Slavesc Nasterea Ta!

25.12.2012

Isus, Mântuitor divin, de slava Ta Te-ai dezbracat.
Ai parasit tronul Tau sfânt.
Si ai venit jos pe pamânt.
Prin Taina cea de nepatruns,  ca Om smerit Te-ai întrupat. 
 
Tu, Împarat al Cerului, în staulul din Betleem.
Printr-o fecioara preacurata.
Si Nastere imaculata.
Mi-ai dat speranta mântuirii, din al pacatului blestem.
 
Tu, îmi esti dar nepretuit al dragostei lui Dumnezeu.
Dat mie, fiul ratacit.
Risipitor si razvratit.
Dar, m-ai întors din calea rea si m-ai adus la Tatal meu.
 
Eu n-am nici smirna, nici tamâie sau bogatii în aur.
Ca magii ce Te-au cautat.
Cu daruri, si s-au închinat.
Însa Ti-aduc în umilinta al inimii tezaur. 
 
Ma plec naintea jertfei Tale în sfânta închinare.
Si proslavesc Nasterea Ta!
Caci Dar de pret mi-ai dat prin ea!
Renastere la viata noua, credinta si iubire.

Limpezire

Doamne!

Tu imi aduci în suflet alinare.

Când vad cum nedreptatea ma-înfasoara.
Iar, rani adânci încep din nou sa doara.
Si ma cuprinde duh de întristare.

In inima-mi trezesti gânduri curate.

Când negrii nori mi-întuneca privirea.
Si pusa la-încercare mi-e iubirea.
Prin bine rasplatit cu rautate.

Când sunt cazut îmi dai din nou putere.

Sa ma ridic spre culmile înalte.
Tu-mi pui în fata idealuri sfinte.
Si ajutor prin Duh de îndurare.

Mi-asezi nainte masa-îndestulata.

Si-mi dai sa beau din ape cristaline.
Prin grele încercari ma treci cu bine.
Mi-e viata-n Tine binecuvântata. 

De-aceea, Te implor, ramâi cu mine.
Ca sa-mi pastrezi în suflet limpezirea.
Sa-mi dai din har, speranta si iubirea.
Si-o viata pentru ce-i frumos si bine.

24.12.2012   



Urare de ziua ficei mele


01.08.2012

De ziua ta, mi-e inima duioasa.
Ma-încearca-un gând nostalgic plin de dor.
Cu amintiri de când eram acasa.
Si te-alintam, fetita mea frumoasa.
Când ma gandesc, ma trece un fior.

Imi amintesc ce vise, pentru tine.
Imi fauream privind spre viitor.
Dorind sa ai în viata numai bine.
Si zilele sa-ti fie doar senine.
Din suflet de parinte iubitor.

Anii s-au scurs, tu esti de-acum matura.
Destinul tau te cheama la-împlinire.
Tu hotarasti succese pe masura.
Sau sansele, le poti schimba în zgura.
Daca alegi desarta amagire.

Din inima, o sincera urare.
Cu "la multi ani!" frumosi, plini de culori.
De dragoste si multa fericire.
Iti spune tatal tau plin de iubire.
Sa-ti fie cerul vietii fara nori.

Despre Duhul Sfânt

 I.  Personalitatea Duhului Sfant.

Unele texte din Vechiul Testament considerate izolat ar putea sugera ideea ambigua ca Spiritul Sfant ar fi doar o energie misterioasa ce izvoraste din Dumnezeu, un suflu intru-totul impersonal al Celui Atotputernic. Aceasta idee este sprijinita si de notiunea de “spirit” din cultura moderna care-si are radacinile in cultura si filozofia greaca. La aceasta idee contribuie de asemenea si diferitele forme de panteism (Dumnezeu – un spirit impersonal difuz raspandit in natura) care influenteaza astazi cultura moderna prin intermediul religiilor orientale.

Cand vorbim insa despre Duhul Sfant, ca realitate spirituala transcedentala, ne referim la ceva ce nu intra in categoriile conceptuale ale culturii, ratiunii si limbajului filozofic uman. Pentru ca Isi are originea in misterul divin, El Insusi are o natura misterioasa. De aceea, a cobori conceptul de Spirit Sfant la nivel filozofico–rational inseamna a-L denatura si a strica misterul. Tot ceea ce putem spune despre El, trebuie sa se limiteze  la ceea ce afirma revelatia Scripturii in ansamblul ei, si nimic mai mult.

