-aprinse!
Pentru asa fragilitate, jocuri prea periculoase!
Doar, câstig meschin la pretul clipei de vremelnicie.
Când jertfesti margaritare si valori de vesnicie!

Va veni si cercetarea vietii pentru fiecare.
Adevarul si dreptatea libere de închisoare.
Fara cautari la fata, vor echilibra balanta,
Vor conta atunci rabdarea, si iubirea, si credinta.  

Invierea lui Isus



Matei 28:1-10

Prin moarte violenta, iudeii au ucis.
Pe cruce la Golgota, pe-al Cerului Trimis.
I-au întarit mormântul, apoi l-au sigilat.
Si-au pus soldati de paza, sa nu fie furat.         

Infasurat în panze sta trupul lui Isus.
In grota cea din stânca unde fusese pus.
In graba, caci apusul de soare spre Sabat.
Impiedica sa fie-n miresme îmbalsamat.

In ziua cea dintâi, chiar dis-de-dimineata. 
Cu miruri si miresme si multa cutezanta.
Femeile venira cu jale la mormânt.
Sa-ncheie-n reverenta tristul deznodamânt.

Mare le-a fost mirarea cand au ajuns la grota.
Caci piatra la intrare fusese pravalita.
Si au vazut un înger în alb straluminat.
Ce le-a vestit minunea ,“Hristos a înviat”!

Ele au plecat cu frica si mare bucurie.
S-anunte ucenicii, s-aduca marturie. 
Ca e deschis mormântul si Domnul a înviat.
Cel ce-a murit pe cruce e viu cu-adevarat.

Pe când duceau  în graba solia minunata.
Insusi Isus, dovada-învierii li Se-arata.
Cu-aceeasi voce tandra minunea le proclama.
“Va bucurati!” caci Eu sunt, sa “n-aveti nici o teama!”

Duceti-va si spuneti discipolilor Mei.
Sa mearga-n Galilea, sa Ma-ntâlnesc cu ei!. . .
Cu reverenta adânca, uimite se plecara.
Si Celui Înviat, ele se închinara.

Din clipa aceea sfânta, s-a raspândit in lume.
Mesajul învierii cu-al mântuirii Nume.
Mai minunat sub ceruri, mai sfânt, mai glorios.
Caci n-a fost dat alt nume, cum e Isus Hristos.

Precum, aceste sfinte femei au anuntat.
Minunea glorioasa, "Hristos a înviat!".
La fel si noi sa mergem cu vestea mântuirii.
Spre lumea-ncorsetata in mreaja ratacirii.

Spre cei ce trec prin viata cuprinsi de frica mortii.
Traind în întuneric, fara speranta vietii.
Cea vesnica, cu Domnul cel mort si înviat.
Ce-n sferele maririi domneste ca Împarat.

Mesajul invierii din sfânta dimineata.
Ce ne-a rodit in suflet cu pace si credinta.
Sa-l proclamam in lume, cu-a noastra marturie.
De viata transformata prin har si bucurie.

 19.05.2012

Amintiri de luna mai

16.05.2012

Când vad salcâmul înflorit.
Si macii printre holde.
Si câmpul tot acoperit.
De viata, ce a zamislit.
In degradeu de verde.

Imi vin in minte amintiri.
Din vremi demult apuse.
Cu-a mele fragede iubiri.
Si cu dorinti de împliniri.
In inima ascunse.

Imi amintesc cum ma jucam.
Pe câmp, unde-i izvorul.
Gandaci de mai, în zbor prindeam.
Si-apoi în palma îi puneam.
Sa-înceapa iarasi zborul.

Pe firul ierbii de vedeam.
Suind o mämärutä.
Pe-un deget tandru o puneam.
Si-apoi în cântec o-întrebam.  
Cine-mi va fi dragutä?

Pe iarba-adesea stam culcat.
Si-mi fauream din vise.
O casa. . . micul meu palat.
De trandafiri inconjurat.
Si tufe de narcise.

Iar cei doi câini ma însoteau.
In joaca mea  fecundä.
Un lemn departe-l aruncam.
Si hotarât le porunceam.
Sa fuga ca sa-l prindä.

Si alergam cand se-însera.
Cu fatza zambet toata.
Când glasul mamei ma striga.
Si cu iubire îmi spunea.
Ca cina-i pregatita.

Apoi, târziu pe-întunecat.
Venea acasa tata.
De la ogor, din greu lucrat.
De la povoara ce-a purtat.
Când cina era gata.

Iar eu ´nainte de culcat.
Cântam cu xilofonul.
De balta întreaga acompaniat.
In sunet de cânt minunat.
Pana-mi venea iar somnul.

Era frumos, ce sa mai spun!
Pe iarbä lânga casa.
Si cu salcâmii lânga drum.
Si flori de câmp, cu-al lor parfum.
O, ce viata frumoasa!

Ce-a mai ramas de-acele vremi?
Nimic, doar amintirea.
Pe care-adesea o mai chem.
Din umbra-acelui timp boem.
Cu dorul si iubirea.

Respingere si jertfa













13.05.2012

"A venit la ai Sai, si ai Sai nu L-au primit" Ioan 1:11

N-am înteles tristetea Scripturii care spune.
Despre Isus, Cuvantul, care-a venit in lume. 
Sa-Si caute poporul, pe care l-a iubit.
Dar, ce dezamagire. . . "ai Sai nu L-au primit"!

El le-a facut doar bine prin fapte de iubire.
Cand le vorbea de Tatal. . . ah, ce rastalmacire!
L-au înteles aiurea si ura i-a convins.
Ca vrednic e de moarte si astfel L-au respins.

