26.11.2011
“Veniţi la Mine, toţi
cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă. Luaţi jugul Meu
asupra voastră şi învăţaţi de la Mine, căci Eu sunt blând şi smerit cu
inima; şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre. Căci jugul Meu este
bun, şi sarcina Mea este uşoară.” (Matei 11:28-30).
A. 1. “Veniti la Mine”
este o invitatie. Ea arata catre un Dumnezeu cu fatza zambitoare,
luminata si plina de bunavointa, care cheama, invita, primeste, care
este cu bratele intinse si usa deschisa, pentru cel care aude, care
doreste sa vina, sa intre.
Ce imagine diferita despre
Dumnezeu este aceasta, in comparatie cu imaginea unui Dumnezeu distant,
rece, exigent si aspru, pe care o aveau ascultatorii initiali ai acestei
invitatii! Ei erau oameni umili, simpli si fara educatie formala
(vers.25), care isi aveau propria lor imagine despre Dumnezeu, obtinuta
din modelele despre El, oferite de reprezentantii Lui pamantesti:
fariseii, saducheii, preotii si levitii. Scrupulozitatea, mandria si
superioritatea religioasa, insotite de raceala, dispretul si indiferenta
celor care se considerau calauze spirituale, nu numai ca deformau
imaginea adevarata despre El, dar, mai mult, ii impiedica pe oameni sa
vina la El.
Mesajul lui Isus, insa, este cu totul diferit,
nu numai in cuvinte rostite, ci si in atitudine si comportament. El
cade asupra inimilor lor ca si o ploaie binecuvantata asupra pamantului
uscat de seceta. Vocea Lui duioasa si prietenoasa, se aude rostind:
“Veniti la Mine!”. El invita pe oameni la Sine. El ii primeste pe “cei
truditi si impovarati”. El nu respinge, nu inchide usa. Si, pentru ca
ascultatorii Sai Il considerau un prooroc, ei puteau sa vada in Isus din
Nazaret o alta fatza a lui Dumnezeu, o fatza neobisnuita lor,
zambitoare, luminata si binevoitoare.
A. 2. Sa observam
faptul ca invitatia intiala a lui Isus nu este la acceptarea unei dogme
sau doctrine, a unei biserici anume, a unei filozofii sau sistem de
crezuri. El spune: “Veniti la Mine!”. El cheama pe oameni la
Sine. El, ca Persoana este important, mai intâi de toate. Este adevarat
ca doctrina, crezul si biserica isi au importanta si rolul lor, insa
niciodata separate de El.
Pentru ca omul sa fie smuls din
imparatia intunericului si adus in imparatia lui Dumnezeu, el nu trebuie
sa-si inceapa traseul lui spiritual si nu trebuie sa se limiteze pe
parcursul lui, la simpla conformare cu o invatatura sau practica
religioasa. El trebuie sa-si schimbe viata in urma intalnirii personale
cu Isus Hristos, singura experienta care-l confrunta pe om cu sine, cu
saracia si insuficienta lui, cu nevrednicia si decaderea sa, dar, mai
mult, singura experienta care poate raspunde nevoilor lui celor mai
profunde dupa eliberarea constiintei vinovate, dupa curatie si dreptate
morala. Numai in urma intalnirii personale cu Domnul Isus Hristos, omul
isi schimba radical viata, prin pocainta si nastere din nou. Aceeasi
experienta a pocaintei si comuniunii zilnice cu Mantuitorul il poate
mentine, in continuare, pe traseul ascendent dinspre imparatia lumii
acesteia spre imparatia lui Dumnezeu.
Iar, pentru ca sa nu
minimalizez, totusi, importanta doctrinei, crezului si bisericii, in
viata crestinului, eu cred ca experienta spirituala de mai sus, obtinuta
zilnic in urma intalnirii personale cu Domnul Isus Hristos, este
sufletul sau energia vietii de credinta, care-l motiveaza si-l mentine
pe om pe traseul catre cer, iar doctrina, crezul si biserica sunt doar
cadrul, cu jaloanele si indicatoarele in care se desfasoara tot acest
traseu. De aceea Isus, inainte de toate ne cheama la Sine, zicand,
“Veniti la Mine!”. Ne cheama la o intalnire personala cu El, la o
experienta spirituala transformatoare, care se gaseste numai in relatia
cu El ca Persoana.
Esecul vizibil din viata multor
crestini consta in faptul ca ei isi incep traseul credintei prin
raportarea la un crez sau o biserica si nu printr-o intalnire personala
cu Domnul Isus Hristos, singura experienta mantuitoare, sau daca odata
au avut aceasta experienta la inceput, nu au inteles nevoia continuarii
ei, limitandu-se doar la apartenenta la o biserica si la simpla
marturisire a unui crez.