Consider ca marturia Scripturii, privita, din perspectiva revelatiei progresive, care-si atinge apogeul in Isus Hristos, nu lasa loc pentru nici o indoiala. In mai multe moduri ea arata ca Duhul Sfant este o persoana si ca poseda toate calitatile pe care le poseda o persoana.

1.  Folosirea genului masculin pentru a-L desemna. In greaca duh (pneuma) este de gen neutru (genul lucrurilor impersonale), iar dupa regulile de concordanta gramaticala este de asteptat ca si pronumele care-l inlocuieste sa se acorde cu pneuma in gen, numar si persoana, adica sa fie tot de gen neutru. Dar daca pronumele care are ca antecendent imediat pe pneuma,  este masculin (gen personal), concluzia fireasca este ca scriitoul inspirat vrea sa evidentieze personalitatea Duhului Sfant, dand expresiei pneuma un sens diferit de sensul natural pe care-l are el in greaca, de unde si sensul modern al acestuia.

Ioan 14:26 „Dar Mîngîietorul, adică Duhul Sfînt (to pneuma - neutru), pe care -L va trimete Tatăl, în Numele Meu, El (ekeinos,- pronume personal masculin) vă va învăţa toate lucrurile, şi vă va aduce aminte de tot ce v-am spus Eu.”

Ioan 15:26 „Cînd va veni Mîngîietorul, pe care -L voi trimete de la Tatăl, adică Duhul (to pneuma) adevărului, care purcede dela Tatăl, El (ekeinos – pronume personal masculin)  va mărturisi despre Mine”.

Ioan 16:13-14  Cînd va veni Mîngîietorul, ( in originalul grecesc, in acest loc, nu apare substantivul Mangaietorul ci pronumele personal El, ekeinos, deci traducerea ad litteram, dupa cum de altfel apare corect in alte traduceri,  este: Cand va veni El (ekeinos),  Duhul (to pneuma) adevărului, are să vă călăuzească în tot adevărul; căci El nu va vorbi dela El, ci va vorbi tot ce va fi auzit, şi vă va descoperi lucrurile viitoare.  El Mă va proslăvi (ekeinos eme doxasei), pentrucă va lua din ce este al Meu, şi vă va descoperi.  Aici Duhul (neutru) se relationeaza direct cu pronumele El (personal).

Aceeasi situatie apare in Efeseni 1:13-14  “…ati fost pecetluiti cu Duhul Sfant care fusese fagaduit si care (ös – pronume relativ masculin) este o arvuna a mostenirii noastre…”


2. In Ioan 14:16, Isus vorbeste despre Duhul Sfant ca despre “un alt Mangaietor”, allon parákleton, unde allon inseamna  un altul de aceeasi clasa, sau un altul de aceeasi natura spre deosebire de grecescul heteros, un altul diferit. Aceasta afirmatie implica ideea ca Isus a fost un parákletos (Mangaietor, Sfatuitor, Consolator, Instructor) pentru ucenicii Sai, si ca Duhul urma sa vina ca sa-I ocupe locul si sa-I continue lucrarea printre/cu ei. Daca Isus S-a relationat cu ucenicii in mod personal,  atunci El nu putea fi substituit doar de o forta impersonala si neutra. Trebuia sa fie Cineva ca Isus Insusi, o persoana cu caracteristici asemanatoare cu ale Lui, o persoana divina ca si El. Cu alte cuvinte, allon parákleton, (un alt Mangaietor) inseamna “un alt Isus”, vorbind de o maniera comparativa.
Ideea aceasta iese in evidenta cu destula claritate din asemanarea de limbaj folosit atat pentru Duhul Sfant cat si pentru Isus:
     Parakletul va veni (Ioan 16:8) - Isus a venit in lume (Ioan 16:28 etc)
     Parakletul purcede de la Tatal (Ioan 15:26) – Isus a iesit de la Tatal (16:27)
     Tatal va da Parakletul la cererea lui Isus (Ioan 14:16) – Tatal a dat pe Fiul Sau (Ioan 3:16)
     Tatal va trimite Parakletul (14:26) – Tatal a trimis pe Isus in lume (3:17)
     Parakletul va fi trimis in Numele lui Isus (14:26) – Isus a venit in Numele Tatalui (5:43)
     Parakletul este Duhul adevarului (14:17) – Isus este Adevarul (14:6)
     Parakletul este Duhul Sfant – Isus este Sfantul lui Dumnezeu (6:69)

Duhul avea sa fie, deci, inlocuitorul lui Isus si continuatorul lucrarii Lui. Pentru ucenici, Duhul Sfant, ca “allon parákleton”  urma sa fie “un alt Isus”, Un Altul de aceeasi clasa sau de aceasi natura.