Citeam cu sentimentul vadit de nedreptate.
Despre Isus, Cuvântul tratat cu rautate.
Dar n-am vazut adâncul durerii ce sfâsie.
Si inima si duhul, si-a vietii bucurie.

Pana-am ajuns la cruce, pe Golgota-înaltata.
Cu crucea mea pe umar si cu durerea-mi toata.
Am contemplat misterul Celui ce-a fost respins.
Si-am înteles ce-înseamna durerea de proscris.

Am învatat la cruce, ce-în scoala niciodata.
A dragostei slujire, chiar si nemeritata.
De cel slujit, cu sânge si rani de sacrificiu.
Si-n loc de-o vorba buna, ti-întoarce doar supliciu.

Adesea, vin la cruce cuprins de-înmarmurire.
Sa-învat ce-ascunde taina iertarii din iubire.
A celui mai din urma, mai mare pacatos.
Ce-a fost salvat din moarte prin jertfa lui Hristos.

Cum stau plecat la cruce, sa-Ti înteleg durerea.
Doamne, sadeste-n mine iertarea si iubirea.
Ca rod al crucii Tale, în jertfa sa traiesc.
Chiar si respins cu ura, ca Tine sa iubesc. 

De ce Doamne?

“Accident mortal în Capitală: O tânără de 23 de ani a fost spulberată pe trecerea de pietoni de un vitezoman”. Acesta este titlul unei stiri dramatice de acum doua zile, la fel ca multe altele care ocupa zilnic spatiul ziarelor si posturilor de televiziune.

Cat de vulnerabila ne este viata! In doar cateva secunde, pe neasteptate, putem trece din conditia cea mai promitatoare si plina de speranta împlinirii vietii, in tarâmul de dincolo, al celor pentru veci plecati! Un accident vascular, un infart, un accident de masina, din vina proprie sau din vina altuia, ori pur si simplu din pricina unei stupide defectiuni mecanice, pot marca linia de trecere spre lumea de dincolo. 

Nimeni, în toate facultatile mentale, nu vrea sa traverseze de buna voie aceasta frontiera! Nici persoana cea mai vârstnica! Natura umana se da inapoi cu groaza din fata mortii! Ea ne este musafirul cel mai nedorit si nepoftit! 

Este trista moartea si la batrânete, însa la tinerete este o drama de proportii, care lasa in urma, mai mult de o viata distrusa, mai mult decat o singura victima. Ah!. . . numai parinte sa nu fi intr-un asemenea caz! Ce viata mai poate avea un parinte care îsi conduce copilul la mormânt? In lipsa credintei puternice in Dumnezeu, de cele mai multe ori, recuperarea unei vieti normale este imposibila! 

Intr-un asemenea caz, inevitabil, ni se ridica in minte intrebarea: de ce Doamne? Nu ai putut Tu împiedica o asemenea tragedie? Nu esti Tu Atotputernic? Unde ai fost Tu in clipa în care un sofer iresponsabil a curmat viata unei tinere in floarea varstei? 

Sunt multe intrebari ce ni le punem într-o asemenea situatie. Sunt si raspunsuri posibile care se pot da. Insa intrebarea care face lumina asupra tuturor intrebarilor este: Unde a fost Dumnezeu cand Fiul Sau murea pe cruce? Unde eram noi, oamenii, atunci? Care ne era rolul in acea scena dramatica? Eram oare asemenea vitezomanului sofer iresponsabil? Dar Dumnezeu?  In 2 Cor 5 :19 ni se spune ca la cruce, “Dumnezeu era în Hristos, împacând lumea cu Sine, netinându-le în socoteala pacatele lor”.

Este clar! Pacatul are niste consecinte pe care nici Dumnezeu nu a putut sa le evite! Deoarece, El suferea in Fiul Sau toata drama crucii. Iar, El era complet nevinovat! Nici noi, cei vinovati, nu avem cum evita consecintele, adesea, cele mai absurde ale pacatului prezent in lumea noastra! Fie ca suntem responsabili, fie ca altcineva este responsabil! Pacatul poate fi iertat, însa consecintele lui nu pot fi evitate!

Ceea ce scoate în evidenta caracterul si mai aberant al pacatului este faptul ca adesea oameni nevinovati sufera consecinte ale unor pacate de care altii sunt responsabili. Nicaieri nu se vede mai bine aceasta fatza hidoasa a pacatului, decât la crucea de pe Calvar. 

Domnul Isus Hristos, Dumnezeu in trup, a scapat definitiv de orice întepatura dureroasa a pacatului, de care El nu era responsabil, numai atunci când a trecut victorios prin usa mormântului lasat gol, ca marturie a invierii Lui glorioase! Numai atunci cand, asemenea lui Isus Hristos si datorita Lui, si noi vom trece in lumea de dincolo, pe usa miraculoasei experiente a invierii din ziua vesniciei, vom scapa de toate consecintele dramatice ale pacatului, pentru totdeauna. Doar atunci se va implini Cuvantul care spune, "EL va sterge orice lacrima din ochii lor! Si moartea nu va mai fi! Nu va mai fi nici tânguire, nici tipat, nici durere". Apoc  21:4. 

Pâna atunci, insa, trebuie sa ne purtam sarcinile si poverile vietii, iar in harul si puterea lui Isus Hristos va trebui sa ne purtam cu rabdare si credinciosie  tzepusul din trup si din suflet! Pana atunci dramele, bolile, necazurile nu ne vor ocoli! Adesea ii vor lovi pe cei mai buni, mai curati, mai sfinti! 