B. 1. Invitatia lui Isus nu este universala, ci se adreseaza numai
unei anumite categorii de persoane: “Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi
împovăraţi si Eu va voi da odihna!”. Invitatia, deci, este limitata la
cei care intra in categoria celor “truditi si impovarati”. Ea nu se
adreseaza celor care zic: “sunt bogat, m-am imbogatit si nu duc lipsa de
nimic” (Apoc. 3:17), care nu au cum sa se simta truditi, obositi si
impovarati, deoarece ei nu trebuie sa roboteasca si sa depuna vreun
efort in asigurarea existentei, ci mai degraba, se simt plini de ei
insisi, autosuficienti si mandri. Asa era in vremea aceea o buna parte a
fariseilor si carturarilor. Lor, Isus nu le slujea la nimic, nu le
lipsea, se simteau bogati spiritual si de acee L-au respins si L-au
omorât.
Prin urmare, invitatia Sa se adreseaza numai celor
care se simt truditi si impovarati. Se intelege, ca aspectul limitativ
sau restrictiv al invitatiei nu are nimic arbitrar din partea lui Isus.
El nu cauta la fatza omului. El nu respinge pe nimeni, deoarece, El
doreste “ca toti oamenii sa fie mantuiti si sa vina la cunostinta
adevarului” (1Tim.2:4). Limitarea invitatiei este, insa, determinata de
starea spirituala a celor care nu se simt truditi si impovarati, care nu
simt ca au nevoie de Isus in viata lor, care au o parere foarte buna
despre ei insisi si isi sunt autosuficienti.
B. 2.
Categoria de persoane vizate de invitatia lui Isus este descrisa prin
“truditi” si “impovarati”, doua cuvinte, care arata catre aceeasi nevoie
dupa odihna, insa din perspective diferite. Primul arata aspectul
activ, iar al doilea aspectul pasiv al problemei care duce la lipsa de
odihna.
Truda este rezultatul muncii grele, cu efort
prelungit, in care muschii sunt incordati, adesea, la maxim si istoviti
de putere. Impovararea, in schimb, este rezultatul a ceva ce apasa
asupra mainilor si umerilor celui care poarta o povoara. Atat pentru cei
care trudesc din greu, cu eforturi extenuante, sa obtina obiectivul
propus, cat si pentru cei care sunt apasati de diferite sarcini sau
poveri pe care trebuie sa le poarte, nevoia lor urgenta este odihna.
Invitatia lui Isus este adresata tutoror acestor persoane.
B.
3. Expresia “truditi si impovarati”, mai intai de toate, are un sens
spiritual. Ea se refera la ceea ce trudeste si impovareaza sufletul
omului in relatia sa cu Dumnezeu, anume, lupta sa de a obtine
neprihanirea sau calitatea de a fi drept si sfant inaintea Lui, precum
si nevoia de eliberare de povoara vinovatiei pacatului, pe care fiecare
om, datorita decaderii universale, o poarta si apasa greu asupra sa.
Confruntati
cu aceasta problema, unii se angajeaza in tot felul de ritualuri,
ceremonii, fapte si sacrificii, incercand, in felul acesta, sa-si
linisteasca constiinta si sa-si gaseasca sentimentul eliberarii de
vinovatie si meritul personal pentru a fi acceptat inaintea lui
Dumnezeu, dar constata ca dupa ce s-au supus la toate acestea,
eforturile lor ii lasa doar cu truda in suflet si cu sentimentul
impovararii spirituale. Ei nu-si gasesc linistea si eliberarea
sufletului lor. Viata lor este o continua cautare, lupta si truda, insa,
fara sa-si gaseasca odihna.
Ceea ce se intampla in
religiile necrestine, cum sunt hinduismul, budismul si mahomadanismul,
bazate pe invatatura automantuirii proprii, este un exemplu graitor in
aceasta privinta. Fenomenul acesta, insa, este caracteristic si anumitor
crestini care merg pe un drum gresit in cautatea neprihanirii si
mantuirii lor inaintea lui Dumnezeu.
Altii, dupa ce au
incercat prin efort personal sa fie buni si credinciosi, neprihaniti si
acceptabili inaintea lui Dumnezeu, confruntati in mod repetat cu
propriul lor esec, se descurajeaza si renunta sa mai lupte. Impovarati
in sufletul lor isi zic: Degeaba ma lupt! Nu am cum sa traiesc o viata
fara pacat. Nu ma pot elibera de vinovatie inaintea lui Dumnezeu”!