Promisiunea lui Isus “Nu va voi lasa orfani, Ma voi intoarce la voi”, (14:18, 28),  inseamna ca El urma sa vina la ei prin intermediul Duhului Sfant. Aceasta vrea sa spuna ca lucrarea lui Isus nu se intrerupe odata cu moartea si glorificarea Sa, si nici comuniunea Sa cu ucenicii nu se incheie prin plecarea la Tatal. Atat lucrarea Sa cat si comuniunea Lui cu ucenicii continua in persoana Duhului. Isus avea sa fie prezent cu ei in Duhul. Totusi, faptul ca urma sa aiba loc o venire a lui Isus prin venirea Duhului, pe de-o parte, nu vrea sa spuna ca “parusia” sau a doua venire la sfarsitul veacului nu va avea loc. Iar pe de alta parte, nu inseamna ca Duhul Sfant ar trebui identificat cu Hristosul glorificat. Desi, realmente exista o identitate de functie succesiva intre Isus si Duhul Sfant, totusi Ioan mentine o clara distinctie: Duhul nu este Isus; Duhul este un “alt Mangaietor”( allon parákleton).

3. Numele Parakletos (sfatuitor, mangaietor, avocat, calauza, instructor) este un termen ce descrie o persoana care vine in ajutor sau ofera sfat si mangaiere, instruire si calauzire unei alte persoane. O energie, o forta sau o putere neutra si impersonala niciodata nu ar putea sa indeplineasca aceasta functie. Cuvantul parakletos nu poate fi inteles decat in sensul personalitatii Duhului. Lucrul acesta este evident si din aplicarea termenului la Hristos in 1 Ioan 2:1 “…avem la Tatal un parakletos, pe Isus Hristos…”

4. In Ioan 16:7-8, Isus descrie evenimentul Cincizecimii ca “o venire” a Duhului.
Cand va veni El (ekeinos)…”  O putere, o forta, un influx de energie se manifesta, dar nu vine. Aceasta forma de vorbire trebuie sa descrie o persoana. Se poate vedea de asemenea ca aceasta venire are de-a face cu El, ekeinos,  pronumele personal masculin, indicator clar al personalitatii.

5. Duhul Sfant este prezentat de Isus ca invatator si calauzitor (Ioan 14:26; 16:13), care vorbeste: (Fapte 13:2; 21:11; 1 Tim 4:1). O forta poate misca, insa nu poate invata, calauzi sau vorbi.
Lucrarea de calauzitor a Duhului Sfant s-a manifestat cu o nuantza vadit personala la sinodul din Ierusalim, asa incat la incheierea acestuia s-a putut scrie: “Caci s-a parut nimerit Duhului Sfant si noua…” (Fapte 15:28). Aici este vorba de decizia unor persoane care este in concordanta cu aceea a Duhului. Daca Duhul Sfant nu ar poseda o natura personala, nu s-ar putea vorbi despre participarea Lui la luarea acestei decizii.

6. Duhul Sfant poseda cele trei elemente esentiale ale personalitatii: inteligenta, emotionalitate si vointa.  Ca este inteligent se deduce din textul deja citat din Ioan 14:26. Nu se poate concepe un invatator lipsit de inteligenta. Ca poseda emotii se vede din faptul ca Duhul poate fi intristat (Efeseni 4:30). Numai o persoana se poate intrista. De asemenea, el are capacitatea deciziei voluntare (1 Corinteni 12:11; Evrei 2:4).