Faptul cel mai important este ca cei ce sunt ai lui Isus Hristos nu vor cunoaste tragedia disperarii lipsite de consolare. Deoarece, in Dumnezeu nu exista tragedie, nu exista nimic tragic! In Dumnezeu, chiar si un absurd accident al unei tinere in primavara vietii, provocat de o persoana iresponsabila, poate sa aiba o solutie binecuvântata, in cele din urma. In lumina invierii Domnului nostru din mormânt, pe care de curând am celebrat-o, încercarile si dramele acestei vieti au un alt sens si un alt înteles, decât tot ceea ce inseamna o tragedie. In Isus Hristos, viata spulberata, indiferent de vârsta sau conditii, poate sa cunoasca o noua primavara, mai frumoasa si mai înfloritoare!

Important este sa avem credinta si sa fim ai lui Isus Hristos! Amin!

 11.05.2012

Destin

Psalm 8
Ce este omul Doamne ca sa îl iei in seama?
Sa Te cobori din slava, ca Om sa-i stai in preajma?
Si sa-l tratezi ca Frate, cu-atâta bunatate?
Caci nu-i decât o mâna.
Firava de tzarâna.
Un abur care piere.
Ca zborul de scâteie.
O viata efemera, din zile consumate.
Adesea, prea devreme, cu chip de tinerel. . .
Ce este omul Doamne, sa Te gandesti la el?

Tu esti Atotputernic! E-o taina a Ta Fiinta!
Tu esti Fantana vietii, Izvor de cunostinta!
Cu mintea-mi limitata, nu pot cuprinde cerul.
Puzderiei de stele.
Si ce se-ascunde-n ele.
Stiintei provocare.
Spre vanä cautare.
Cum as putea eu oare ca sa-Ti patrund misterul?

Ma copleseste faptul ca Te gandesti la mine! . . .
De n-as avea Cuvantul rostirilor divine.
Cu revelatii sfinte, cuvinte de povata.
 Care-mi vorbesc de Tine.
Si rostul meu in viata.
N-as sti de unde sunt.
Si nici încotro merg.
Sau ce drum sa aleg.
In scurta-mi existenta.
Spre ceea ce s-ar parea a fi.
Un nihilist destin cifrat in nefiinta.

Dar, Tu mi-ai dat Cuvântul
In care imi vorbesti.
Prin Duhul Sfânt si astazi.
Si-mi spui ca ma iubesti.
Faptura mâinii Tale sunt.
Fiindca m-ai creat.
Ca chip al Tau in lume
Si m-ai rascumparat.
Prin crucea-ìnsângerata.
A Domnului Isus.
Din viata-mi efemera.
Si-al deznadejdii-apus.

Acum, stiu cine sunt si ce scop am in lume.
Caci mi-ai dat viata noua, speranta si un nume.
Din umbra existentei si-a mea vremelnicie.
Ma-îndrept cu Tine Doamne, spre zari de vesnicie.

 07.05.2012

Tablou de primavara

Au înflorit iar macii pe razoare.
Par un tablou de opera maiastra.
Stau mândri printre flori multicolore.
In mângaierea razelor de soare.
Sedusi de-a pasarelelor orchestra.

In zori de zi petalele-si rasfatza.
Cu limpezire-n picurii de roua.
Imbujorati cu rosu-aprins pe fatza.
Ma-înveselesc chiar dis-de-dimineata.
Si ma îmbie la o viata noua.

Oricat de viu si-ar etala culoarea.
Petalele de maci se ofilesc.
Dar pana-atunci isi împlinesc menirea.
De mesageri, ce îmi vestesc iubirea.
Statornica, a Tatalui ceresc.

O, maci frumosi scaldati in stralucire!
De soare cald si-n adieri de vant.
In efemera voastra vietuire.
Voi mi-aratati a dragostei slujire.
Prin tot ce-i mai frumos, curat si sfânt.

In lumea noua care va sa vina.
S-aduca viata fara vestejire.
Corole rosu-aprinse in lumina.
De maci crescuti in forma lor deplina.
Vor proclama a Domnului marire!

 02.05.2012

Te vreau la dreapta mea

17.04.2012- In avion

Doamne!

In fiecare clipa Te vreau la dreapta mea.
Mi-e teama sa merg singur, pe-a vietii cale grea.
Pericole multime adesea ma pandesc.
Unde-as gasi scapare atunci cand le-intalnesc?

De nu esti Tu cu mine as fi precum un pai.
Luat de vantul rece ce bate peste plai.
Sau precum caprioara ce fuge ingrozita.
Sa scape cand din urma de lupi este-incoltita.

Numai la Tine, Doamne, pot sa gasesc scapare.
De bate cu furie furtuna-ingrozitoare.
Când Cel Atotputernic furtunii porunceste.
Oricat de furioasa, pe loc se potoleste.

In mine nu-i putere, ci numai slabiciune.
Cum sa rezist in lupta cu hoardele nebune.
De demoni ce m-ataca sa-mi fure mantuirea.
Cu bucuria vietii, credinta si iubirea?

Te rog Doamne Isuse sa stai la dreapta mea!
Pe drumul vietii mele, prin lumea-aceasta rea.
Cand vine incercarea, Te rog da-mi biruinta!
Cu pacea Ta cereasca, rabdarea si credinta.

Hristos a înviat!













Hristos a inviat! Ce veste glorioasa!
Nu s-auzit vreodata o veste mai frumoasa.
Prin moartea Sa pe cruce, pe moarte a calcat.
Din Locuinta mortii El S-a eliberat.

Hristos a inviat! Cuvant de biruinta!
Ce naste din miracol si duce la credinta.
Infranta este moartea, mormantul e deschis.
Nu e decat o usa ce da spre Paradis.

Hristos a inviat! Invesmantat in slava.
Zdrobi dusmanul vietii, a sarpelui otrava.
Cantati cu-inflacarare cantarea bucuriei.
A invierii noastre din ziua vesniciei!