In
sufletul fiecarui om cinstit cu sine, exista o grea povoara de
culpabilitate si nevrednicie! Memoria lui este plina de amintiri
dureroase, care fac sa-i fie rusine si sa-i umple sufletul cu vinovatie.
Din nefericire, unii incearca sa-si alunge angoasa culpabilitatii in
relatie cu divinitatea si sentimentul de neplacere fata de sine, prin
angajarea in activitati de munca sau distractive, care abat atentia de
la aceasta problema. Altii, care ajung sa fie coplesiti in sufletul lor
de aceasta povoara si nu mai pot dormi noaptea sau cad in
depresie, incearca sa caute ajutorul cabinetelor de psihologie sau
psihiatrie.
Desi, asemenea “specialisti” moderni in
tratarea problemelor sufletului omenesc, au ajuns foarte populari, iar
meseria lor destul de banoasa in tarile avansate economic, eu nu cred ca
aceasta este calea de a gasi solutia adecvata. Ba mai mult, in atatea
situatii, interventia unor asemenea “specialisti” au complicat si mai
rau viata acelei persoane care a recurs la ajutorul lor. Deoarece,
solutiile oferite de ei, bazate pe conceptele filozofiei freudiene, care
considera ca toate problemele sufletesti ale omului au ca fundament
pulsiunea sexuala, au impins-o la relativism moral, la descatusarea din
interdictiile constintei, asa zis, gresit educate in conceptul fals al
pacatoseniei, la experiente care, dupa ce au afundat-o mai adanc in
vinovatie, au lasat-o fara speranta, goala si pustie in suflet, straina
si pierduta de sine.
Exista o alta cale de rezolvare a
acestei probleme, o cale sigura, care aduce vindecare sufleteasca, aduce
odihna. Aceasta este acceptarea invitatiei lui Isus, care zice: “Veniti
la Mine, toti cei truditi si impovarati si Eu va voi da odihna”!
Eliberarea de truda si impovararea pacatului se afla doar in Isus
Hristos. Prin acceptarea Sa ca Mantuitor, prin credinta in jertfa Sa
inlocuitoare si rascumparatoare pe cruce, pacatele noastre sunt iertate,
viata ne este curatita, iar vinovatia constiintei indepartata.
Indreptatit prin credinta in Domnul Isus Hristos, omul sta inaintea lui
Dumnezeu nevinovat si neprihanit.
O asemenea experienta
tulburatoare au avut-o trei dintre cele mai mari personalitati ale
bisericii crestine, care si-au pus amprenta asupra ei in timp, anume,
apostolul Pavel, fericitul Augustin si reformatorul Martin Luther.
Ingroziti de judecata si dreptatea divina, fiecare din cei trei se lupta
sa obtina starea de neprihanire si acceptare in fata lui Dumnezeu, pe
aceeasi cale a manturii prin faptele proprii, ceea ce i-a condus la o
serioasa criza a vietii lor spirituale, pentru ca in cele din urma,
intalnirea cu Domnul Isus Hristos si cu neprihanirea Sa acordata gratuit
celui care crede in El, sa le aduca binecuvantata si fericita
experienta a acceptarii si mantuirii divine.
Multumim lui
Dumnezeu ca experienta aceasta este si propria noastra experienta
salvatoare! Pentru ca ne-am pus credinta in Domnul Isus Hristos, ne
bucuram si noi de aceeasi speranta si mantuire! Sa ne odihnim, deci,
inimile in aceasta frumoasa si binecuvantata Evanghelie! Iar, cand truda
si oboseala pe calea credintei ne impresoara in slabiciunea naturii
noastre omenesti, sa alergam degraba la Domnul nostru Isus Hristos si sa
ne invioram sufletul cu speranta si bucuria mantuirii pe care le gasim
doar in El.
B. 4. In al doilea rand, expresia “truditi si impovarati”, dincolo de
sensul ei spiritual, are si un sens literal, existential. Cei ce
ascultau invitatia lui Isus, “Veniti la Mine!”, erau oameni simpli
(vers.25), pastori, agricultori si pescari. Ei traiau la un nivel de
subzistenta precara, pentru care munceau din greu, cu truda si sudoare
pe ogor, in barca de pescuit, sau cu oile la pascut, expusi caldurii
ziua si frigului noaptea, precum si intemperiilor vremii. In plus, mai
aveau si taxe mari de platit, fiind adesea jecmaniti de vamesii lacomi,
vanduti autoritatilor romane opresoare. Adesea, le era greu sa asigure
hrana zilnica minima pentru ei si familiile lor. Erau zile cand, pur si
simplu, rabdau de foame.