7. Duhul Sfant  mijloceste pentru cei credinciosi.  Romani 8:26 “Şi tot astfel şi Duhul ne ajută în slăbiciunea noastră: căci nu ştim cum trebuie să ne rugăm. Dar însuş Duhul mijloceşte pentru noi cu suspine negrăite”. Cuvintele acestea nu pot fi spuse decat despre o persoana, altfel ar fi absurde. Astfel, mijlocirea Persoanei Hristos inaintea Tatalui este complementata de aceea a Persoanei Duhului Sfant.  De aceea, modelul corect de rugaciune trebuie sa cuprinda si acest element al mijlocirii Duhului pentru noi. Ne rugam Tatalui, in Numele Fiului, prin medierea Duhului Sfant.
De asemenea, se poate vedea aici destul de clar distinctia dintre Duhul, care mijloceste, si Tatal, inaintea Caruia se mijloceste, ceea ce implica nu numai personalitatea Duhului Sfant, ci si distinctia lui de Dumnezeu Tatal.

8. Doar personalitatea Duhului face posibila „comuniunea Duhului” (2 Cor.13:14), care nu este doar secretul comuniunii fraternale (koinonia) ci si expresia unei relatii personale intime care trebuie sa existe intre credincios si Duhul Sfant. Comuniunea nu se poate realiza intre o persoana si o forta sau o energie, ci doar intre doua persoane. Expresia comuniunea Duhului, daca trebuie s-o intelegem literal, ca pe o experienta reala, in mod necesar implica personalitatea.

9. Una din functiile Duhului este aceea de a glorifica pe Isus (Ioan 16:14), o functie paralela cu ce a Fiului, care in timplul lucrarii Lui pamantesti L-a glorificat pe Tatal (Ioan 17:4). Este implicata personalitatea, atat prin natura functiei ce are de indeplinit, cat si prin paralelismul dintre El si Isus, a carui misiune o continua.

10. O intreaga serie de trasaturi, activitati si descriei despre Duhul Sfant scot in evidenta, fara nici un dubiu, personalitatea Sa, deoarece toate acestea sunt proprii doar personalitatii, ca de pilda: cerceteaza, cunoaste, vorbeste, da marturie, descopera, convinge, mustra, porunceste, indeamna, ajuta, calauzeste, sfinteste, inspira, invata, mijloceste, conduce biserica, imparte daruri spirituale, savarseste miracole, inviaza mortii, etc.

11. El este afectat la fel ca si o persoana de actiunile altora.  
Isaia 63:10  Dar ei au fost neascultători şi au întristat pe Duhul Lui cel sfînt; iar El li s'a făcut vrăjmaş şi a luptat împotriva lor
Matei 12:31 Orice păcat şi orice hulă vor fi iertate oamenilor; dar hula împotriva Duhului Sfînt nu le va fi iertată. Oricine va vorbi împotriva Fiului omului, va fi iertat; dar oricine va vorbi împotriva Duhului Sfînt, nu va fi iertat nici în veacul acesta, nici în cel viitor.
Efeseni 4:30 Să nu întristaţi pe Duhul Sfînt al lui Dumnezeu, prin care aţi fost pecetluiţi pentru ziua răscumpărării.
Vezi de asemenea Fapte 5:3,4,9 “…să minţi pe Duhul Sfînt...”;  „...să ispitiţi pe Duhul Domnului…”   7:51 “Voi intotdeauna va impotriviti Duhului Sfant”.

Numai o persoana poate fi insultata, ofensata, intristata, mintita. Blasfemia impotriva Duhului nu poate fi doar blasfemia impotriva unei puteri sau unui atribut al lui Dumnezeu, deoarece in acest caz blasfemia impotriva lui Dumnezeu ar fi o fapta mai putin grava decat blasfemia impotriva puterii Lui, din moment ce “orice pacat si orice hula vor fi iertate oamenilor”, cu o singura exceptie, anume hula impotriva Duhului Sfant. Pacatul de neiertat poate fi comis doar impotriva  unei persoane.

12. Duhul Sfant este asociat intr-o relatie functionala si de coordonare cu Tatal si Fiul in formulele trinitariene ale botezului (Mat 28:18) si ale binecuvantarii apostolice ( 2 Cor.13:14):

  • Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezîndu -i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfîntului Duh.
Aici “in Numele”  (eis to onoma) este la singular si din punct de vedere gramatical “Numele” se aplica in egala masura fiecareia dintre cele trei distinctii divine.  Pe langa unitatea in pluralitatea Dumnezeirii, (asa cum apare in foarte multe texte), aceasta formula arata cu claritate distinctia dintre cele trei persoane divine, care nu pot fi confundate una cu cealalta. Duhul, nu este nici Tatal, nici Fiul, ci este o distinctie diferita, desi in mod ontologic unita Tatalui si Fiului.