Hristos a inviat! S-auda lumea toata!
Sa strige toti crestinii solia minunata!
Hristos Isus domneste in sferele maririi.
Cantati uniti prin cruce cantarea mantuirii!

 15.04.2012  - Sarbatoarea Pastelor

Nu pentru vina Lui!























13.04.2012 - Vinerea Mare

Nu pentru vina Lui L-au dat la moarte.
Pe Fiul omului, Isus Hristos.
In ziua pregatirii pentru Paste.
Soborul si romani cu-a lor oaste.
Ci pentru-un om ca mine pacatos.

Nu pentru vina Lui purta rusinea.
Pe cruce pironit ca un tâlhar.
Ci sa-mi ofere gratuit iertarea.
Prin sange sfânt pacatelor spalarea.
Si-învesmantare-n haina Lui de har.

Nu pentru vina Lui striga-n durere.
“Eli, Eli, de ce m-ai parasit?”
Ci pentru-a mea stupida ratacire.
Sorbea din cupa-amara ca de fiere.
De abandon in iad, nemântuit.

Nu pentru vina Lui pieri lumina.
In intuneric dens infricosat.
Ci pentru faptul ca purtam eu vina.
Si stam in alianta cu Satana.
Incât pamântul s-a cutremurat.

Dar, intr-o zi El imi vorbi in taina.
De jertfa Lui, izvor divin de har.
Imi oferi in dar a vietii haina.
Tesuta din iubirea ce-incununa.
Iertarea mea pe cruce la Calvar.

Acum de sarbatorile pascale.
Cu inima profund induiosata.
De chinul greu al patimilor Sale.
Ma plec la crucea Lui in inchinare.
Si-I proslavesc salvarea minunata.

Amin!

Seminte ale urii

10-11 ianuarie 2012

Motto: "Fiindca au semanat vânt, vor secera furtuna" Osea 8:7 "Ati arat raul, ati secerat nelegiuirea... Semanati potrivit cu neprihanirea si veti secera potrivit cu indurarea" Osea 10:12-13

 Seminte-ale urii adanc semanate.
In tarina vietii, din suflet si minte.
Din ani de pruncie, de mâini necurate.
Prin intrigi subtile, loviri pe la spate.

O, câta durere si câta mâhnire!
Si-atata-intristare, cu-a voastra rodire.
Mi-aduceti in suflet, in ceas de-inserare.
Cand noaptea coboara cu grea-insingurare.

Seminte-ale urii aveti in minciuna.
O arma perfecta in lupta nebuna.
Ce-o duceti de veacuri spre tzeluri meschine.
Putere suprema-intr-o lume-n ruine.

Sa stingeti dreptatea zdrobind adevarul.
Sub talpa terorii, ce-aduna tot raul.
Ce poate sa nasca a voastra furie.
Prin vorbe murdare si prin calomnie.

Seminte-ale urii pios aruncate.
In loc de-inchinare, de fetze prea sfinte.
Cu masti de slujire, fireasca chemare.
Spre tron de putere, se calca-n picioare.

O, cata rusine si dezamagire!
Vesmantul murdar, poleit in sfintire.
Cu pete de sange din crima frateasca.
Pe vers din cantarea, “iubire cereasca” .

Seminte-ale urii ce umpleti tot lanul.
De grâu, cu neghina, si stingeti elanul.
Acelui ce spera in vremea-innoirii.
In ziua iertarii si-n clipa iubirii.

Voi, insa, impingeti sperantza-in iluzii.
Cu vise desarte ce-apun in contuzii.
De suflet ranit si lovit de durere.
Ce-si plange amarul cu gust ca de fiere.

Seminte-ale urii din iad rasarire.
Din fum de pucioasa, spre-a mortii-implinire.
Ideal diavolesc intr-o lume pe dos.
Cu glorii desarte si fara Hristos.

O, cat de hidoasa va e zamislirea!
Caci, nasteti sa stingeti in oameni iubirea.
Si umpleti pamantul cu inimi zdrobite.
Familii in ura si nefericite.

Parinte ceresc Îti implor indurare!
Prin jertfa pe cruce Îti cer izbavire!
Cand soarta nedreapta cu chin ma strapunge.
Si iadul demonic spre ura ma-impinge.

Te rog, Doamne sfinte, salveaza-mi gradina!
De ura si moarte si smulge-i neghina.
Si seamana-n taina samanta iubirii.
Sa creasca prin Duhul ca rod al sfintirii.

Adu-mi bucuria si viata senina.
Si scalda-mi fiinta-n cereasca lumina.
Si pune-mi in gura o noua cantare.
Un psalm de marire in duh de-inchinare.

Sa-Ti cânt izbavirea de-a iadului noapte.
De firea-mi cazuta, de ura si moarte.
Cantarea cea noua cu vers de jertfire.
Compusa pe cruce in ton de iubire.

Retrospectiva

 26.12.2011 

Scrisa sub impactul vestii tulburatoare a sinuciderii unui coleg de munca, in ziua sarbatoririi Nasterii Domnului, deprimat din cauza sentimentului de singuratate si abandon, datorita problemelor din familie.

De n-ai fi fost Doamne cu mine.
Cand valuri mari s-au ridicat.
Si, vantul suiera turbat.
As fi cedat in slabiciune.
De val as fi fost spulberat.

De nu mi-ai fi dat Tu speranta.
Ca dincolo de orice rau.
De tot ce-in viata este greu.
Biruitoare e credinta.
M-ar fi zdrobit necazul meu.

De nu mi-ai fi fost mangaiere.
Tu, Doamne, cand eram cazut.
In abandon si-in grea durere.
In plansul lacrimii amare.
De calea Ta m-as fi pierdut.