Acestor oameni truditi si
impovarati, obositi si apasati, de munca grea, de grija zilei de maine,
de crize si lipsuri, de probleme de tot felul, Isus le spune, “Veniti la
Mine, toti cei truditi si impovarati si Eu va voi da odihna”! Cu
siguranta, aceste cuvinte au intrat in rezonanta directa cu problemele
lor existentiale si au trezit un ecou al sperantei pentru o zi mai buna,
pentru ei si familiile lor, cu ajutorul proorocului Isus din Nazaret, a
carui putere in cuvinte si fapte miraculoase, era dovada ca o asemenea
promisiune chiar ar fi realizabila.
Aceasta interpretare
existentiala a invitatiei lui Isus este legitima din perspectiva
invataturii Evangheliei. Isus nu a trecut nepasator pe langa problemele
si nevoile cotidiene ale oamenilor sarmani din timpul Sau. El a hranit, a
ajutat, a vindecat si a facut mult bine celor aflati in situatii
dificile de viata. De asemenea, ne-a invatat sa nu neglijam ajutorarea
celor sarmani si lipsiti, aceasta fiind o fapta apreciata si laudata in
ziua judecatii. In rugaciunea domneasca, ne-a invatat sa cerem de la
Tatal ceresc “painea noastra cea de toate zilele, da-ne-o noua
astazi!”(Mat.6:11). La fel, ne-a invatat sa nu ne ingrijoram de ziua de
maine, de ce vom manca si cu ce ne vom imbraca, deoarece Tatal nostru
ceresc stie de ce avem nevoie. Datoria noastra este sa cautam mai intai
imparatia lui Dumnezeu, manifestand incredere in purtarea Lui de grija.
Din
aceasta perspectiva, invitatia “Veniti la Mine, toti cei truditi si
impovarati si Eu va voi da odihna”, inseamna, sa aducem Domnului Isus
Hristos, pe langa poverile noastre spirituale, si pe cele pamantesti,
legate de problemele noastre de existenta. “Si aruncati asupra Lui
toate ingrijorarile voastre, caci El insusi ingrijeste de voi”(1Pet.5:7).
Cuvintele lui Isus, sunt o chemare la incredere in purtarea de grija a
lui Dumnezeu, la dependenta zilnica de El, in toate aspecte vietii
noastre.
Adesea, noi suntem inclinati sa ne rezolvam
singuri, prin propriile noastre puteri si inteligenta, problemele pe
care le avem. Iar, cand nu reusim incepem sa ne ingrijoram, sa ne
framantam si sa ne tulburam. Nu ar fi oare mai bine sa actionam cerând
intotdeauna sfatul, ajutorul si calauzirea lui Dumnezeu in toate
lucrurile si in rezolvarea tuturor problemelor? Apoi, dupa ce am facut
aceasta, nu ar trebui oare sa stam linistiti, stiind ca ele sunt in mana
si la cunostinta Domnului? Iar, cand vedem crize si probleme de tot
felul, împresurandu-ne din toate partile, oare nu ar fi mai intelept sa
ne incredem in Dumnezeu, decat sa ne ingrijoram, mai ales ca multe
dintre acestea sunt peste puterile noastre de solutionare? Invitatia lui
Isus, “Veniti la Mine, toti cei truditi si impovarati si Eu va voi da
odihna”, ne cheama sa ne odihnim in El, prin credinta si speranta, chiar
daca tot ceea ce este in jurul nostru se clatina. Noi stim ca suntem in
mana Lui si, de aceea, nu trebuie sa ne ingrijoram.
B.
5. Nelinistea sufleteasca privitor la starea spirituala de
nedesarvarsire inaintea lui Dumnezeu si ingrijorarile existentiale nu
sunt singurele probleme cu care ne confruntam in viata. O alta sursa
serioasa de impovarare si truda sufleteasca este reprezentata de
dificultatile relationale cu cei de langa noi, in familie, la biserica,
intre vecini sau la locul de munca. Ne dorim sa traim in pace cu toata
lumea, insa constatam, spre surprinderea noastra, ca lucrul acesta nu
intotdeauna este posibil. Peste tot exista oameni conflictuali, care ne
tulbura linistea si buna dispozitie sufleteasca. Ba mai mult, putem avea
de-a face cu persoane care nu ne suporta sau ne urasc, fie fara motiv,
fie din pricina spiritului ranchiunos, razbunator si al lipsei de
iertare, atunci cand eventual le-am gresit. Este greu sa avem asemenea
probleme in societate, insa este extrem de greu sa le avem cu cei mai
apropiati noua, prin legaturi sufletesti de rudenie. Asemenea situatii,
destul de frecvente in viata tututor, sunt o sursa de multa truda si
impovarare, de neliniste si tulburare.