  • Harul Domnului Isus Hristos, şi dragostea lui Dumnezeu, şi împărtăşirea Sfîntului Duh, să fie cu voi cu toţi!
In aceste formule, a caror autenticitate apostolica este dincolo de orice indoiala, apar impreuna, la nivel de egalitate,Tatal, Fiul si Duhul Sfant. Ar fi asociat, oare, Isus si apostolii in acest fel cele trei distinctii ale divinitatii, daca Duhul Sfant ar fi doar o forta sau o influenta, diferit de Tatal si de Fiul, a Caror natura personala este incontestabila? Raspunsul fara echivoc nu poate fi altul decat ca si Duhul Sfant, la fel ca Tatal si Fiul, are o natura personala, din moment ce este inclus in aceasta asociere.

Alte texte in care Duhul Sfant apare la fel ca in textele de mai sus intr-o relatie de coordonare si de asociere cu Tatal si cu Fiul, implicand astfel personalitatea: 

- 1 Cor. 12:4-6.  Sînt felurite daruri, dar este acelaş Duh; sînt felurite slujbe, dar este acelaş Domn; sînt felurite lucrări, dar este acelaş Dumnezeu, care lucrează totul în toţi

- Efeseni 4: 4-6.  Este un singur trup, un singur Duh, după cum şi voi aţi fost chemaţi la o singură nădejde a chemării voastre. Este un singur Domn, o singură credinţă, un singur botez. Este un singur Dumnezeu şi Tată al tuturor, care este mai pe sus de toţi, care lucrează prin toţi şi care este în toţi.

Stiind ca autorii Noului Testament folosesc in general numele “Dumnezeu” (greaca Theos) cu referire la Tatal, iar numele Domn (greceste kyrios ) pentru Fiul, aici se poate vedea o alta formula trinitariana, in care Cele Trei Persoane ale Dumnezeirii sunt prezentate in relatia Lor functionala din iconomia mantuirii (gr. oikonomia = administrare, plan, lucrare). (Cand ne referim la relatia Lor de fiinta, sau de esenta divina, folosim expresia tehnica relatie ontologica)

Acelasi relatie functionala dintre cele trei distinctii ale Dumnezeirii se poate vedea si in urmatoarele doua texte.
- 1 Petru 1:1-2.  Petru, apostol al lui Isus Hristos, catre alesii care traiesc ca straini imprastiati prin Pont, Galatia, Capadocia, Asia si Bitinia, dupa stiinta mai dinainte a lui Dumnezeu Tatal, prin sfintirea lucrata de Duhul, spre ascultarea si stropirea cu singele lui Isus Hristos: Harul si pacea sa va fie inmultite! 
- Iuda 20-21. Dar voi, prea iubiţilor, zidiţi-vă sufleteşte pe credinţa voastră prea sfîntă, rugaţi-vă prin Duhul Sfînt, ţineţi-vă în dragostea lui Dumnezeu, şi aşteptaţi îndurarea Domnului nostru Isus Hristos pentru viaţa vecinică.

O evidenta exprimare trinitariana, desi imbracata in limbaj simbolic, este si salutul ioanin din introducerea Apocalipsei. 
- Apocalipsa 1:4-5. Ioan, către cele şapte Biserici, cari sînt în Asia: Har şi pace vouă din partea Celui ce este, Celui ce era şi Celui ce vine, şi din partea celor şapte duhuri, cari stau înaintea scaunului Său de domnie, şi din partea lui Isus Hristos…”
Expresia “Cel ce este, Cel ce era si Cel ce vine”, identica in semnificatie cu cea din Exod 3: 13-14 “Eu sunt Cel ce sunt”, scoate in evidenta imutabilitatea si vesnicia lui Dumnezeu, in acest pasaj evident o referire la Dumnezeu Tatal. Iar expresia “cele sapte duhuri” (repetata in Apocalipsa 3:1; 4:5; 5:6) este in mod cert o reprezentare simbolica a Duhului Sfant, preluata din Zaharia 4:2-10. Comentatorii biblici, pentru a explica semnificatia acestei expresii, recurg de asemenea si la pasajul din Isaia 11:2-3 (in special LXX), unde sunt descrise sapte virtuti ale Duhului acordate lui Mesia, aici, in Apocalipsa, desigur reprezentand sapte manifestari ale Duhului Sfant catre cele sapte biserici. Numarul sapte, simbol al plinatatii si desavarsirii, este in acelasi timp si un simbol al unitatii in diversitatea darurilor Duhului (Evrei 2:4; 1 Cor. 12:4).