Si-as fi cazut in disperare.
De necredinta coplesit.
Cuprins de ura si frustrare.
Si de dorinti de razbunare.
Vrajmasul m-ar fi nimicit.

Dar Tu nu m-ai lasat in groapa.
Ci-n graba mana mi-ai intins.
M-ai ridicat si pus pe stanca.
Mi-ai risipit dureri si frica.
Cu vindecare m-ai atins.

Te preamaresc din suflet Doamne!
In fata Ta umil ma-inchin.
Caci ai privit cu har spre mine.
Mi-ai dat iar zilele senine.
Slavit sa fii in veci! Amin!

Invitatia lui Isus

26.11.2011

“Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă. Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi de la Mine, căci Eu sunt blând şi smerit cu inima; şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre. Căci jugul Meu este bun, şi sarcina Mea este uşoară.” (Matei 11:28-30).

A. 1. “Veniti la Mine” este o invitatie. Ea arata catre un Dumnezeu cu fatza zambitoare, luminata si plina de bunavointa, care cheama, invita, primeste, care este cu bratele intinse si usa deschisa, pentru cel care aude, care doreste sa vina, sa intre.

Ce imagine diferita despre Dumnezeu este aceasta, in comparatie cu imaginea unui Dumnezeu distant, rece, exigent si aspru, pe care o aveau ascultatorii initiali ai acestei invitatii! Ei erau oameni umili, simpli si fara educatie formala (vers.25), care isi aveau propria lor imagine despre Dumnezeu, obtinuta din modelele despre El, oferite de reprezentantii Lui pamantesti: fariseii, saducheii, preotii si levitii. Scrupulozitatea, mandria si superioritatea religioasa, insotite de raceala, dispretul si indiferenta celor care se considerau calauze spirituale, nu numai ca deformau imaginea adevarata despre El, dar, mai mult, ii impiedica pe oameni sa vina la El.

Mesajul lui Isus, insa, este cu totul diferit, nu numai in cuvinte rostite, ci si in atitudine si comportament. El cade asupra inimilor lor ca si o ploaie binecuvantata asupra pamantului uscat de seceta. Vocea Lui duioasa si prietenoasa, se aude rostind: “Veniti la Mine!”. El invita pe oameni la Sine. El ii primeste pe “cei truditi si impovarati”. El nu respinge, nu inchide usa. Si, pentru ca ascultatorii Sai Il considerau un prooroc, ei puteau sa vada in Isus din Nazaret o alta fatza a lui Dumnezeu, o fatza neobisnuita lor, zambitoare, luminata si binevoitoare.

A. 2. Sa observam faptul ca invitatia intiala a lui Isus nu este la acceptarea unei dogme sau doctrine, a unei biserici anume, a unei filozofii sau sistem de crezuri. El spune: “Veniti la Mine!”. El cheama pe oameni la Sine. El, ca Persoana este important, mai intâi de toate. Este adevarat ca doctrina, crezul si biserica isi au importanta si rolul lor, insa niciodata separate de El.

Pentru ca omul sa fie smuls din imparatia intunericului si adus in imparatia lui Dumnezeu, el nu trebuie sa-si inceapa traseul lui spiritual si nu trebuie sa se limiteze pe parcursul lui, la simpla conformare cu o invatatura sau practica religioasa. El trebuie sa-si schimbe viata in urma intalnirii personale cu Isus Hristos, singura experienta care-l confrunta pe om cu sine, cu saracia si insuficienta lui, cu nevrednicia si decaderea sa, dar, mai mult, singura experienta care poate raspunde nevoilor lui celor mai profunde dupa eliberarea constiintei vinovate, dupa curatie si dreptate morala. Numai in urma intalnirii personale cu Domnul Isus Hristos, omul isi schimba radical viata, prin pocainta si nastere din nou. Aceeasi experienta a pocaintei si comuniunii zilnice cu Mantuitorul il poate mentine, in continuare, pe traseul ascendent dinspre imparatia lumii acesteia spre imparatia lui Dumnezeu.

Iar, pentru ca sa nu minimalizez, totusi, importanta doctrinei, crezului si bisericii, in viata crestinului, eu cred ca experienta spirituala de mai sus, obtinuta zilnic in urma intalnirii personale cu Domnul Isus Hristos, este sufletul sau energia vietii de credinta, care-l motiveaza si-l mentine pe om pe traseul catre cer, iar doctrina, crezul si biserica sunt doar cadrul, cu jaloanele si indicatoarele in care se desfasoara tot acest traseu. De aceea Isus, inainte de toate ne cheama la Sine, zicand, “Veniti la Mine!”. Ne cheama la o intalnire personala cu El, la o experienta spirituala transformatoare, care se gaseste numai in relatia cu El ca Persoana.

Esecul vizibil din viata multor crestini consta in faptul ca ei isi incep traseul credintei prin raportarea la un crez sau o biserica si nu printr-o intalnire personala cu Domnul Isus Hristos, singura experienta mantuitoare, sau daca odata au avut aceasta experienta la inceput, nu au inteles nevoia continuarii ei, limitandu-se doar la apartenenta la o biserica si la simpla marturisire a unui crez.

B. 1.  Invitatia lui Isus nu este universala, ci se adreseaza numai unei anumite categorii de persoane: “Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi si Eu va voi da odihna!”. Invitatia, deci, este limitata la cei care intra in categoria celor “truditi si impovarati”. Ea nu se adreseaza celor care zic: “sunt bogat, m-am imbogatit si nu duc lipsa de nimic” (Apoc. 3:17), care nu au cum sa se simta truditi, obositi si impovarati, deoarece ei nu trebuie sa roboteasca si sa depuna vreun efort in asigurarea existentei, ci mai degraba, se simt  plini de ei insisi, autosuficienti si mandri. Asa era in vremea aceea o buna parte a fariseilor si carturarilor. Lor, Isus nu le  slujea la nimic, nu le lipsea, se simteau bogati spiritual si de acee L-au respins si L-au omorât.