In afara cauzelor
mentionate pana acum, exista multe alte motive de truda si impovarare
sufleteasca, cum sunt, de pilda, problemele de sanatate, din propria
viata sau a celor dragi noua, probleme de neimplinire personala sau
profesionala, de lipsa de sens in viata, de lipsa sentimentului de
identitate si apartenenta, etc.
Pentru toate aceste situatii, si multe altele, Domnul Isus ne spune: “Veniti la Mine toti cei
truditi si impovarati, si Eu va voi da odihna!”. Subliniez cuvantul
“toti”. Indiferent de problema care ne-ar framanta, Isus pentru toti cei
cu probleme, iar asta inseamna si pentru toate problemele, are o
solutie. Deoarece, El este Domnul Atotputernic si Atotsuficient! El are
un raspuns la toate acestea! Promisiunea lui sigura este:
C. 1.“Eu va voi da odihna!”.
Daca, te confrunti in constiinta cu sentimentul de vinovatie din
pricina pacatului sau a esecului repetat in lupta impotriva acestuia,
vino la Isus! El a biruit pacatul printr-o viata de sfintenie si
perfectiune morala in natura lui omeneasca si a murit pe cruce pentru
pacatele omenirii. Prin credinta in jertfa Lui desavarsita pacatele iti
sunt iertate, iar viata Lui de sfintenie si perfectiune morala iti este
acordata prin har, intr-un mod gratuit. Astfel iti poti odihni sufletul
in convingerea iertarii si acceptarii tale inaintea lui Dumnezeu.
Daca,
esti trudit si impovarat din pricina problemelor existentiale, vino la
Isus si pune-le inaintea Lui in rugaciune! Fagaduinta este: “Nicidecum
n-am sa te las, cu nici un chip nu te voi parasi!” (Evr.13:5). “Si
aruncati asupra Lui toate ingrijorarile voastre, caci El insusi
ingrijeste de voi”(1Pet.5:7). Odihneste-ti trupul si sufletul, in zilele
cu nori si in noptile fara somn, cu asemenea fagaduinti. Increde-te in
El si nu te framanta!
Daca esti in dificultati de natura
relationala, gasesti multa odihna a sufletului daca accepti si aplici
ceea ce te invata Isus in aceasta privinta, anume iertarea, rabdarea,
slujirea si iubirea neconditionata. In El exista resurse pentru asemenea
virtuti.
Daca in viata ta sau a celor dragi exista
situatie de boala, gasesti mult sprijin sufletesc si multa odihna, daca,
prin rugaciune, ceri ajutorul Domnului Isus pentru vindecare, alinare
sau putere de rabdare in suportarea acelei situatii dureroase.
Daca
esti framantat, plin de angoasa si tulburat din cauza lipsei de sens a
vietii, a sentimentului de identitate si apartenenta, in Domnul Isus
Hristos gasesti o viata cu sens, traita pe deplin si din belsug. In El
iti regasesti identitatea si apartenenta. Cu El nu mai esti singur,
deoarece, iti este alaturi tot timpul. In plus, împreuna cu El, ai o
familie spirituala de frati si surori.
C. 2. Pentru ca sa
se elibereze de truda si impovarare cei mai multi oameni isi pun
nadejdea in zile de concediu, zile libere sau zile de sarbatoare. In
acest scop, pleaca in concediu, in excursie sau cauta locuri de
distractie. Ei fac aceste lucruri sperand sa gaseasca odihna trupeasca
si relaxare psihica. Insa, adesea, concediile, excursiile si
distractiile pot deveni o sursa de mai multa oboseala si stres. Chiar si
odihna, eventual, obtinuta in felul acesta nu este decat temporara,
deoarece cand concediul se termina ei se confrunta cu aceleasi probleme
istovitoare, care trudesc si impovareaza din nou.
Singura
solutie pentru odihna se afla doar in Domnul Isus Hristos, care ne
invita: “Veniti la Mine, toti cei truditi si impovarati, si Eu va voi da
odihna”!. Exista in lume multe promisiuni in aceasta privinta, insa
numai promisiunea lui Isus este demna de incredere. Numai El ne poate
reda odihna adevarata si de durata! Numai in El gasim solutii si
raspunsuri la toate problemele si dificultatile cauzatoare de stres si
ingrijorare, de framantare si tulburare! Numai in El isi poate regasi
fiinta noastra echilibrul fizic, sufletesc si spiritual! Numai in El
gasim odihna!