Concluzie: In textele de mai sus, se poate vedea cu claritate, la fel ca si in formula baptismala (Matei 28:19) si in binecuvatarea apostolica (2 Cor. 13:14) o relatie functionala si de coordonare intre Tatal, Fiul si Duhul Sfant.  Deductia logica: daca Tatal si Fiul sunt distinctii personale ale Dumnezeirii, un adevar fara echivoc in Scriptura, atunci si Duhul Sfant trebuie in mod necesar sa fie o distinctie personala.

13. Versete care au sens numai daca Duhul este privit ca Persoana. Daca Duhul Sfant este considerat a fi doar puterea lui Dumnezeu si nu o Persoana distincta, inseamna ca un numar de versete din Scriptura isi pierd rostul si sensul, deoarece in ele Duhul este mentionat impreuna cu puterea lui Dumnezeu. De exemplu, Luca 4:14 “Isus plin de puterea Duhului, S-a intors in Galileea”, ar trebui sa insemne in acest caz “Isus plin de puterea puterii lui Dumnezeu…”  Apoi, in Fapte 10:38 “cum Dumnezeu a uns cu Duhul Sfant si cu putere pe Isus din Nazaret”, ar trebui sa insemne, “cum Dumnezeu a uns cu puterea lui Dumnezeu si cu putere pe Isus din Nazaret”. (Vezi de asemenea si Romani 15:13; 1 Cor.2:4).

14. Un verset enigmatic care invita la meditatie.
2 Corinteni 3:17 “Caci Domnul este Duhul (ho de kyrios to pneuma estin)  si unde este Duhul Domnului acolo este slobozenia”.
Adeseori, comentatorii presupun ca in acest loc “Domnul” (kyrios), face referire la Hristos, pentru ca foarte frecvent Pavel foloseste cuvantul Domnul in acest sens. Probabil insa ca in acest caz explicatia aceasta nu este valabila, deoarece pe baze gramaticale si contextuale se poate argumenta ca acest verset ar fi mai bine tradus avandu-l ca subiect pe Duhul Sfant: “Caci Duhul este Domnul…). Din punct de vedere gramatical, atat “Duhul” cat si “Domnul” sunt in cazul nominativ, un caz care este preluat atat de subiect cat si de numele predicativ, intr-o propozitie compusa din verbul a fi. In greaca, ordinea cuvintelor in propozitie nu scoate in evidenta subiectul asa cum este in limba romana sau engleza. Articolul hotarat ho dinaintea substantivului kyrios (Domnul) aici probabil este anaforic, adica atrage atentia la o mentionare anterioara a cuvantului “Domn” din versetul 16 si afirma ca Duhul este Domnul care tocmai fusese mentionat in propozitia anterioara.  In cazul acesta, daca interpretarea este corecta, Pavel ar zice ca Duhul Sfant este si Yahweh, Domnul Vechiului Testament.  (Ebraicul adonai, folosit in V.T. ca vehicul pentru incarcatura semnatica a Numelui sfant si inefabil al lui Dumnezeu din tetragramatonul sacru, este redat in greaca prin kyrios). De observat fundalul vechi.testamental al pasajului incepand din versetul 7. Din punct de vedere teologic, interpretarea este corecta, deoarece se poate afirma pe drept cuvat ca, asa cum Dumnezeu Tatal este “Domnul”, si Dumnezeu Fiul este “Domnul” (cu sensul complet pe care il are cuvantul Domn, ca nume in V.T. pentru Dumnezeu), si tot asa si Duhul Sfant este Domnul. In V.T. tot ce se spune despre Yahweh se spune despre Spiritul lui Yahweh. Expresiile din V.T. “Asa zice Domnul” sunt interschimbabile cu “Asa zice Duhul Domnului”. Iar despre actiunile Duhului se spune ca sunt actiunile lui Dumnezeu. De observat ca in formula baptismala, asa cum s-a mentionat mai sus, Numele divin este aplicat in masura egala Tatalui, Fiului si Duhului.