Prin urmare, invitatia Sa se adreseaza numai celor care se simt truditi si impovarati. Se intelege, ca aspectul limitativ sau restrictiv al invitatiei nu are nimic arbitrar din partea lui Isus. El nu cauta la fatza omului. El nu respinge pe nimeni, deoarece, El doreste “ca toti oamenii sa fie mantuiti si sa vina la cunostinta adevarului” (1Tim.2:4). Limitarea invitatiei este, insa, determinata de starea spirituala a celor care nu se simt truditi si impovarati, care nu simt ca au nevoie de Isus in viata lor, care au o parere foarte buna despre ei insisi si isi sunt autosuficienti.

B. 2. Categoria de persoane vizate de invitatia lui Isus este descrisa prin “truditi” si “impovarati”, doua cuvinte, care arata catre aceeasi nevoie dupa odihna, insa din perspective diferite. Primul arata aspectul activ, iar al doilea aspectul pasiv al problemei care duce la lipsa de odihna.

Truda este rezultatul muncii grele, cu efort prelungit, in care muschii sunt incordati, adesea, la maxim si istoviti de putere. Impovararea, in schimb, este rezultatul a ceva ce apasa asupra mainilor si umerilor celui care poarta o povoara. Atat pentru cei care trudesc din greu, cu eforturi extenuante, sa obtina obiectivul propus, cat si pentru cei care sunt apasati de diferite sarcini sau poveri pe care trebuie sa le poarte, nevoia lor urgenta este odihna. Invitatia lui Isus este adresata tutoror acestor persoane.

B. 3. Expresia “truditi si impovarati”, mai intai de toate, are un sens spiritual. Ea se refera la ceea ce trudeste si impovareaza sufletul omului in relatia sa cu Dumnezeu, anume, lupta sa de a obtine neprihanirea sau calitatea de a fi drept si sfant inaintea Lui, precum si nevoia de eliberare de povoara vinovatiei pacatului, pe care fiecare om, datorita decaderii universale, o poarta si apasa greu asupra sa.

Confruntati cu aceasta problema, unii se angajeaza in tot felul de ritualuri, ceremonii, fapte si sacrificii, incercand, in felul acesta, sa-si linisteasca constiinta si sa-si gaseasca sentimentul eliberarii de vinovatie si meritul personal pentru a fi acceptat inaintea lui Dumnezeu, dar constata ca dupa ce s-au supus la toate acestea, eforturile lor ii lasa doar cu truda in suflet si cu sentimentul impovararii spirituale. Ei nu-si gasesc linistea si eliberarea sufletului lor. Viata lor este o continua cautare, lupta si truda, insa, fara sa-si gaseasca odihna.

Ceea ce se intampla in religiile necrestine, cum sunt hinduismul, budismul si mahomadanismul, bazate pe invatatura automantuirii proprii, este un exemplu graitor in aceasta privinta. Fenomenul acesta, insa, este caracteristic si anumitor crestini care merg pe un drum gresit in cautatea neprihanirii si mantuirii lor inaintea lui Dumnezeu.

Altii, dupa ce au incercat prin efort personal sa fie buni si credinciosi, neprihaniti si acceptabili inaintea lui Dumnezeu, confruntati in mod repetat cu propriul lor esec, se descurajeaza si renunta sa mai lupte. Impovarati in sufletul lor isi zic: Degeaba ma lupt! Nu am cum sa traiesc o viata fara pacat. Nu ma pot elibera de vinovatie inaintea lui Dumnezeu”!

In sufletul fiecarui om cinstit cu sine, exista o grea povoara de culpabilitate si nevrednicie! Memoria lui este plina de amintiri dureroase, care fac sa-i fie rusine si sa-i umple sufletul cu vinovatie. Din nefericire, unii incearca sa-si alunge angoasa culpabilitatii in relatie cu divinitatea si sentimentul de neplacere fata de sine, prin angajarea in activitati de munca sau distractive, care abat atentia de la aceasta problema. Altii, care ajung sa fie coplesiti in sufletul lor de aceasta povoara si nu mai pot dormi noaptea sau cad in depresie, incearca sa caute ajutorul cabinetelor de psihologie sau psihiatrie.

Desi, asemenea “specialisti” moderni in tratarea problemelor sufletului omenesc, au ajuns foarte populari, iar meseria lor destul de banoasa in tarile avansate economic, eu nu cred ca aceasta este calea de a gasi solutia adecvata. Ba mai mult, in atatea situatii, interventia unor asemenea “specialisti” au complicat si mai rau viata acelei persoane care a recurs la ajutorul lor. Deoarece, solutiile oferite de ei, bazate pe conceptele filozofiei freudiene, care considera ca toate problemele sufletesti ale omului au ca fundament pulsiunea sexuala, au impins-o la relativism moral, la descatusarea din interdictiile constintei, asa zis, gresit educate in conceptul fals al pacatoseniei, la experiente care, dupa ce au afundat-o mai adanc in vinovatie, au lasat-o fara speranta, goala si pustie in suflet, straina si pierduta de sine.

Exista o alta cale de rezolvare a acestei probleme, o cale sigura, care aduce vindecare sufleteasca, aduce odihna. Aceasta este acceptarea invitatiei lui Isus, care zice: “Veniti la Mine, toti cei truditi si impovarati si Eu va voi da odihna”! Eliberarea de truda si impovararea pacatului se afla doar in Isus Hristos. Prin acceptarea Sa ca Mantuitor, prin credinta in jertfa Sa inlocuitoare si rascumparatoare pe cruce, pacatele noastre sunt iertate, viata ne este curatita, iar vinovatia constiintei indepartata. Indreptatit prin credinta in Domnul Isus Hristos, omul sta inaintea lui Dumnezeu nevinovat si neprihanit.

O asemenea experienta tulburatoare au avut-o trei dintre cele mai mari personalitati ale bisericii crestine, care si-au pus amprenta asupra ei in timp, anume, apostolul Pavel, fericitul Augustin si reformatorul Martin Luther. Ingroziti de judecata si dreptatea divina, fiecare din cei trei se lupta sa obtina starea de neprihanire si acceptare in fata lui Dumnezeu, pe aceeasi cale a manturii prin faptele proprii, ceea ce i-a condus la o serioasa criza a vietii lor spirituale, pentru ca in cele din urma, intalnirea cu Domnul Isus Hristos si cu neprihanirea Sa acordata gratuit celui care crede in El, sa le aduca binecuvantata si fericita experienta a acceptarii si mantuirii divine.

Multumim lui Dumnezeu ca experienta aceasta este si propria noastra experienta salvatoare! Pentru ca ne-am pus credinta in Domnul Isus Hristos, ne bucuram si noi de aceeasi speranta si mantuire! Sa ne odihnim, deci, inimile in aceasta frumoasa si binecuvantata Evanghelie! Iar, cand truda si oboseala pe calea credintei ne impresoara in slabiciunea naturii noastre omenesti, sa alergam degraba la Domnul nostru Isus Hristos si sa ne invioram sufletul cu speranta si bucuria mantuirii pe care le gasim doar in El.

B. 4. In al doilea rand, expresia “truditi si impovarati”, dincolo de sensul ei spiritual, are si un sens literal, existential. Cei ce ascultau invitatia lui Isus, “Veniti la Mine!”, erau oameni simpli (vers.25), pastori, agricultori si pescari. Ei traiau la un nivel de subzistenta precara, pentru care munceau din greu, cu truda si sudoare pe ogor, in barca de pescuit, sau cu oile la pascut, expusi caldurii ziua si frigului noaptea, precum si intemperiilor vremii. In plus, mai aveau si taxe mari de platit, fiind adesea jecmaniti de vamesii lacomi, vanduti autoritatilor romane opresoare. Adesea, le era greu sa asigure  hrana zilnica minima pentru ei si familiile lor. Erau zile cand, pur si simplu, rabdau de foame.

Acestor oameni truditi si impovarati, obositi si apasati, de munca grea, de grija zilei de maine, de crize si lipsuri, de probleme de tot felul, Isus le spune, “Veniti la Mine, toti cei truditi si impovarati si Eu va voi da odihna”! Cu siguranta, aceste cuvinte au intrat in rezonanta directa cu problemele lor existentiale si au trezit un ecou al sperantei pentru o zi mai buna, pentru ei si familiile lor, cu ajutorul proorocului Isus din Nazaret, a carui putere in cuvinte si fapte miraculoase, era dovada ca o asemenea promisiune chiar ar fi realizabila.

Aceasta interpretare existentiala a invitatiei lui Isus este legitima din perspectiva invataturii Evangheliei. Isus nu a trecut nepasator pe langa problemele si nevoile cotidiene ale oamenilor sarmani din timpul Sau. El a hranit, a ajutat, a vindecat si a facut mult bine celor aflati in situatii dificile de viata. De asemenea, ne-a invatat sa nu neglijam ajutorarea celor sarmani si lipsiti, aceasta fiind o fapta apreciata si laudata in ziua judecatii. In rugaciunea domneasca, ne-a invatat sa cerem de la Tatal ceresc “painea noastra cea de toate zilele, da-ne-o noua astazi!”(Mat.6:11). La fel, ne-a invatat sa nu ne ingrijoram de ziua de maine, de ce vom manca si cu ce ne vom imbraca, deoarece Tatal nostru ceresc stie de ce avem nevoie. Datoria noastra este sa cautam mai intai imparatia lui Dumnezeu, manifestand incredere in purtarea Lui de grija.

Din aceasta perspectiva, invitatia “Veniti la Mine, toti cei truditi si impovarati si Eu va voi da odihna”, inseamna, sa aducem Domnului Isus Hristos, pe langa poverile noastre spirituale, si pe cele pamantesti, legate de  problemele noastre de existenta. “Si aruncati asupra Lui toate ingrijorarile voastre, caci El insusi ingrijeste de voi”(1Pet.5:7). Cuvintele lui Isus, sunt o chemare la incredere in purtarea de grija a lui Dumnezeu, la dependenta zilnica de El, in toate aspecte vietii noastre.

Adesea, noi suntem inclinati sa ne rezolvam singuri, prin propriile noastre puteri si inteligenta, problemele pe care le avem. Iar, cand nu reusim incepem sa ne ingrijoram, sa ne framantam si sa ne tulburam. Nu ar fi oare mai bine sa actionam cerând intotdeauna sfatul, ajutorul si calauzirea lui Dumnezeu in toate lucrurile si in rezolvarea tuturor problemelor? Apoi, dupa ce am facut aceasta, nu ar trebui oare sa stam linistiti, stiind ca ele sunt in mana si la cunostinta Domnului? Iar, cand vedem crize si probleme de tot felul, împresurandu-ne din toate partile, oare nu ar fi mai intelept sa ne incredem in Dumnezeu, decat sa ne ingrijoram, mai ales ca multe dintre acestea sunt peste puterile noastre de solutionare? Invitatia lui Isus, “Veniti la Mine, toti cei truditi si impovarati si Eu va voi da odihna”, ne cheama sa ne odihnim in El, prin credinta si speranta, chiar daca tot ceea ce este in jurul nostru se clatina. Noi stim ca suntem in mana Lui si, de aceea, nu trebuie sa ne ingrijoram.