II. Divinitatea Duhului Sfant

Divinitea Duhului nu este asa de usor de stabilit ca divinitatea Tatalui si a Fiului. S-ar putea spune ca divinitatea Tatalui este pur si simplu presupusa in Scriptura, cea a Fiului este afirmata si argumentata, in timp ce cea a Duhului Sfant trebuie dedusa din diversele afirmatii indirecte care se gasesc in Biblie. Exista insa cateva temeiuri pe baza carora se poate afirma ca Duhul Sfant este Dumnezeu in acelasi mod si in aceeasi masura in care sunt Tatal si Fiul.

1. Unele referiri la Duhul Sfant sunt interschimbabile cu unele referiri la Dumnezeu. Prin urmare, aceste pasaje vorbesc de fapt despre Duhul Sfant ca Dumnezeu.
- Fapte 5: 3-4.  Petru i -a zis: Anania, pentruce ţi -a umplut Satana inima ca să minţi pe Duhul Sfînt, şi să ascunzi o parte din preţul moşioarei? … N'ai minţit pe oameni, ci pe Dumnezeu.   
Pentru Petru, “a minti pe Duhul Sfant” si “a minti pe Dumnezeu” sunt expresii interschimbabile. S-ar putea insa argumenta ca Petru a avut in vedere doua persoane diferite, astfel incat el ar fi putut spune de fapt: “L-ai mintit pe Duhul Sfant si pe Dumnezeu”. Totusi afirmatia din versetul 4 a fost spusa cu intentia de a lamuri faptul ca minciuna nu s-a adresat oamenilor, unor fiinte inferioare, ci lui Dumnezeu Insusi: “N'ai minţit pe oameni, ci pe Dumnezeu”. A doua afirmatie este o clarificare a celei dintai, accentuand faptul ca Duhul pe care L-a mintit Anania a fost Dumnezeu. A minti pe Duhul este tot una cu a minti pe Dumnezeu.
- 1 Corinteni 3:16-17.  Nu ştiţi că voi sînteţi Templul lui Dumnezeu, şi că Duhul lui Dumnezeu locuieşte în voi? Dacă nimiceşte cineva Templul lui Dumnezeu, pe acela îl va nimici Dumnezeu; căci Templul lui Dumnezeu este sfînt: şi aşa sînteţi voi.
- 1 Corinteni 6:19-20  Nu ştiţi că trupul vostru este Templul Duhului Sfînt, care locuieşte în voi, şi pe care L-aţi primit dela Dumnezeu? Şi că voi nu sînteţi ai voştri? Căci aţi fost cumpăraţi cu un preţ. Proslăviţi dar pe Dumnezeu în trupul şi în duhul vostru, cari sînt ale lui Dumnezeu.
Expresiile Templul lui Dumnezeu si Templul Duhului Sfant, din cele doua pasaje, de asemenea sunt interschimbabile. Pentru Pavel, a fi locuit de Duhul Sfant inseamna a fi locuit de Dumnezeu. Pavel lamureste astfel ca Duhul Sfant este Dumnezeu. Iar Cel Caruia II este dedicat Templul si locuieste in el, este vrednic de inchinare.
- Vorbirea lui Yahweh din V.T, in Noul Testament este citata ca vorbirea Duhului Sfant. Compara urmatoarele texte: Isaia 6:9 cu Fapte 28:5 si Ieremia 31:31-34 cu Fapte 10:15.

2. Duhul Sfant poseda atributele lui Dumnezeu.
- Omniscienta – 1 Cor.2:10-11  Ioan 16:13
- Atotputernicia – Luca 1:35   Expresiile “Duhul Sfant” si “puterea Celui Prea Inalt” sunt paralele, in constructii sinonime. Duhul are puterea pe care o are numai Dumnezeu. Iar Dumnezeu este atotputernic.
- Eternitatea – Evrei 9:14: “Duhul cel vesnic”    Numai Dumnezeu este etern, toate creaturile fiind   temporare (Evrei 1:10-12). Asadar, Duhul trebuie sa fie Dumnezeu.
- Omniprezenta – Psalm 139: 7