B. 5.  Nelinistea sufleteasca privitor la starea spirituala de nedesarvarsire inaintea lui Dumnezeu si ingrijorarile existentiale nu sunt singurele probleme cu care ne confruntam in viata. O alta sursa serioasa de impovarare si truda sufleteasca este reprezentata de dificultatile relationale cu cei de langa noi, in familie, la biserica, intre vecini sau la locul de munca. Ne dorim sa traim in pace cu toata lumea, insa constatam, spre surprinderea noastra, ca lucrul acesta nu intotdeauna este posibil. Peste tot exista oameni conflictuali, care ne tulbura linistea si buna dispozitie sufleteasca. Ba mai mult, putem avea de-a face cu persoane care nu ne suporta sau ne urasc, fie fara motiv, fie din pricina spiritului ranchiunos, razbunator si al lipsei de iertare, atunci cand eventual le-am gresit. Este greu sa avem asemenea probleme in societate, insa este extrem de greu sa le avem cu cei mai apropiati noua, prin legaturi sufletesti de rudenie. Asemenea situatii, destul de frecvente in viata tututor, sunt o sursa de multa truda si impovarare, de neliniste si tulburare.

In afara cauzelor mentionate pana acum, exista multe alte motive de truda si impovarare sufleteasca, cum sunt, de pilda, problemele de sanatate, din propria viata sau a celor dragi noua, probleme de neimplinire personala sau profesionala, de lipsa de sens in viata, de lipsa sentimentului de identitate si apartenenta, etc.

Pentru toate aceste situatii, si multe altele, Domnul Isus ne spune: “Veniti la Mine toti cei truditi si impovarati, si Eu va voi da odihna!”. Subliniez cuvantul “toti”. Indiferent de problema care ne-ar framanta, Isus pentru toti cei cu probleme, iar asta inseamna si pentru toate problemele, are o solutie. Deoarece, El este Domnul Atotputernic si Atotsuficient! El are un raspuns la toate acestea! Promisiunea lui sigura este:


C. 1.“Eu va voi da odihna!”. Daca, te confrunti in constiinta cu sentimentul de vinovatie din pricina pacatului sau a esecului repetat in lupta impotriva acestuia, vino la Isus! El a biruit pacatul printr-o viata de sfintenie si perfectiune morala in natura lui omeneasca si a murit pe cruce pentru pacatele omenirii. Prin credinta in jertfa Lui desavarsita pacatele iti sunt iertate, iar viata Lui de sfintenie si perfectiune morala iti este acordata prin har, intr-un mod gratuit. Astfel iti poti odihni sufletul in convingerea iertarii si acceptarii tale inaintea lui Dumnezeu.

Daca, esti trudit si impovarat din pricina problemelor existentiale, vino la Isus si pune-le inaintea Lui in rugaciune! Fagaduinta este: “Nicidecum n-am sa te las, cu nici un chip nu te voi parasi!” (Evr.13:5). “Si aruncati asupra Lui toate ingrijorarile voastre, caci El insusi ingrijeste de voi”(1Pet.5:7). Odihneste-ti trupul si sufletul, in zilele cu nori si in noptile fara somn, cu asemenea fagaduinti. Increde-te in El si nu te framanta!

Daca esti in dificultati de natura relationala, gasesti multa odihna a sufletului daca accepti si aplici ceea ce te invata Isus in aceasta privinta, anume iertarea, rabdarea, slujirea si iubirea neconditionata. In El exista resurse pentru asemenea virtuti.

Daca in viata ta sau a celor dragi exista situatie de boala, gasesti mult sprijin sufletesc si multa odihna, daca, prin rugaciune, ceri ajutorul Domnului Isus pentru vindecare, alinare sau putere de rabdare in suportarea acelei situatii dureroase.

Daca esti framantat, plin de angoasa si tulburat din cauza lipsei de sens a vietii, a sentimentului de identitate si apartenenta, in Domnul Isus Hristos gasesti o viata cu sens, traita pe deplin si din belsug. In El iti regasesti identitatea si apartenenta. Cu El nu mai esti singur, deoarece, iti este alaturi tot timpul. In plus, împreuna cu El, ai o familie spirituala de frati si surori.

C. 2. Pentru ca sa se elibereze de truda si impovarare cei mai multi oameni isi pun nadejdea in  zile de concediu, zile libere sau zile de sarbatoare. In acest scop, pleaca in concediu, in excursie sau cauta locuri de distractie. Ei fac aceste lucruri sperand sa gaseasca odihna trupeasca si relaxare psihica. Insa, adesea, concediile, excursiile si distractiile pot deveni o sursa de mai multa oboseala si stres. Chiar si odihna, eventual, obtinuta in felul acesta nu este decat temporara, deoarece cand concediul se termina ei se confrunta cu aceleasi probleme istovitoare, care trudesc si impovareaza din nou.

Singura solutie pentru odihna se afla doar in Domnul Isus Hristos, care ne invita: “Veniti la Mine, toti cei truditi si impovarati, si Eu va voi da odihna”!. Exista in lume multe promisiuni in aceasta privinta, insa numai promisiunea lui Isus este demna de incredere. Numai El ne poate reda odihna adevarata si de durata! Numai in El gasim solutii si raspunsuri la toate problemele si dificultatile cauzatoare de stres si ingrijorare, de framantare si tulburare! Numai in El isi poate regasi fiinta noastra echilibrul fizic, sufletesc si spiritual! Numai in El gasim odihna!