3. Duhului Ii sunt atribuite lucrarile lui Dumnezeu.
- Creatia - atat actul propriu-zis al creatiei, cat si pastrarea ei providentiala.  Gen. 1:2; Psalm 104:30
- Regenerarea: Ioan 3:5-8; Tit 3:5
-  Invierea din moarte: Romani 8:11
- Inspiratia Scripturii: 2 Timotei 3:16; 2 petru 1:21

4. Asocierea Duhului Sfant pe pozitie de egalitate cu Tatal si Fiul, in formula baptismala (Mat. 28:19), in binecuvantarea apostolica (2Cor.13:14), in pasajele privitoare la administrarea bisericii (1 Cor. 12:4-6; Efes. 4:4-6), precum si in celelalte pasaje fara nici un dubiu trinitariene amintite mai sus (1 Petru 1:1-2; Iuda 20-21, etc.), dovedeste nu numai personalitatea ci si divinitatea Duhului Sfant. Ar fi de neconceput, de exemplu, ca Isus sa asocieze in formula baptismala pe pozitie de egalitate pe langa Tatal si Fiul, (a caror natura personala este clar afirmata in Scriptura) o forta, o putere sau un atribut impersonale ale lui Dumnezeu. La fel, ar fi de neconceput ca pe pozitie de egalitate,  alaturi de Tatal si de Fiul sa fie asociat cineva inferior Acestora in natura divina, cum ar fi de pilda urmatoarea formula” in Numele Tatalui, si al Fiului, si al Arhanghelului Mihail”. Aceasta formulare absurda si blasfemiatoare ar fi atribuit unei creaturi inferioare lui Dumnezeu, un statut pe care nu-l poate avea din punct de vedere ontologic (al fiintei, al naturii, al esentei) si nici iconomic  (in creatie, providenta si planul de mantuire).

Castellón, 2006                                                                            

Inima de tata


S-a tot vorbit în versuri de inima de mama.
Sensibila si tandra, icoana de iubire.
Si pilda mai aleasa a vietii de jertfire.
Dar inima de tata, cine-o mai baga-n seama? 
  
Cine-i mai întelege pustiul din privire. 
Când neîmpliniri de vise pe suflet îl apasa.
Si-a ochilor tacere în lacrimi i se lasa.
În timp ce îsi consuma a inimii durere? 
 
Cine sa-i rasplateasca asa cum se cuvine.
Ani grei de sacrificiu pentru ai lui de-acasa.
Spunandu-i "buna ziua!" si-o vorba mai frumoasa.
Ori simplu "Ce faci tata? Iti merge totul bine"?

Din iad se-aude-o voce cu falsa-autoritate.
S-acopere cu vina a tatalui menire.
Sa-i neage disciplina, ca-i plina de frustrare.
Pentru copii cu toane de bani si libertate.

Cine sa-i îndulceasca în inima amarul.
Varsat de razvratire si cruda nedreptate.
De fii lipsiti de suflet, ingrati cum nu se poate.
Ce-i lasa-n urma praful, frustrarile si dorul?

Cât poate sa mai duca o inima de tata.
Povoara ce-o apasa cu lacrimi si durere?
Cine mai are suflet sa-i dea o mangaiere.
Pentru a vietii sansa zadarnic risipita? 

18.07.2012

Sotul gentil

09.07.2012

Nu pot sa vad tristetea ce fata ti-o tradeaza.
Nu pot sa vad cum ochii par ca îti lacrimeaza.
Cuprins de nepasare si cu privire rece.
Spunându-mi "barbateste", "hai, las-o ca-i va trece!"

Nu pot lasa în urma o inima pustie.
Atinsa de durere si fara bucurie.
Mai bine caut leacul ce-aduce vindecare.
Tristetilor, prin gesturi si vorbe iubitoare.

Nu pot vedea ca-n tine îsi face locuinta.
Un duh de suparare ce-aduce suferinta.
Mai bine barbateste în spirit de-împacare.
Cu inima deschisa îti cer sa-mi dai iertare.

Sa-ti recunosti greseala nu-i nici o înjosire.
Ci-înseamna gentilete, valoare si putere.
Sa biruiesti în tine fireasca aroganta.
Si sa arati barbatul cel tare, cu vointa.

E numai din iubire când ceri frumos iertare.
Greseala savârsita sa treaca în uitare.
E numai din iubire iertarea oferita.
Medicament de suflet si viata fericita.